Arhiva zilei: 19/05/2017

Poate răsare Soarele și pe strada noastră… 216 firme închise, dar 343 nou înființate!

Numărul firmelor radiate de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vaslui în primele trei luni ale anului este în scădere față de 2016. Tot în primul trimestru, s-au înregistrat și 343 de înmatriculări de societăți.

Numărul firmelor radiate de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vaslui în primele trei luni ale anului a înregistrat o scădere față de același interval din 2016 – de la 349, la 216, ceea ce înseamnă o reducere a acestui indicator cu 38,11%.

Cum pierdem toți dintr-un sistem prost de instruire: Piața muncii scârțâie din toate încheieturile

Deși județul nostru este pe primul loc în țară la rata șomajului, iar o sumedenie de firme se plâng că nu găsesc oameni pricepuți pe care să-i angajeze, numai 286 de șomeri au participat la cursurile gratuite de calificare organizate în acest an de AJOFM Vaslui. “Competențele practice ale absolvenților din vremurile noastre sunt ca și inexistente”, spun reprezentanții angajatorilor.

O puștoaică de numai cinci ani a impresionat la ”Mărul de Aur”: Trofeul festivalului a ajuns la Vaslui

Lorena Popa a câștigat trofeul categoriei 5-7 ani la Festivalul Internațional de interpretare vocală ”Mărul de Aur”, de la Bacău.

Lorena Popa, o fetiță în vârstă de cinci ani, din Vaslui, a reprezentat cu cinste județul la ediția din acest an a Festivalului Internațional de interpretare vocală ”Mărul de Aur”, de la Bacău.
Interpretarea sa a fost una de excepție, impresionând publicul care a umplut sala. Membrii juriului i-au răsplătit talentul, Lorena primind trofeul categoriei.

Pentru iubitorii de frumos: Florile cuceresc centrul Vasluiului

Astăzi, de la ora 11, va fi deschis Târgul de Flori, eveniment găzduit de Centrul Civic al Vasluiului.

În perioada 19-21 mai, în Centrul Civic al muncipiului Vaslui va avea loc a doua ediție a Serbării Florilor. La evenimentul organizat de primărie participă peste 30 de producători din București, Sibiu, Cluj, Brașov, Alba Iulia, Târgu Mureș, Pitești, Iași, Sf. Gheorghe, Galați și din județul nostru (Huși, Bârlad, Negrești, Vaslui).

Spectacol de inocență, grație și talent: Poftiți la ”Ritmurile Tinereții”!

Sute de elevi din tot județul își vor demonstra talentul pe scena Casei de Cultură “Constantin Tănase”, în cadrul Festivalului “Ritmurile Tinereții”.

Cântecul și voia bună vor dezmorți Casa de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui, odată cu derularea Festivalului “Ritmurile Tinereții”, dedicat elevilor și preșcolarilor. Sute de copiii din toate colțurile județului se vor aduna pentru a demonstra cât sunt de talentați. Cei mici vor intra în concurs astăzi, începând cu ora 9, iar elevii de gimnaziu și liceenii vor concura mâine.

Premii pentru micii pianiști din Bârlad

Patru elevi ai Școlii de Arte „N.N. Tonitza” și doi ai Școlii „George Tutoveanu” Bârlad au obținut premii la importante concursuri de pian organizate la București.

Toți cei șase elevi bârlădeni, îndrumați de profesorul de pian Mihail Manciu, care au participat, marți, la două concursuri instrumentale desfășurate în capitală s-au întors acasă cu premii.
Astfel, la „Tinere talente”, organizat la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”,

Noaptea Muzeelor 2017

Muzeul Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui se alătură și în acest an evenimentului internațional Noaptea Muzeelor, când instituțiile de profil pot fi vizitate gratuit. Iată programul complet al manifestărilor:

Muzeul bârlădean, vizitat gratis de iubitorii de cultură

Timp de câteva ore, expozițiile permanente și temporare găzduite de secțiile Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad vor putea fi vizitate în mod gratuit de toți cei interesați.

