Arhiva zilei: 04/09/2017

A cucerit aurul la Europenele de canotaj!

„A fost un titlu pe care nu acceptam sub nicio formă să-l pierdem! Suntem bucuroase că imnul nostru s-a auzit în Polonia”, a declarat Roxana-Georgiana Parascanu.

Așa cum și-a propus, Roxana-Georgiana Parascanu, canotoarea de 20 de ani din comuna Pogana care a reprezentat România în proba de 2.000 de metri patru rame feminin de la Campionatul European U23 din Polonia, a câștigat, ieri, titlul continental. Vasluianca, alături de colegele ei de ambarcațiune – Cristina-Georgiana Popescu, Alina Ligia Pop și Beatrice-Mădălina Parfenie – a reușit să treacă prima linia de finiș, înaintea ambarcațiunilor Croației și Danemarcei, care s-au mulțumit cu medaliile de argint, respectiv bronz.

Galop de sănătate!

Sporting Vaslui nu are adversari în faza zonală a Campionatului Național de fotbal Under 17, având 44 de goluri marcate în patru jocuri, fără să primească vreunul.

Cu o medie de 11 goluri per meci, Sporting Vaslui nu are cine să o contreze, singura problemă înainte de începerea jocului fiind proporțiile scorului.

Pe podium la Viena

Grupa 2002 de la LPS Vaslui a terminat pe locul 3 la un puternic turneu internațional de handbal juvenil, Schmelzer Handball Turnier, de la Viena.

Grupa 2002 de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui a obținut medaliile de bronz la un puternic turneu internațional de handbal juvenil, Schmelzer Handball Turnier, ajuns la cea de-a 25-a ediție, care a avut loc la Viena (Austria).
Echipa antrenată de profesorii Liviu Gugleș și Alexandru Zaharia a susținut șase meciuri, înregistrând patru victorii și două înfrângeri.

Locul 2 la Kaya Osman

Grupele 2004 și 2005 ale Comstar Vaslui au ocupat locul 2 la Turneul Memorial “Kaya Osman”, organizat de Academia Luceafărul Cluj-Napoca.

Comstar Vaslui a obținut noi performanțe. Grupele 2004 și 2005 au participat la prima ediție a Turneului Memorial “Kaya Osman”, organizat în memoria fostului jucător al Academiei Luceafărul Cluj, decedat în luna iunie. Grupa 2004 a înregistrat patru victorii, 2-0 cu CFR Cluj, 5-2 cu Viitorul Cluj, 6-0 cu Viitorul Zalău, și 3-0 cu Drobeta Turnu Severin, pierzând, scor 0-1, cu Luceafărul Cluj.

Locul 4 la Syrenka Cup

Naționala Under 17 a României, cu vasluienii Marcel Chiorean și Auraș June în lot, a terminat a patra la Syrenka Cup.

Reprezentativa U17 a României s-a clasat pe locul 4 în cadrul Cupei Syrenka, care s-a desfășurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Polonia.
Tricolorii au pierdut șansa de a se clasa pe podium în urma înfrângerii suferite în fața selecționatei Belgiei, care a câștigat cu 2-0. România a disputat trei partide în cadrul Cupei Syrenka, înregistrând o victorie și două înfrângeri: 2-1 cu Ucraina, 0-3 cu Portugalia și 0-2 cu Belgia.

Juniori U20, în pregătire cu naționala

Primul cantonament organizat de Federația Română de Rugby (FRR) pentru categoria de vârstă U20 se desfășoară la Snagov, în intervalul 1-8 septembrie. Au fost convocați 32 de jucători din țară, dintre care cinci sunt bârlădeni: Vlăduț Anghel, Robert Murariu, Giani Tănase, Alexandru Crăciun și Cosmin-Alexandru Iliuță. Ceilalți sunt de la U’ Cluj, Dinamo București, CS Tomitanii Constanța, Steaua București, CSM București, Saracens Timișoara, CSM Olimpia și CSS Baia Mare.