Arhiva zilei: 08/08/2017

Sprijin pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

Din anul școlar 2017-2018, copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) integrați în sistemul de învățământ preuniversitar vor beneficia de rechizite și alocație zilnică de hrană, precum și de alte drepturi specifice sistemul de protecție a copilului.
„Drepturile de care beneficiază copiii cu CES constau în asigurarea alocației zilnice de hrană, a rechizitelor școlare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei și a încălțămintei,

Joe Dispenza: Distruge-ți obiceiurile nocive! Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta (XI): Deseori, nu suntem decât în aparență treji

Ce nu știu cei mai mulți oameni este că, atunci când se gândesc la un eveniment cu mare încărcătură emoțională, își activează circuitele cerebrale în exact aceeași succesiune și după aceleași tipare ca și înainte, își stimulează și-și circuitează creierul către trecut, consolidând circuitele respective și transformându-le în rețele și mai solide. Totodată, produc aceleași substanțe chimice în corp și în creier (la niveluri diferite),

Performanță extraordinară pentru atletismul vasluian: Aur național pentru Izabela Spiridon

Vasluianca Izabela Spiridon este noua regină a probei de 3.000 m junioare 1, după o competiție în care a concurat cu atlete mai mari cu trei ani.

La finala Campionatului Național de atletism, la categoria juniori 1, Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui s-a regăsit pe podium, grație Izabelei Spiridon. Eleva pregătită de profesoara Viorica Pintilie a fost regina probei de 3.000 m, depășind sportive mai mari cu trei ani. Grație evoluției sale remarcabile,

Cel mai bun aruncător din țară

Andrei Micu, de la CS ”Viitorul” Vaslui, este campion național și la juniori 1, unde a bifat un nou record personal, cea mai bună aruncare a sa din competiție fiind de 71,78 m.

Andrei Micu nu are rivali în competițiile din acest an. Sportivul de la CS ”Viitorul” Vaslui a obținut titlul național în proba de aruncare a ciocanului și în finala de la juniori 1, unde a bifat un nou record personal – 71,78 m.

Participare record la Summer Cup

32 de echipe s-au aliniat la startul ediției din acest an a turneului de fotbal pe teren redus Summer Cup, organizat de AJF, cu sprijinul Primăriei Vaslui și al Direcției Județene de Sport și Tineret.

Primele jocuri de la ediția din acest an a Summer Cup, turneu de fotbal pe teren redus, s-au dovedit a fi spectaculoase, cu multe goluri. La start se regăsesc 32 de echipe, un record pentru competiția ajunsă la cea de-a șasea ediție. Cele mai multe participă la secțiunea Under 19, unde sunt înscrise 17 formații.