Arhiva zilei: 14/09/2017

Administrația locală, față cu falimentul: Ziua scadenței

Așa cum au avertizat economiștii și alți specialiști cu capul pe umeri, după aplicarea Legii salarizării și creșterea spectaculoasă a lefurilor funcționarilor, administrațiile locale nu mai au bani. Unii primari se gândesc să dea salariile la nivelul de dinainte, alții se roagă pentru o rectificare bugetară, care însă este absolut incertă.

Zeci de bârlădeni i-au cerut primarului locuri de casă și locuințe sociale: Năvală la Boroș!

Marți, aproape 50 de bârlădeni au luat cu asalt primăria pentru a intra în audiență la edilul șef, Dumitru Boroș, în speranța că acesta le va rezolva problemele. Cei mai mulți au cerut locuințe sociale și terenuri pentru casă.

Conform programului, primarul Bârladului, Dumitru Boroș, îi primește în audiență pe localnicii care vin cu jalba-n proțap în fiecare a doua zi de marți din lună. Dacă, în iulie și în august, au fost programați relativ puțini cetățeni, alaltăieri au figurat pe listă nu mai puțin de 42, la care s-au adăugat alți șapte primiți fără înscriere prealabilă. Așa se face că audiențele au ținut peste cinci ore!

Partea plină a paharului aproape gol: 31 de vasluieni așteaptă despăgubiri record pentru țeapa FNI

Puțini dintre cei escrocați de schema piramidală a lui Sorin Ovidiu Vîntu au reușit să obțină câștig de cauză în instanță și așteaptă acum să fie despăgubiți de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

În anul 2000, aproape 1.500 de vasluieni depuneau plângeri la poliție privitoare la înșelătoria financiară Fondul Național de Investiții (FNI), dorind recuperarea unei sume fabuloase pentru acea vreme – 9,5 miliarde de lei vechi.
Se pare că, în decursul anilor, optimismul lor a scăzut drastic, dar mai ales utilitatea actelor depuse la instanță, rămânând, într-o primă fază,

Distracție pentru toți: Bâlciul a ajuns la Huși

Haine de toate felurile cu prețuri pentru toate buzunarele, oale, ceaune, tacâmuri din lemn, tiribombe, mașinuțe, iujuri, toate și-au făcut apariția la Huși, unde a început tradiționalul iarmaroc anual.

Zeci de tarabe cu articole de îmbrăcăminte de toate felurile și cu prețuri pentru toate buzunarele, mobilier, unelte, oale și ceaune, dar și numeroase aparate de distracție pentru copii, toate și-au făcut apariția la Huși, în locul în care an de an se desfășoară bâlciul: intrarea în oraș dinspre Albița. Ieri dimineață, comercianții tocmai își expuneau marfa și își ademeneau clienții: “Hai veniți și cumpărați! Facem reducere! Poftiți, poftiți!”.

Viața modernă și efectele sale perverse: Depresia, o afecțiune tot mai întâlnită în Vaslui

Depresia a devenit, în ultimii ani, afecțiunea cu care se confruntă tot mai multe persoane, indiferent de vârstă, sex sau statut social.

Fiecare persoană are momente plăcute și mai puțin plăcute pe parcursul vieții. Psihiatrii vasluieni susțin că mulți reușesc să depășească un moment de cumpănă din viață, un accident, pierderea unei persoane dragi, se vindecă de o boală grea, însă clachează în fața unei întâmplări minore și cad în depresie. Iar de la depresie până la gândurile sinucigașe mai e doar un pas.

Administrarea unui municipiu naște patimi grele: Noi aventuri în Consiliul Local Huși

Ieri, ședința extraordinară a CL Huși s-a transformat într-un mare circ, în care gestionarea treburilor comunității a cam rămas la ușă, pe dinafară.

Așa cum ne-am obișnuit, nici ședința extraordinară de ieri a Consiliului Local (CL) Huși nu a fost una care să poată fi televizată la orele permise minorilor… Cu doar patru puncte pe ordinea de zi și care, aparent, nu necesitau cine știe ce dezbateri, întrunirea aleșilor se prefigura a fi scurtă și calmă. Lucrurile nu au stat deloc așa.

La turism, Vasluiul este “de râsul curcilor”

Cu cei doar 936 de turiști străini cazați în prima jumătate a anului în hotelurile și pensiunile din județ, Vasluiul se situează abia pe locul 37 (din 41) la nivel național. Potrivit Institutului Național de Statistică, județul nostru nu a avut altceva mai “bun” de făcut decât să înregistreze o scădere cu 13,7% la acest capitol, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Mai slab ca noi stau cei din Gorj – 709 turiști străini, Giurgiu – 532, Vrancea – 452 și codașii din Teleorman (rușine, Liviu Dragnea!) – 331.

