Arhiva zilei: 28/07/2017

Studiu național: Vasluiul, mai tare ca Iașul la magazine și restaurante!

Deși este reședința unui județ extrem de sărac, municipiul Vaslui se situează înaintea unor orașe cu putere financiară mult mai mare în ceea ce privește accesul populației la magazine și restaurante, potrivit unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro, în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research.

Ieri a fost ședință de Consiliu Județean: Cea mai ușoară hotărâre!

În semn de solidaritate cu miile de angajați vasluieni care câștigă salariul minim pe economie, consilierii județeni au decis să nu accepte majorarea indemnizațiilor proprii la 10% din cea a președintelui, adică 1.350 de lei, optând pentru un 8% „de bun simț”. Și cum ora de glume s-a terminat, realitatea este că aleșii noștri și-au aprobat maximum, 10%, fără nicio „crâcnire”.

Evaluarea făcută de ISJ s-a încheiat: Gradațiile de merit pentru Bârlad

94 de cadre didactice și auxiliare din Bârlad se regăsesc printre cei 261 de beneficiari ai gradațiilor de merit ce vor fi acordate în anii școlari 2017-2022.

În următorii cinci ani, 261 de cadre didactice și auxiliare din județ vor beneficia de gradații de merit. Cifra a fost aprobată încă de la finele lui martie de Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, însă abia recent a fost avizat tabelul nominal ce cuprinde punctajele aprobate în ședința din iulie.

Marți ar trebui să intre în vigoare Legea insolvenței persoanelor fizice: Pe cine va ajuta?

Planul de insolvență va trebui să țină cont de valoarea coșului minim lunar de consum, valoarea minimă a cheltuielilor profesionale și/sau de școlarizare, prețul utilităților, al alimentelor și al produselor de bază.

Mii de vasluienii sunt datori vânduți la bănci. Unii abia mai reușesc să-și plătească ratele de la o lună la alta și este o chestiune de timp până când nu vor mai putea să-și achite datoriile, alții au deja luni de zile de când nu mai dau niciun ban la bancă. În sprijinul lor, de marți, 1 august, ar trebui să intre în vigoare Legea insolvenței persoanelor fizice,

28 iulie – a 111-a aniversare a salvatorilor medicali: Ziua Națională a Ambulanței, sărbătorită și la Vaslui

”Sunt 111 ani în care fiecare secundă a contat mult pentru domniile voastre. Vă felicit pentru dăruirea de care dați dovadă în activitate. Sunt convins că nu e ușor în ceea ce faceți. Știu dotările actuale, deficitul de personal cu care vă confruntați, însă vă asigur de sprijinul meu”, a declarat prefectul Eduard Popica.

Locuri de muncă vacante

334 de joburi disponibile sunt înregistrate la această dată în evidențele AJOFM Vaslui.

Potrivit datelor rezultate din ofertele angajatorilor, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) sunt înregistrate 334 de posturi disponibile, astfel: Agenția Locală Vaslui – 170, Agenția Locală Bârlad – 77, Agenția Locală Huși – 87.

Au încasat ilegal bani de la stat

Inspectorii Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vaslui au efectuat un control pe linia acordării indemnizațiilor de creștere a copilului și au constatat că mai multe mame au beneficiat ilegal de stimulentul de inserție. Respectivele au notificat că s-ar fi întors la serviciu înainte de împlinirea vârstei de doi ani a copilului, însă la muncă nu au stat decât puțin și s-au reîntors acasă,

Salariile funcționarilor din Primăria Huși, votate luni

Primarul municipiului Huși, Ioan Ciupilan, a convocat pentru luni, în ședință, Consiliul Local (CL), pe ordinea de zi fiind trecute nu mai puțin de 23 de puncte, cu tot cu “Diverse”. Întrunirea se anunță complicată deoarece aleșii vor trebui să aprobe în primul rând salariile funcționarilor din primărie. Este vorba despre proiectele de hotărâre privind stabilirea salariilor și coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile

“România în picioare pentru asistența socială!”

Potrivit reprezentanților Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) – Structura Teritorială Vaslui, în zilele de 2 și 3 august, se va organiza un eveniment unic la nivel național, tabăra de vară “Social Workers Camp”, destinată tuturor asistenților sociali, dar și tuturor celor ce rezonează cu acest domeniu.

O singură cerere pentru venitul minim de incluziune

Legea privind venitul minim de incluziune, care înglobează venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei și ajutorul pentru încălzire, a fost promulgată în toamna anului trecut. Pentru că actul normativ va intra în vigoare la 1 aprilie 2018, reprezentanții Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) încearcă să-l popularizeze în rândul vasluienilor și în special printre asistenții sociali din primării, care vor prelua grosul volumului de muncă.

Ultimul termen pentru solicitarea ajutorului la motorină

Potrivit reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), până luni, 31 iulie, inclusiv, fermierii vasluieni mai pot depune cererile de plată a ajutorului pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate în agricultură, aferente perioadei aprilie – iunie 2017.

Toate pădurile vor fi păzite de ocoalele silvice

Direcția Silvică Vaslui a anunțat că a început de vineri, 21 iulie, demersurile pentru preluarea în pază a tuturor suprafețelor de pădure din județ nepăzite la acest moment, indiferent de forma de proprietate.  Măsura este prevazută în noul Cod Silvic, Legea 175/2017, care tocmai a intrat în vigoare.
“Motivele pentru care suprafețe mari de pădure din județul Vaslui au rămas până acum nepăzite sunt multiple. Printre altele, este vorba de litigii sau necunoașterea proprietarului,

Joe Dispenza: Distruge-ți obiceiurile nocive! Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta (IV): Ca să realizați transformarea, observați un rezultat nou cu o minte deschisă

Destul de simplu, gândurile și sentimentele noastre de rutină, cunoscute, perpetuează aceeași stare de a fi, care creează aceleași comportamente și aceeași realitate. Așa că, dacă vrem să modificăm vreun aspect al realității noastre, trebuie să gândim, să simțim și să acționăm în alt fel, să “fim” diferiți din punctul de vedere al reacțiilor la experiențe.

Șah în aer liber

Vasluienii au asistat la o partidă de șah în aer liber. Meciul dintre Valeriu Petrovici, cel mai în vârstă jucător activ, și juniorul Denis Chirițescu s-a încheiat nedecis. La partida demonstrativă a participat și primarul Vasile Pavăl. Evenimentul face parte din seria de activități incluse în programul Finalei Campionatului Național de Șah pentru veterani și veterane.

Oră specială de zumba!

Astăzi, de la ora 20, iubitorii de zumba din Vaslui sunt așteptați la sala de sport a Liceului ”Mihail Kogălniceanu” pentru o oră specială, susținută de practicanții de bodybuilding.

Luciana Damian, o tânără instructor de zumba a provocat câțiva dintre practicanții de bodybuilding să participe la o oră de zumba. Antrenorul de fitness Emilian Știrbu și colegii săi au fost primii care au acceptat provocarea.
„Este o provocare pentru bărbați, și nu numai, să iasă din zona de confort și să încerce un alt tip de sport.