Arhiva lunii: June 2017

Parlamentarii de Vaslui încheie prima sesiune din actuala legislatură: Ne-au folosit la ceva?

Activitatea parlamentarilor noștri nu se rezumă la prezența zilnică în fotoliile comode din Senat sau Camera Deputaților, la ridicarea salariului, a sumei forfetare și a indemnizațiilor sau la votul (de cele mai multe ori, dat în necunoștință de cauză) oferit ca soldați disciplinați ai partidului din care fac parte. Ar trebui ca problemele preluate de la cetățenii din județ să se transforme în inițiative legislative consistente, să-i auzim că se luptă și susțin cauza plebei, că sunt vocali și activi, nu doar lebede mute, aparate de votat și de încasat bani. Acum, la final de legislatură, să lăsăm datele statistice să vorbească pentru fiecare dintre cei 10.

Atenție la temperaturile caniculare! “Dacă o ținem așa, va fi vai și amar”

Temperaturile ridicate din ultima perioadă i-au determinat pe locuitorii județului nostru să-și adapteze programul în așa fel încât să evite ieșitul în miezul zilei. Cei mai îngrijorați de vremea caniculară sunt micii agricultorii, care spun că, dacă vor fi multe zile cu temperaturi excesive și fără ploi, la toamnă nu vor avea ce recolta.

Se anunță un spectacol de excepție: Fuego, la Ziua comunei Ștefan cel Mare

Toată suflarea este așteptată, duminică, 2 iulie, de la ora 13, la podul de la Cănțălărești, pentru a petrece împreună cu localnicii la Ziua comunei Ștefan cel Mare. Autoritățile promit un maraton muzical de neuitat. Pentru acest an, primarul Mihai Moraru a reușit să-l invite pe îndrăgitul solist Fuego. Vor mai urca pe scenă Silvia Ene, Alesis, Grupul Sonora și Vali Vijelie.

În sfârșit! Vin vaccinurile pentru bebeluși

Pentru că la nivelul întregii țări s-au înregistrat restanțe în ceea ce privește imunizarea bebelușilor cu mai multe tipuri de vaccin, Ministerul Sănătății a anunțat că, în următoarele două săptămâni, vor fi distribuite peste un milion de doze.

Așa cum s-a tot întâmplat, și în acest an medicii de familie din întreaga țară s-au plâns că dozele de vaccin necesar imunizării bebelușilor împotriva câtorva boli lipsesc de luni bune și că înregistrează restanțe în această privință. Ieri, oficialii Ministerului Sănătății au anunțat că, pentru anul 2017, au fost făcute toate demersurile legale și administrative necesare în scopul derulării în condiții optime a Programului Național de Vaccinare,

Ședința Colegiului Prefectural: Efectele folosirii muncii la negru

”Pe parcursul anului 2016, au fost identificate 150 de persoane care desfășurau activitate fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, la un număr de 81 de angajatori. Angajatorii care foloseau munca nedeclarată au fost sancționați contravențional cu amenzi între 10.000-20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată”, a declarat Alin Mocanu, inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.

Picătură în ocean: „Prospătură” la spitalul bârlădean

În această lună, Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad și-a completat schema de personal cu opt angajați.

Începând cu 1 iulie, pe statul de plată al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad vor figura noi angajați. Este vorba despre opt câștigători ai concursului organizat și desfășurat în cursul lunii iunie, când s-a reușit ocuparea câte unui post de asistent medical la Radiologie, Compartimentul de Primire Urgențe și Medicină Internă.

Zeci de credincioși la hramul Catedralei Episcopale

Programul liturgic a început miercuri seară, când s-a oficiat slujba Vecerniei cu priveghere, și a continuat ieri dimineață cu Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de Preasfințitul Corneliu, episcopul Hușilor.

Zeci de credincioși de toate vârstele, atât din Huși, cât și din localitățile limitrofe, au participat ieri la hramul Catedralei Episcopale. Încă de dimineață, oamenii au venit la biserică pentru a asista la Sfânta Liturghie. Fie că au stat în interior, fie afară, oamenii spun că ziua de 29 iunie, a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, când este sărbătorit și hramul lăcașului de cult, reprezintă o zi importantă pentru ei.