Anual, pe 18 mai se sărbătorește Ziua Internațională a Muzeelor, prilej cu care, în sâmbăta cea mai apropiată, se organizează „Noaptea europeană a muzeelor”, un eveniment patronat de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor, prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid porțile liber, simultan, până târziu în noapte.

Peste 1.000 de locuri de muncă vacante!

Nu mai puțin de 1.003 joburi disponibile sunt înregistrate la această dată în evidențele AJOFM Vaslui.

Pentru prima dată în istoria post-decembristă a Vasluiului, numărul locurilor de muncă vacante a depășit 1.000! Potrivit datelor rezultate din ofertele angajatorilor, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) sunt înregistrate 1.003 posturi disponibile, astfel: Agenția Locală Vaslui – 685, Agenția Locală Bârlad – 146, Agenția Locală Huși – 172.

Albert Einstein – Cum văd eu lumea (XI): Observații asupra teoriei cunoașterii a lui Bertrand Russell

Când editorul mi-a solicitat să scriu ceva despre Ber­trand Russell, admirația și respectul pe care le port aces­tui autor m-au făcut să accept de îndată. Datorez lecturii lucrărilor lui Russell nenumărate ceasuri fericite, ceea ce n-aș putea spune despre niciun alt autor contemporan de lucrări științifice, cu excepția lui Thorstein Veblen. Curând, am înțeles însă că o asemenea promisiune este mai ușor de făcut decât de împlinit.

A trecut de borna 200

Gabriel Bujor este golgheterul Ligii Zimbrilor, cu 208 de goluri marcate până în faza a treia a play-off-ului.

Gabriel Bujor are toate șansele să câștige în acest sezon titlul de golgheter în Liga Zimbrilor. Vasluianul a trecut de borna de 200 de goluri marcate. Cu cele 11 reușite din meciul cu Dunărea Călărași, jucătorul pregătit de Sandu Iacob a ajuns la cota 208.

Vasluienii se școlesc la Barcelona

Răzvan Boiță și Cristian Turcu, selecționați prin proiectul ”Performanța Are Viitor”, vor fi școliți de antrenorii Barcelonei Escola.

Vasluienii Răzvan Boiță și Cristian Turcu sunt prezenți la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, alături de echipa “Performanța Are Viitor”, rezultată în urma selecțiilor desfășurate de Federația Română de Fotbal și Gillette începând cu august 2016.

Turneul final e la Timișoara

Echipa de fotbal băieți Under 10 a Școlii ”Mihai Eminescu” Vaslui va juca pentru medalii la Timișoara, în cadrul turneul final al Cupei Tymbark Junior.

Campioana en-titre a Moldovei, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Vaslui, va participa în perioada 23-25 mai la turneul final al Cupei Tymbark Junior la fotbal Under 10.
Pe 24 mai, de la ora 9, la baza sportivă „Colterm” Timișoara, pe patru terenuri, se vor juca partidele din faza grupelor. La fiecare dintre cele două categorii de vârstă sunt calificate opt echipe, băieți și fete, care vor fi împărțite în urma tragerii la sorți care va avea loc pe 23 mai.

Șefii Federației Române de Rugby, la Bârlad

Președintele și secretarul general al FRR vor lua parte la prima ediție a proiectului „Turneul corturilor”, din cadrul Zilelor Culturale ale Bârladului.

În acest weekend, președintele și secretarul general al Federației Române de Rugby (FRR), Alin Petrache, respectiv Florinel Matei, vor fi prezenți la Bârlad pentru a lua parte la una dintre activitățile Zilelor Culturale. Este vorba despre prima ediție a proiectului „Turneul corturilor”, desfășurat la nivelul Moldovei, care se adresează echipelor de mini-rugby și old-boys.

RC Bârlad luptă pentru locurile V-VI

La finele celor 14 etape disputate în cadrul sezonului regulat al Diviziei Naționale de Seniori, Rugby Club (RC) Bârlad s-a clasat pe locul V, cu un total de 33 de puncte. Pe primele poziții ale clasamentului se află CS Năvodari (60 de puncte), CSM Bucovina Suceava (48), RC Stejarul Buzău (45) și CS Știința Petroșani (42), iar pe ultimele RCM Galați (25), CSUAV Arad (14) și CS Mănăștur (4).