Arhiva lunii: August 2017

Locul 3 la Cupa București

HC Vaslui a terminat Cupa București cu o victorie și două înfrângeri.

HC Vaslui a fost a treia la ultimul turneu de verificare, dotat cu Cupa București.
Formația pregătită de Sandu Iacob și Alexandru Acsinte a fost surclasată de organizatoarea competiției, CSM București. Vicecampioana nu a avut nicio emoție, conducând tot meciul, iar diferența a fost covârșitoare de partea gazdelor. Scorul final a fost 35-20.
Nici în al doilea joc, cel cu Steaua, vasluienii nu au dat semne de bun augur, continuând evoluția modestă din jocurile amicale. A fost consemnat un nou rezultat rușinos, ai noștri pierzând la 13 goluri diferență, scor 23-36.

Premieră în Bârlad: copiii din oraș, invitați la cursuri de scrimă

Deși la nivelul Bârladului există numeroase cluburi care îi îndeamnă pe copiii de toate vârstele să practice diverse sporturi, în luna iunie a acestui an a mai luat ființă unul. Este vorba despre Asociația Clubul Sportiv „Zorro”, care și-a propus să îi inițieze pe cei mici în tainele scrimei, un sport de care auzim doar la televizor, deși a dat țării campioni europeni, mondiali și olimpici.
Din toamnă, elevii bârlădeni sunt invitați să devină membri și să practice scrima în incinta sălii de sport a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”.

Pulsul firmelor private abia se mai simte: Firmele se închid cu sutele, iar locurile de muncă pier cu miile!

Declinul economic al Vasluiului continuă, sistarea activității pentru peste 700 de microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii având ca efect desființarea a cel puțin o mie de locuri de muncă în acest an.

Formularea unui răspuns clar la întrebarea “oare cum supraviețuiește economic județul Vaslui?” poate pune pe oricine în mare încurcătură. Este un pic de industrie constructoare de mașini, oleacă de agricultură și industrie alimentară, o mână de prestatori de servicii, unul-doi constructori… și cam atât! De cealaltă parte, avem nenumărate instituții bugetofage care, în mare majoritate, de ani de zile, stau cu mâna întinsă spre guvern, că la Vaslui de unde bani?

Va vorbi la 150 de discuții: Consiliul Județean stă bine cu reprezentarea

Vasile Mariciuc, vicepreședinte al CJ Vaslui, va participa la Forumul economic de la Krynica, Polonia, unde va coordona delegația Regiunii Nord-Est. Îl așteaptă cinci sesiuni plenare, 150 de dezbateri și mese rotunde, într-o călătorie despre care nu se menționează nicăieri cât va costa.

Viitorii jurnaliști, în redacția Obiectiv

12 elevi ai Școlii Gimnaziale Lipovăț, participanți la Școala de vară ”Reporter în satul meu”, au ținut să urmărească modul de lucru al reporterilor cotidianului nostru.

Ieri, ziarul Obiectiv a primit vizita a 12 elevi de la Școala Gimnazială Lipovăț, care au ținut să afle cum lucrează reporterii noștri. Copiii participă la Școala de vară ”Reporter în satul meu”, urmând ca la finalul vacanței să contribuie la editarea revistei școlii.

Aici sunt banii dumneavoastră! Primăria Bârlad cumpără 1.000 de stâlpi

În curând, municipalitatea bârlădeană va scoate din vistierie aproape 170.000 de lei pentru a achiziționa câteva zeci de linii electrice aeriene și subterane și aproape 1.000 de stâlpi de iluminat public.

La un an și câteva luni de la înființarea, în subordinea Consiliului Local Bârlad, a Serviciului de Exploatare a Sistemului de Iluminat Public, primăria mai face un pas spre preluarea a tot ceea ce înseamnă iluminat stradal în oraș. Va cumpăra de la SC Delgaz Grid SA (fosta E.ON Distribuție România) toate instalațiile de iluminat public din urbe, adică liniile electrice subterane (36,84 kilometri), liniile electrice aeriene (10,2 kilometri) și 981 de stâlpi.

Nu toți pensionarii vasluieni beneficiază de recalculare!

Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui vine cu o serie de precizări referitoare la efectele aplicării Legii 192/2015, privind sistemul unitar de pensii publice, după ce s-a confruntat cu un val de solicitări de recalculare.
“Recalcularea pensiilor conform Legii nr.192/2015 se aplică pentru cei care au lucrat în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă, dar care nu au beneficiat de măsurile de majorare aplicate în perioada 2008-2011 pentru că, la determinarea punctajului mediu anual, numărul total de puncte realizate s-a împărțit la un stagiu complet de cotizare mai mic decât cel general, prevăzut de legea-cadru.

