14 bârlădeni fără adăpost, găzduiți în centrul social


De la deschiderea Spațiului de Cazare a Persoanelor fără Adăpost din Bârlad pentru sezonul rece 2017-2018, adică din 27 noiembrie, 18 amărâți au fost cazați aici de autorități. Dacă, în mod normal, respectivul imobil funcționează numai pe timpul nopții (în intervalul orar 18-8), în zilele în care a fost în vigoare codul portocaliu de viscol s-a făcut o excepție, în sensul că oamenii fără adăpost au fost lăsați să stea și ziua.

„Până acum, am avut cazate în centru 18 persoane, în condițiile în care capacitatea este de 20 de locuri. Momentan, sunt cazate 14 persoane. Probabil că am fi avut mai mulți beneficiari dacă afară ar fi fost în continuare ger. Am avut și câteva persoane din împrejurimile orașului, însă pentru că centrul este doar pentru cei din Bârlad, le-am ținut numai 24 de ore, după care au plecat în localitatea de domiciliu”, ne-a declarat Laurențiu Murgoci, administratorul Spațiului de Cazare a Persoanelor fără Adăpost din Bârlad.

Pe lângă un pat pe care să doarmă și căldură, cei fără adăpost beneficiază aici de apă caldă, săpun și prosop. Nu primesc mâncare din partea municipalității, însă persoane de bine din oraș (mai ales preoți) le-au adus atât hrană rece, cât și caldă.

Centrul este situat în fostul sediu al Serviciului de Ambulanță Județean – Substația Bârlad (zona Podul Verde) și dispune de 20 de paturi, distribuite în cinci camere, grupuri sanitare igenizate și cabine de duș. Adăpostul funcționează numai în timpul iernii, când temperaturile coboară sub minus 10 grade Celsius.


Leave a Reply

%d bloggers like this: