Arhiva zilei: 04/09/2017

Bac-ul de toamnă, promovat de 32,17% dintre candidați: Vasluiul, locul al doilea pe țară!

Dacă, anul trecut, rata de promovare a sesiunii din august-septembrie a fost de 28,76%, acum a crescut la 32,17%, situând județul Vaslui pe un meritoriu loc doi la nivel național.

Rezultatele mult așteptate la bacalaureatul de toamnă au fost publicate vineri, 1 septembrie, când candidații nu s-au mai înghesuit la geamurile liceelor, ci au așteptat la terase ca mediile să fie puse pe site-ul ministerului și să se vadă reușiți. Abia mai târziu au dat o tură și pe la liceu, să se salute cu foștii profesori sau să depună contestații.

Nevoie de sprijin pentru export: Facem afaceri, râdem, glumim, dar nu părăsim incinta!

Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui, adresează un nou apel către autorități să facă front comun pentru a sprijini investițiile, cu predilecție cele românești și locale: „Nu este încă târziu să luăm în considerare cu mare atenție problematica mediului de business local, care produce bunuri și servicii în acest județ, pentru piața locală, națională sau internațională. Ei sunt principalii contribuabili la bugetul de stat și la bugetele locale, într-un județ în care o consistentă parte a salariaților provine din mediul bugetar, iar asistența socială este una dintre cele mai semnificative din țară.

UE trimite mai puține alimente și produse de igienă: Veste nu prea bună pentru săracii Vasluiului

Pachetele cu ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană vor fi distribuite de primării cu o frecvență de patru ori pe an, iar cele cu produse de igienă, de două ori pe an, dar numărul beneficiarilor va fi mai mic decât în anii trecuți.

Suntem la început de septembrie și, de regulă, în fiecare an pe vremea asta, se distribuiau alimentele de la Uniunea Europeană (UE) către vasluienii săraci sau măcar în depozitele din județ ajunseseră primele transporturi cu produse. Acum, suflă vântul…

Perioadă de distracție maximă pentru vasluieni: A venit bâlciul!

„Dacă e vreme bună, vine lumea la bâlci, că e tradiție. Eu am fost aseară, un pic, așa, în prospecțiune, dacă pot spune. S-a dat drumul la distracție. Am doi copii, nu au fost nicăieri în vara asta și măcar la bâlci să meargă. Am pus deoparte vreo 200 de lei, să aibă de distracție”, ne-a spus un vasluian.

Copiii merituoși de la Clubul Copiilor Bârlad au fost recompensați: Începem un nou an școlar cu un bilanț frumos!

Le mulțumesc copiilor, părinților, doamnelor învățătoare, Mihaelei Mocănașu și lui Iulian Iordache, bibliotecari-colaboratori în proiectele noastre, reprezentaților presei care au fost alături de noi pe tot parcursul anului școlar.

2016-2017 a fost un an școlar cu roade frumoase pentru Cercul de Teatru al Clubului Copiilor „Spiru Haret” Bârlad, dacă privim multitudinea de diplome primite ca răsplată pentru munca depusă.

Ce s-a întâmplat la Vaslui? Ultima strigare pentru „Prima chirie”!

Cei care se angajau la o distanță mai mare de 50 de kilometri de localitatea de domiciliu urmau să beneficieze de decontarea cheltuielilor de chirie și întreținere până la nivelul sumei de 900 de lei pe lună. Aparent ciudat, în județul nostru vorbim deocamdată doar de două dosare, iar la nivel național, de numai 15!

Motorina și benzina chiar se scumpesc!

Accizele la carburanți vor crește în două etape – 15 septembrie și 1 octombrie.

Ministrul Finanțelor a anunțat că accizele pentru carburanți se vor majora în două etape, de la 15 septembrie și de la 1 octombrie, cu câte 0,16 lei pe litrul de benzină sau motorină.

Gata cu interimatul la Fonduri Europene!

După șapte luni și jumătate în care Biroul Dezvoltare Locală și Integrare Europeană din cadrul Primăriei Bârlad a fost condus de un șef interimar, postul rămas vacant prin plecarea lui George Șolcă a fost scos la concurs.

