Arhiva zilei: 12/05/2017

Mai tare decât în bancurile cu milițieni! Transparență totală la “tablagiii”… fără tablă

Polițiștii de la postul din comuna Muntenii de Jos sunt complet deschiși către cetățeni, astfel că prin acoperișul lor năvălește cerul. Ca oameni ai legii moderni, nu mai vor să fie numiți “tablagii”, așa că nu-și pot cumpăra nici măcar câțiva metri de tablă. La patru luni de la incendiul care i-a afectat șarpanta, în imobilul cu pricina, care este și locuința de serviciu a șefului de post, plouă ca afară!

Elevul bârlădean Andrei Hobinc i-a făcut praf pe americani: Premiat de NASA!

Un elev din cadrul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, membru al Asociației Astronomice „Sirius”, a primit o distincție la concursul „Cassini – Om de știință pentru o zi”, organizat de NASA și Agenția Spațială Europeană.

În luptă cu legenda Meșterului Manole: Drumurile, extremă urgență!

Județul nostru are nevoie de un studiu geologic complet pentru a preveni alunecările de teren și afectarea gravă a unor obiective de investiții, precum drumurile.

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Vaslui nu mai dorește repetarea unor situații în care investiții recente în reabilitarea drumurilor au fost amenințate sau chiar afectate de alunecări de teren. Astfel, defrișările masive au pus în pericol mai multe gospodării din satul Obârșeni-Lingurari, mai multe familii părăsindu-și de frică gospodăriile.

„Nu sunați abuziv la 112!” Ambulanța Vaslui, în impas

În ultimele luni, numărul intervențiilor echipajelor Serviciului de Ambulanță Județean a crescut simțitor, în condițiile în care parcul auto și personalul sunt subdimensionate.

Ce vrea piața muncii din județ? Se caută mecanici auto

Agenții economici vasluieni au solicitat liceelor din județ să pregătească în special mecanici, ospătari, agricultori și confecționeri.

Agenții economici vasluieni au transmis unităților de învățământ din județ că au nevoie de personal calificat în meseriile de mecanic auto, tinichigiu, electrician, ospătar, bucătar, vânzător, confecționer și agricultor.
De menționat că, în acest an școlar, societățile comerciale au avut prilejul de a propune calificări pentru clasele de învățământ profesional care vor fi înființate de la toamnă.

Trag la lotul olimpic

Andrei Popa, de la Liceul ”Mihail Kogălniceanu”, și Andrei Chiriac, de la Liceul ”Ștefan Procopiu”, sunt aproape de participarea la olimpiadele internaționale de informatică. Cei doi elevi vasluieni mai au de trecut o singură etapă din barajul pentru formarea lotului național.

Record de locuri de muncă vacante

Nu mai puțin de 951 de joburi disponibile sunt înregistrate la această dată în evidențele AJOFM Vaslui.

Potrivit datelor rezultate din ofertele angajatorilor privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) sunt înregistrate 951 de posturi disponibile, astfel: Agenția Locală Vaslui – 654, Agenția Locală Bârlad – 127, Agenția Locală Huși – 170.

Spitalul municipal Huși, în atenția edililor

Mai multe terenuri și clădiri au fost date din administrarea CL Huși în cea a unității sanitare din oraș.

Consiliul Local (CL) Huși a aprobat, în ședința ordinară pe luna aprilie, proiectul de hotărâre privind “darea terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea Spitalul Municipal «Dimitrie Castroian» din administrarea Consiliului Local Huși în administrarea acestuia”.

Luni – termen final pentru cererile de subvenții

Potrivit reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vaslui, luni este ultima zi în care fermierii mai pot depune cererile unice de plată.
De la data demarării campaniei, au fost depuse 19.683 de cereri, pentru o suprafață de 177.424,64 ha, reprezentând 87,98% din numărul fermierilor programați. În 2016, au fost în total 22.841 de cereri, pentru o suprafață de 241.421,41 ha.

Profesori din cinci țări, prezenți două zile la Bârlad

În 12-13 mai, Bârladul va fi gazda unui simpozion internațional organizat de Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, la care vor participa profesori din țară, dar și din Rusia, Cehia, Marea Britanie, Italia și Franța. Manifestarea educațională se intitulează „Provocări și soluții pentru un mentor eficient” și are înscrise 169 de articole în cadrul celor șase secțiuni: „Evocări – Portrete de dascăl de ieri și de astăzi”, „Importanța formării inițiale în cariera didactică”,

Albert Einstein – Cum văd eu lumea (VI): Din nou despre mecanica lui Newton

Pentru doctrina newtoniană a mișcării, considerată ca program pentru întreaga fizică teoretică, primul șoc a venit din partea teoriei electricității a lui Maxwell. A devenit astfel clar că acțiunile reciproce dintre corpuri datorate forțelor electrice și magnetice sunt realizate nu prin forțe ce acționează instantaneu la distanță, ci prin intermediul unor procese ce se propagă în spațiu cu viteză infinită. Faraday a introdus, pe lângă punctul ma­terial și mișcarea lui,

HC Vaslui – Politehnica Timișoara, mâine, ora 18.30: ”Vom juca pentru fani și pentru noi”

Didi Hrimiuc, pivotul HC Vaslui, promite spectacol în fața Politehnicii Timișoara.

HC Vaslui speră să intre în lupta pentru locurile 5-6, o performanță notabilă pentru clubul nostru. Didi Hrimiuc susține că echipa sa are capacitatea de a învinge Politehnica Timișoara. Pivotul lui Sandu Iacob recunoaște că al treilea meci are o încărcătură deosebită, însă atuul formației sale e publicul, care va crea o atmosferă fantastică în Polivalenta vasluiană.

Se tem de noi!

Bănățenii vin la Vaslui cu gândul de a se califica pentru locurile 5-6, însă sunt conștienți de potențialul echipei antrenate de Sandu Iacob.

Politehnica Timișoara se va angrena în cel de-al treilea meci direct cu Vasluiul cu întreg lotul, avându-l disponibil inclusiv pe Cristi Fenici, care a lipsit de la primul joc, fiind suspendat.
„Pe terenul Vasluiului va fi un meci foarte greu, dar sperăm să câștigăm pentru că revine și Cristi Fenici. Să nu uităm că în prima deplasare el nu a jucat deoarece a fost suspendat.

Salvată matematic de la retrogradare!

Fără să bată pe nimeni pe teren, Atletico Vaslui a scăpat de rușinea întoarcerii în ligile județului.

Fotbalul vasluian face doar act de prezență în liga a treia. În retur, Atletico poate fi considerată echipa păcii fiindcă nu a bătut pe nimeni. Mai mult, în aceeași parte a doua de campionat, are un bilanț greu de egalat. Cu doar două goluri marcate și 36 primite, nicio altă echipă din campionatul intern nu a mai bifat o asemenea contraperformanță în ultimii ani.

Merge la zonală

Grupa 2006 a LPS Vaslui este noua campioană județeană la fotbal, urmând a reprezenta județul la faza regională.

Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui este noua campioană județeană la fotbal Under 11. Echipa antrenată de profesorul Constantin Petrea mai are de disputat un singur meci, cu Atletico Vaslui, programat astăzi, care nu are niciun efect asupra configurației clasamentului final. LPS Vaslui are șapte victorii din șapte meciuri, iar în ultima etapă a trecut de Real Junior cu scorul de 4-1.