1.531 de goluri, reuşite de 650 de jucători: Retrospectiva turului ligii a treia


La finalul anului trecut, Atletico Vaslui ocupa locul 3 în seria I a ligii a treia, cu 29 de puncte, la patru distanţă de lider, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Formaţia vasluiană are cel mai bun atac din serie, cu 35 de reuşite, 28 dintre acestea aparţinându-i lui Vali Buhăcianu, liderul golgheterilor, şi lui Hany Ragab.

Sezonul 2016-2017 şi-a consumat prima parte a competiţiei celui de-al treilea eşalon fotbalistic, la capătul căreia am consemnat ca lideri ai celor cinci serii o nou promovată, AFC Hermannstadt, două echipe neînvinse, Metaloglobus şi SCM Piteşti, o formaţie care a suferit primul eşec tocmai în ultima etapă a turului, AFK Csikszereda, şi una care va relua returul fără a avea nici măcar un singur egal, Naţional Sebiş.
La polul opus se află Arsenal Malu, unica echipă din ligă fără victorie în turul de campionat, giurgiuvenii fiind şi singurii din tot eşalonul care nu au acumulat puncte, după ce au pierdut toate cele 13 partide disputate.
Şi pentru că am amintit de parcursul fără remize realizat de Naţional Sebiş, clasamentele finale ale celor cinci serii mai cuprind trei echipe aflate în aceeaşi situaţie: Arsenal Malu, CS Şirineasa şi Pandurii II.

15 goluri într-un singur meci!

Turul de campionat a adunat 476 de meciuri, trei fiind decise la masa verde: SC Popeşti Leordeni – Unirea Slobozia 0-3, Ripensia Timişoara – Nuova MamaMia Becicherecu Mic 3-0 şi Metalurgistul Cugir – FC Bistriţa 3-0. Dacă în primul caz, lipsa asistenţei medicale a fost motivul pierderii meciului, în celelalte două partide, oaspeţii nu s-au prezentat.
În cele 473 de partide disputate pe teren s-a marcat de 1.531 de ori, reuşitele purtând semnătura a 650 de jucători. Cele mai multe goluri într-un meci, 15 la număr, au fost consemnate în etapa a noua a seriei a doua, la finalul partidei Înainte Modelu – Arsenal Malu, câştigată de gazde cu 14-1, acesta fiind şi scorul turului de campionat.

22 de autogoluri, 18 echipe norocoase

Din totalul golurilor marcate, 22 au fost în proprie poartă, zece dintre jucătorii care şi-au trecut în palmares un autogol având însă şi cel puţin un gol marcat în porţile adverse. Cei zece au fost Sambu-Niati (AFC Odorheiu Secuiesc), Mariean (Cetate Râşnov), Tuca (Olimpia Rm. Sărat), Bg. Barbu (Viitorul Domneşti), L. Săraru, Bloţu (ambii Şirineasa), L. Boşneag (Mioveni), Vasi (ACS Poli II), Rebegea (Dorolţ) şi Al. Ignat (Ulmeni).
Cele mai norocoase echipe au fost SC Bacău, Astra II, Flacăra Moreni şi Unirea Jucu, care au beneficiat de câte două autogoluri în turul campionatului, în timp ce AFK Csikszereda, Cetate Râşnov, CSM Roman, Metaloglobus, FC Aninoasa, SCM Piteşti, Performanţa Ighiu, Industria Galda, CS Şirineasa, Pandurii II, CSM Şcolar Reşiţa, Metalurgistul Cugir, Unirea Dej şi Gaz Metan II au fost ajutate de adversari o singură dată.
Două au fost recordurile inedite în ceea ce priveşte autogolurile. Astfel, în meciul SC Bacău – Cetate Râşnov (4-1), din etapa a 13-a, ambele echipe au avut câte un autogol în dreptul lor, în timp ce în partida Flacăra Moreni – CS Şirineasa (3-0), din etapa a 14-a, gazdele au beneficiat de două autogoluri.

Valentin Buhăcianu, golgeterul Ligii 3

În ceea ce-i priveşte pe cei mai buni marcatori din toate cele cinci serii ale actualei ediţii de campionat, lider este atacantul celor de la Atletico Vaslui, Valentin Buhăcianu, cu 16 reuşite. Atacantul grupării vasluiene deţine şi recordul pentru cele mai multe goluri marcate într-un singur meci, el semnând toate cele patru reuşite ale echipei sale în victoria cu SC Bacău, scor 4-2, din etapa a VII-a a seriei I.
La doar două goluri distanţă se află colegul de serie Barna Bajkó, căpitanul celor de la AFK Csikszereda. Podiumul este completat de Alexandru Buziuc, care a înscris de 13 ori pentru satelitul prim-divizionarei Gaz Metan Mediaş.
Pe lista celor care au marcat de cel puţin zece ori se află şi golgeterii seriilor doi şi trei. În seria a doua, Silviu Moise (Delta Dobrogea) şi Valentin Ghenovici (Metaloglobus) sunt la egalitate, cu câte zece reuşite, diferenţa dintre cei doi rezumându-se la golurile din penalty: unul pentru primul şi trei pentru al doilea. În seria a treia, lider este Andrei Iliescu, de la nou-promovata Flacăra Moreni, cu 11 goluri, cu unul mai multe decât Adrian Voicu (FC Voluntari II) şi Fotescu (ACSO Filiaşi), alţi doi jucători departajaţi de reuşitele de la punctul cu var.
Imediat sub cota zece se află liderul seriei a IV-a, veteranul Ousmane Ndoye, care a înscris pentru Cetate Deva de nouă ori, un record impresionant, în condiţiile în care senegalezul a evoluat doar în ultimele patru meciuri ale turului de campionat!
Ca un element de culoare, din prima parte a sezonului, cei mai buni executanţi de lovituri de pedeapsă au fost sus-amintitul Barna Bajkó şi portarul celor de la Viitorul Ulmeni, Alin Bota, cu câte cinci reuşite de la punctul cu var.
Iată lista jucătorilor care au marcat de cel puţin zece ori în turul ediţiei de campionat:
1. Valentin Buhăcianu (Atletico Vaslui) – 16 goluri – 1 din penalty.
2. Barna Bajkó (AFK Csikszereda) – 14 goluri – 5 pen.
3. Alexandru Buziuc (Gaz Metan II) – 13 goluri – 2 pen.
4. Hany Ragab Zaki Afifi (Atletico Vaslui) – 12 goluri
5. Andrei Iliescu (Flacăra Moreni) – 11 goluri – 2 pen.
6. Adrian Ionuţ Voicu (Voluntari II) – 10 goluri
7. Silviu Cristian Moise (Delta Dobrogea) – 10 goluri – 1 pen.
8. Alexandru Andrei Fotescu (ACSO Filiaşi) – 10 goluri – 2 pen.
9. Valentin Mădălin Ghenovici (Metaloglobus) – 10 goluri – 3 pen.


Leave a Reply