Arhiva zilei: 22/05/2017

Simfonie de culori în Centrul Civic! Vaslui – orașul florilor

Centrul Vasluiului a prins culoare odată cu cea de-a doua ediție a Serbării Florilor, care a încântat un oraș întreg. Evenimentul a adunat peste 30 de producători din județ și din țară. Primarul Vasile Pavăl le-a cerut participanților să doneze câte o plantă pentru a fi sădită într-un colț dedicat manifestării.

Învățământul – praf în ochi: Din bănci, direct în șomaj!

Au terminat anul trecut liceul, dar nici până acum nu au reușit să se angajeze. Absolvenții din generația 2016 nu au avut deloc succes pe piața muncii și aceeași soartă îi paște și pe cei de anul acesta.

Din cauza lipsei locurilor de muncă, tot mai mulți tineri absolvenți ajung de pe băncile școlii direct la coada șomajului. Trăiesc apoi, un timp, din indemnizația acordată de stat și din banii părinților. An de an, dintre sutele de proaspeți absolvenți care se înscriu la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui, sunt încadrați (deși beneficiază de subvenționarea salariului!) doar câteva zeci.

Munca produce mai puțin decât încetarea ei! Grevele au adus măriri salariale

De luna viitoare, angajații de la Mediu, Protecția Consumatorilor, personalul militar, polițiștii și funcționarii cu statul special vor avea salarii cu 20%-25% mai mari.

Mai multe categorii de bugetari vor avea, din iunie, salarii mărite cu 20%-25%, după ce Camera Deputaților a votat, în calitate de for decizional, majorări pentru personalul agențiilor de protecție a mediului și consumatorilor, al gărzilor de mediu, precum și pentru medicii din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Totodată, studenții vor primi burse și pe durata vacanței. 

Noaptea albă a Muzeului Județean: Dorobanții au defilat pe străzile Vasluiului

Duminică, vasluienii au putut admira o paradă deosebită, cu dorobanți descinși parcă direct din perioada în care Peneș Curcanul scria istoria Războiului de Independență. Acțiunea a fost dedicată Nopții Albe a Muzeului Județean ”Ștefan cel Mare”.

În acest an, Noaptea Albă a Muzeului Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui a fost marcată printr-o demonstrație de artă militară, realizată cu sprijinul Asociației “6 Dorobanți” București. Copii, dar și adulții au fost încântați să asiste la o retrăire a istoriei, în cadrul evenimentului fiind prezentate uniforme, armament, accesorii de echipament de epocă, mânuiri de arme și o defilare prin oraș.

ISJ Vaslui, alături de frații de peste Prut: Acord trilateral

La Chișinău a fost semnat Acordul-Cadru Trilateral de cooperare instituțională internațională, încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Inspectoratul Școlar Național al Republicii Moldova și Institutul de Științe ale Educației din Republica Moldova.

O nouă faptă bună a Asociației “Solidar”: Alături de copiii necăjiți

Voluntarii ONG-ului vasluian continuă acțiunile umanitare. Săptămâna trecută, ei au fost în localitatea Dodești pentru a le face copiilor o bucurie.

Vineri, 18 mai, voluntarii Asociației „Solidar” Vaslui au vizitat grădinița cu program normal din localitatea Dodești.
“Am dorit să felicităm copiii pentru faptul că iubesc grădinița și au o frecvență bună, drept pentru care au fost premiați cu jucării (care au rămas în dotarea unității) și dulciuri.

Vasluiul a dansat pe rupte

Sute de copii au participat la Festivalul de gimnastică și dans “Ritmurile Tinereții”, ajuns la cea de-a 24-a ediție.

La sfârșitul săptămânii, s-a desfășurat cea de-a 24-a ediție a Festivalului de gimnastică și dans “Ritmurile Tinereții”, organizat de Casa de Cultură “Constantin Tănase” și Primăria Vaslui, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. Sute de copii au concurat pe durata a două zile, organizatorii anunțând că pe scenă au urcat 106 formații de la peste 50 de grădinițe și școli. Anul acesta, festivalul a avut caracter interjudețean, prin participarea unor formații din județul Iași.

