Arhiva zilei: 08/09/2017

Se cunosc meciurile primei etape

Liga a cincea la fotbal va începe duminică, 10 septembrie, AJF programând doar două serii.

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Vaslui a anunțat programul noului sezon al ligii a cincea. Noutatea constă în faptul că au fost formate doar două serii.
În prima serie, în prima etapă se vor întâlni FC Vulturești – Unirea Alexandru Vlahuță, Rapid Brodoc – Gloria Todirești, Vulturul Bălteni – Viitorul Rebricea, Avântul Zăpodeni – Smart Negrești și Inter Sport Vaslui – Voința Ștefan cel Mare.
În a doua serie, Avântul Solești are șanse să câștige la masa verde, după ce Steaua Ivești a anunțat că se retrage din campionat.

Derby în nocturnă

Mâine, de la ora 20, FC Vaslui va întâlni la lumina reflectoarelor Hușana Huși, meci contând pentru etapa a doua a ligii a patra la fotbal.

Meciul etapei a doua din liga a patra la fotbal se va disputa între FC Vaslui și Hușana Huși. Cele două echipe se vor întâlni la Vaslui, mâine, de la ora 20, la lumina reflectoarelor.
Vitis Șuletea, performera primei etape, va merge la Juventus Fălciu, iar Flacăra Muntenii de Sus va juca acasă cu Star Tătărăni.

Echipament pentru Interligă

Grupele participante la Interliga Regională de fotbal vor primi echipament și mingi din partea FRF.

Pe 16 septembrie va începe Interliga Națională de fotbal, competiție rezervată copiilor de la Under 7 la Under 10.
În acest an, Federația Română de Fotbal (FRF) a decis să se implice mai mult la acest nivel de juniori, acordând echipament sportiv și mingi tuturor echipelor participante.