Astronomi în devenire, premiați în vacanță

Mai mulți elevi bârlădeni care învață la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” au fost premiați la concursul „Pași spre infinit” – 2017, organizat de Asociația Astronomică „Sirius” – Club UNESCO. Trei dintre aceștia sunt „codreniști”: Mihai Adrian Ștefan (categoria Juniori, clasa a IX-a) – premiul I, Alexandru Vătămanu (categoria Seniori, clasa a IX-a) – premiul I și Miriam Ioana Dițu (categoria Seniori, clasa a X-a) – premiul II. Alți trei frecventează cursurile Liceului „Eminescu”: Paul Oprea (categoria Seniori, clasa a X-a) – premiul I, Tudorel Cătălin Stafie (categoria Seniori, clasa a X-a) – premiul III și Denis Ifrim (categoria Seniori, clasa a X-a) – premiul III.

Locuri de muncă vacante

545 de joburi disponibile sunt înregistrate la această dată în evidențele AJOFM Vaslui.

Potrivit datelor rezultate din ofertele angajatorilor, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) sunt înregistrate 545 de posturi disponibile, astfel: Agenția Locală Vaslui – 279, Agenția Locală Bârlad – 93, Agenția Locală Huși – 173.

Simulare atac terorist la Rafinăria Petrobrazi

Ieri, în cadrul programului cursurilor de pregătire în domeniul situațiilor de urgență destinate prefecților, care se desfășoară în aceste zile la Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de Urgență Ciolpani, prefectul județului Vaslui, Eduard-Andrei Popica, a participat la un exercițiu de simulare a unui atentat terorist asupra segmentului rezervoare cu țiței al Rafinăriei Petrobrazi, centrul OMV. Exercițiul tactic a fost coordonat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Prahova.

Pompierii hușeni, campioni

Secția de Pompieri Huși s-a clasat pe locul I la concursul serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, etapa pe unitate. Prin intermediul celor patru probe, participanților le-au fost testate abilitățile sportive, forța, rapiditatea, condiția fizică și spiritul de echipă.

Sezonul estival aglomerează Vama Albița

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, din care fac parte și structurile aferente din județul Vaslui, au anunțat că estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport în vămi, având în vedere că a început sezonul estival.
“Aceste valori de trafic sunt determinte de numărul mare de cetățeni din Republica Moldova care își petrec vacanțele în afara granițelor, de cei care se întorc de la muncă din state ale Uniunii Europene sau sunt cursanți ai unor instituții de învățământ din România și se deplasează la domiciliu în vacanță”, se arată într-un comunicat de presă al ITPF Iași.

Programul Ligii Naționale de handbal masculin, sezonul 2017-2018: Debut cu vicecampioana!

HC Vaslui va relua Liga Națională în fața propriilor suporteri, urmând a întâlni, pe 4 septembrie, în Sala Sporturilor, pe CSM București, vicecampioana României.

Startul noului sezon se anunță dificil pentru handbaliștii pregătiți de Sandu Iacob și Alexandru Acsinte. HC Vaslui are parte de un debut cu vicecampioana României, CSM București, care a fost activă în această perioadă, transferând o serie de jucători importanți atât din străinătate, cât și din campionatul intern. Partida are loc la Vaslui, pe 4 septembrie.

Două echipe legendare și-au dat întâlnire la Negrești

Bătrânul stadion negreștean a fost teatrul unei întâlniri încărcate de istorie, în care s-au duelat legendarele Unirea Negrești și ASA Explorări Câmpulung Moldovenesc.

Echipele de old-boys ale cluburilor Unirea Negrești și ASA Explorări Câmpulung Moldovenesc s-au întâlnit la Negrești, unde gazdele s-au dovedit ospitaliere, cedând cu scorul de 5-7.
Oaspeții au avut în teren un jucător cu experiență în prima ligă, Florin Badan, fost căpitan al Oțelului Galați, iar Unirea l-a folosit pe vestitul “Mitea”,

Noi premii pentru Palatul copiilor Vaslui

Echipajul de automodele de la Palatul copiilor Vaslui s-a remarcat la Cupa ”Petru Rareș” Iași și Cupa ”Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc.

Palatul copiilor Vaslui a obținut rezultate frumoase la două competiții de automodele. Astfel, echipajul coordonat de Constantin Olaru a ocupat locul doi la Cupa “Bogdan Vodă”, de la Câmpulung Moldovenesc, unde Cristian Florea a fost cel mai bun la proba 4WD electrice, iar la clasa termice a terminat pe locul secund.