Doar iujurile au căutare: A venit și nu prea bâlciu’!

Deși, oficial, tradiționalul târg anual din Bârlad a început pe 20 august, ieri, zona care ar trebui să găzduiască sute de tarabe cu îmbrăcăminte, preparate culinare și jucării mai avea o mulțime de locuri goale. Chiar dacă administrația locală a păstrat taxa de închiriere a spațiilor disponibile la 7 lei/mp/zi, mulți comercianți nu au mai venit pentru că știu că riscă să nu-și scoată banii, darămite să mai facă profit.

Locuri de muncă vacante

259 de joburi disponibile sunt înregistrate la această dată în evidențele AJOFM Vaslui.

Potrivit datelor rezultate din ofertele angajatorilor, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) sunt înregistrate 259 de posturi disponibile, astfel: Agenția Locală Vaslui – 148, Agenția Locală Bârlad – 72 Agenția Locală Huși – 39.

Nu scăpăm de cerșetori

Zeci de copii, tineri și bătrâni stau cu mâna întinsă în toate zonele din oraș, în speranța că vor primi un ban de la vasluienii milostivi. Primăria Vaslui face eforturi pentru a stopa fenomenul.
„Unii cerșetori stau la pândă. Cum văd mașina primăriei sau văd polițiștii locali, o rup la fugă. În mod sigur au și pe cineva în «spatele» lor. Anul trecut, Poliția Locală Vaslui a aplicat nu mai puțin de 60 de amenzi pentru cerșetorie, dar asta nu i-a descurajat. Sfatul nostru, ca autorități, este să nu li se mai dea pomană”, spun cei de la primărie.

Colțul cititorului: “Nu e vreo lege pentru asigurările astea?”

Aveți asigurare facultativă pentru casă, v-au prădat hoții, dar nu sunteți despăgubit. Aflați în continuare de ce se întâmplă așa ceva.

„Asigurarea obligatorie e o mare țeapă! După mine, și asigurarea facultativă e tot ceva de genul ăsta, e greu să pui mâna pe bani. Dacă hoțul fură cu chei sau instrumente potrivite și se pricepe să nu lase urme, adio despăgubire! Dacă ai electronice, dar nu mai ai acte pentru ele, poți să le asiguri, dar pentru o valoare de doi lei. Iar dacă ai facturi și sunt mai vechi de cinci ani, iarăși ești fentat.

Atenție la “țepele” de sezon!

Unii comercianți vând produse expirate și „ciupesc” la cântar.

Având în vedere caracteristicile acestei perioade de pregătire a conservelor pentru iarnă, când se achiziționează legume, fructe și verdețuri în cantități mai mari comparativ cu restul anului, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC) îi avertizează pe vasluieni să țină cont de câteva aspecte.

Vasluienii asaltează farmaciile

În ultimele zile, mii de locuitori ai județului și-au făcut provizii cu medicamente contra infecțiilor respiratorii.

De teamă să nu apară complicații și să necesite internarea în spital, mii de vasluieni își fac stocuri de medicamente contra bolilor sezonului rece. Asta din cauza scăderilor de temperatură din ultimele trei zile.
„Antitermice și toate medicamentele care pot preveni răcelile și infecțiile respiratorii. Asta se tot vinde de două zile. Pot spune că au fost pacienți care și-au făcut adevărate provizii de astfel de medicamente”, declară o farmacistă.

Pericolele de pe Facebook

Unde se strâng mai mulți oameni cinstiți, sigur apare și un hoț sau mai mulți. E valabil și pentru Facebook, unde își consumă timpul nu mai puțin de 119.730 de vasluieni, conform ultimelor date furnizate de platforma facebrands.ro.
Spammerii de Facebook fac 200 de milioane de dolari pe an, adică la egalitate cu câteva ramuri industriale din țara noastră! Iată câteva sfaturi ca să ne ferim de pericolele de pe rețeaua de socializare:

În atenția elevilor hușeni de la “Cuza”

Reprezentanții unității de învățământ au anunțat perioada susținerii corigențelor, precum și programul pentru eliberarea actelor de studii.

Conducerea Colegiului Național “Cuza Vodă” Huși a stabilit perioada în care elevii claselor V-VII și IX-XI își pot susține examenele de corigență: 30 august – 5 septembrie. Miercuri, 30 august, au fost programate testele la matematică, istorie și română, iar joi, 31 august, la engleză și fizică.