Elevi, profesori și militari, pasionați de tradițiile populare românești

Cercul Militar Bârlad a găzduit, săptămâna trecută, un atelier interactiv de meșteșuguri, la care au participat atât elevi și cadre didactice, cât și militari, cu toții fiind dornici să deslușească tainele încondeierii ouălor, icoanelor de vatră și sticlă și măștilor. Activitatea a fost organizată de Cercul de meșteșuguri „Tradiția încotro?”, coordonat de profesorul Dan Horgan, la invitația maistrului militar principal Lucian Ursu, din cadrul Cercului Militar, și a făcut parte din programul Zilelor Culturale ale Bârladului.

Aleșii hușeni se întâlnesc în ședința lunii mai

Dispoziția de convocare în ședință ordinară a Consiliului Local Huși, semnată de primarul Ioan Ciupilan, cuprinde 23 de puncte. Printre altele, aleșii vor analiza și vota proiecte de hotărâre privind Cinematograful “Dacia”, Spitalul Municipal “Dimitrie Castroian”, rectificări bugetare șamd.

Trei vasluieni și o bârlădeancă merg la olimpiada națională „Științe pentru juniori”

La faza națională a olimpiadei „Științe pentru juniori”, județul Vaslui va fi reprezentat de patru elevi de clasele VII-VIII din municipiul reședință și din Bârlad. Din Vaslui, s-au calificat trei elevi de la Școala Gimnazială „Alexandra Nechita”: Constantin-Alin Sava (clasa a VIII-a), Norina-Ștefania Alexandru (clasa a VII-a) și Oana-Mihaela Iurașcu (clasa a VIII-a), primii doi obținând premiul I la etapa județeană, în timp ce a treia a luat premiul II. Din Bârlad va merge Ana-Maria Nanu, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „George Tutoveanu”, care a obținut tot premiul II.

Mențiune pentru Vaslui

Vasluiul, prin Maria Ruxandra Botez, Alexandra Gabriela Ionașcu și Miruna Maria Vasiliu, eleve în clasa a IX-a la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu”, a obținut locul 4, o mențiune MEN și un premiu special din partea ISJ Vâlcea la Concursul Național Interdisciplinar Cultură și Civilizație în România, ajuns la ediția a XXVI-a.

“Liceenii au talent”

Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Agricol “Dimitrie Cantemir” Huși, în colaborare cu clasa a XI-a Ecolog, organizează astăzi, de la ora 9, finala concursului “Liceenii au talent”. Evenimentul va avea loc la cantina unității de învățământ.

Merg la etapa finală

Iustin Iorga, Gabriel Eugen Huțulea, Diana Elena Nedelea, Elena Diaconu și Georgiana Huidiu au obținut premiul I la Olimpiada satelor vasluiene și vor reprezenta județul la Olimpiada satelor din România.

Cea de-a cincea ediție a concursului de matematică „Olimpiada satelor vasluiene”, organizată la Liceul “Ștefan Procopiu” (LSP) Vaslui, s-a bucurat de o largă participare. Dedicat exclusiv elevilor din mediul rural, concursul a reunit 140 de copii din ciclurile primar și gimnazial.

Albert Einstein – Cum văd eu lumea (XII): Ce este teoria relativității?

Vin cu plăcere în întâmpinarea cererii colaboratorului dumneavoastră de a scrie pentru Times ceva despre „rela­tivitate”. Căci, după regretabila ruptură a relațiilor inter­naționale, altădată vii, între savanți, aceasta este pentru mine o bine venită ocazie de a-mi exprima sentimentele de bucurie și recunoștință față de astronomii și fizicienii englezi. Faptul că mulți cercetători de seamă au cheltuit timp și și-au dat multă osteneală, că institutele dumnea­voastră științifice au investit mari mijloace materiale pentru a verifica o consecință a unei teorii care a fost elaborată și publicată în țara dușmanilor dumneavoastră în timpul războiului este cu totul în spiritul marilor

„Bârlad, orașul rugby-ului”

La aniversarea a 61 de ani de tradiție a sportului cu balonul oval în orașul rulmenților, Bârladul a devenit prima localitate din țară căreia i-a fost recunoscută contribuția la nivel național și internațional, primind titulatura de „oraș al rugby-ului”.

În mai 2016 s-au împlinit 60 de ani de când la Bârlad se practică rugby, și încă unul de calitate, precum și 30 de ani de când Rulmentul Bârlad a câștigat, în 1986, prima Cupă a României. La manifestările aniversare au luat parte singurul rugbist român care a participat la cinci ediții ale Cupei Mondiale,