Câțiva ani buni, activitatea desfășurată de Biroul Dezvoltare Locală și Integrare Europeană din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Bârlad a fost coordonată de George Șolcă. A fost mâna dreaptă a ex-primarului Constantin Constantinescu, iar ulterior, a actualului edil șef, Dumitru Boroș, care se bazau pe experiența lui.

Racolatorul de angajați, o nouă meserie

Forța de muncă – eventual necalificată, dar măcar serioasă – este tot mai greu de găsit în județul nostru. Unele firme fac eforturi aproape disperate pentru a găsi persoanele apte, în caz contrar riscând încetarea parțială a activității și, implicit, pierderi financiare uriașe. Așa se face că a început să apară chiar o nouă meserie pe piața muncii: racolatorul de angajați.
Concret, patronii/managerii trimit emisari în diverse zone, chiar și în județele învecinate, ținta fiind de a găsi personal capabil. Demersurile cele mai la îndemână sunt lipirea unor afișe de angajare în care se specifică meseriile solicitate, cerințele postului și beneficiile oferite.

“Mame pentru viață. Viață pentru mame”

Trei viitoare mame, cu o situație materială grea și cu mari probleme de sănătate, au fost ajutate să meargă la un control medical de specialitate. Potrivit “World Vision România”, în județul Vaslui, rata mortalității materne este de două ori mai mare decât media națională.

Săptămâna trecută, proiectul “Mame pentru viață. Viață pentru mame” al fundației “World Vision România” a continuat în județul Vaslui. De această dată, trei femei gravide au fost sprijinite să meargă la control la un medic specialist, să-și facă analizele și o ecografie.

Simulare de cutremur la Negrești

Un vast exercițiu de intervenție în cazul producerii unui seism de peste 7 grade pe scara Richter s-a desfășurat joi în orașul Negrești.

Joi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Podul Înalt” Vaslui a efectuat un exercițiu tactic, cu forțe și mijloace în teren, având tema “Intervenția forțelor și mijloacelor pentru limitarea și înlăturarea urmărilor unui seism major care a afectat orașul Negrești”.

Cabinet stomatologic pentru elevii de la „Bibescu”

Odată cu noul an școlar, elevii Școlii „Principesa Elena Bibescu” Bârlad, dar și preșcolarii grădinițelor din structură își vor putea trata gratuit problemele dentare chiar în incinta unității. Cabinetul stomatologic va fi inaugurat în aceste zile.

De pe 11 septembrie, când va avea loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2017-2018, Școala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu” Bârlad va fi cea de-a treia unitate de învățământ din oraș în care funcționează un cabinet stomatologic. Dacă la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” lucrează un singur dentist, care deservește doar elevii de aici,

Producătorii agricoli, sfătuiți să se asocieze

Direcția pentru Agricultură a Județului Vaslui a transmis tuturor primăriilor și producătorilor agricoli o informare referitoare la oportunitățile de valorificare a producției de pepeni și legume-fructe prin “aderarea la organizațiile de producători deja constituite, în conformitate cu prevederile din actul constitutiv al organizației referitoare la aderarea de noi membri, asocierea în vederea constituirii de organizații de producători”.

Joe Dispenza: Distruge-ți obiceiurile nocive! Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta (XXVII): O altă modalitate de a trăi vârsta de mijloc

Încercarea noastră de a fugi de orice emoție dureroasă este determinată de senzația de disconfort pe care ne-o provoacă o eventuală confruntare. Așa că, în momentul în care senzația începe să ne scape puțin de sub control, cei mai mulți dintre noi aprind televizorul, navighează pe internet, sună pe cineva sau trimit mesaje. Ne putem modifica emoțiile de atâtea ori, în doar câteva clipe…

HC Vaslui-CSM București 30-26 (16-12): Duminică de neuitat!

HC Vaslui a produs una din surprizele primei etape a Ligii Naționale, învingând en-fanfare vicecampioana, CSM București, scor 30-26.

HC Vaslui a surprins întreaga suflare handbalistică din România. După ce în urmă cu o săptămână pierdea la o diferență amețitoare, la Cupa București, în campionat, formația vasluiană a produs tsunami în tabăra vicecampioanei, CSM București. Spectatorii au asistat la unul dintre cele mai frumoase meciuri disputate în polivalentă, unde gazdele au oferit spectacol total, cu faze frumoase și o atmosferă de vis.