Boroș aruncă banii în vânt?

Nu mai puțin de 82.100 de lei se vor aloca de la bugetul local al Bârladului pentru documentația tehnico-economică necesară reabilitării Grădinii Publice.

În timp ce se plânge că vistieria publică e aproape goală și nu poate aloca bani pentru investiții serioase din oraș, primarul Bârladului, Dumitru Boroș, este dispus să dea aproape un miliard de lei vechi numai pentru o parte din documentația necesară obiectivului de investiții „Reabilitare Grădina Publică”.

Niciun vasluian nu a fost admis în avocatură!

Niciunul dintre aspiranții din județ la statutul de avocat nu a reușit să promoveze examenul organizat pe 1 septembrie de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR).
Potrivit rezultatelor oficiale, la examenul pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar, cei opt vasluieni înscriși au realizat punctaje între 20 și 69.

Crește coeficientul de inteligență din Parlament! Vin studenți în practică!

Studenții și absolvenții vasluieni care își doresc să acumuleze experiență în administrația publică centrală și să contribuie la elaborarea legilor au și ei șansa să dovedească tot ce știu și ce pot. Sau ar putea măcar să-și dea seama că nivelul mediu de inteligență al parlamentarilor este mai mic decât al oricărui student…
Concret, Camera Deputaților lansează o nouă ediție a Programului de Internship, care va avea loc în perioada 16 octombrie – 15 decembrie.

Vrei, nu vrei, îți vei vaccina copilul!

Părinții care preferă să creadă “sfaturile” Oliviei Steer în locul studiilor medicale acreditate de comunitatea științifică nu vor mai avea de ales. Ei vor fi obligați să se asigure că odraslele lor sunt vaccinate conform recomandărilor medicilor. Guvernul tocmai a decis să trimită în Parlament proiectul de lege care instituie obligația imunizării copiilor conform Calendarului Național de Vaccinare și procedurilor de acțiune în situații epidemiologice speciale.

Vasluienii, tot mai interesați de contractele de muncă

Dacă v-ați angajat de curând și nu știți dacă patronul a înregistrat contractul pe care v-a pus să-l semnați, puteți verifica acest lucru. Idea este că nelegalizarea relațiilor de muncă înseamnă vechime mai puțină și pierderea unor sume importante la calcularea pensiei. Practic, un contract de muncă neînregistrat înseamnă neplata contribuțiilor sociale și a asigurării medicale. Deocamdată, angajații nu au acces la Registrul Electronic de Evidență a Salariaților (REVISAL), dar pot verifica gratuit în baza de date a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM).

Elevii, în vizită la pompierii bârlădeni

Pentru a marca Ziua Pompierilor din România, precum și 169 de ani de la Bătălia de pe Dealul Spirii, Compania “Erou Căpitan Post-mortem Martac Ioan” Bârlad a organizat, ieri, Ziua porților deschise.

Ca în fiecare an, pe 13 septembrie, se sărbătorește Ziua Pompierilor din România, marcând momentul când, pe 13 septembrie 1848, Compania de Pompieri București, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, a înfruntat cu vitejie trupele otomane covârșitoare ca număr, venite în Dealul Spirii să înăbușe idealurile Revoluției de la 1848.

Amenzi și taxe pentru cei care muncesc în străinătate

Necompletarea unui formular excesiv de birocratic prevăzut mai nou de Codul Fiscal îi va pune pe jar pe mulți dintre vasluienii plecați la muncă în străinătate. Pe lângă amenzi, dacă nu declară că muncesc în străinătate, ei vor fi siliți să plătească încă o dată, în țară, unele taxe achitate deja acolo unde lucrează. Prin urmare, competentul nostru guvern a pus ochii pe cei care în ultimii zece ani au trimis în România în jur de 55 de miliarde de euro!

Modificări legislative privind ucenicia la locul de muncă

Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui, a prezentat o serie de modificări de acte normative, începând cu cele aduse Legii nr. 279/2005, privind ucenicia la locul de muncă: „Angajatorul care încheie un contract de ucenicie beneficiază, la cerere, pe perioada de derulare a contractului, de o sumă în cuantum de 1.125 de lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Înainte, subvenția era de 60% din valoarea indicatorului social de referință, adică de 300 de lei”.