Arhiva zilei: 18/09/2017

Radarul inimii: “Gândurile rele se alungă prin fapte bune” – Nicolae Iorga: Asociația Serviciilor Sociale sat Crasna, comuna Albești – “Dacă faci totul cu suflet, nu poți greși”

Acolo unde se adună praful uitării pe oameni și locuri, există câteva inimi mari care corectează realitatea cruntă, oferind sprijin material și căldură sufletească. Tot mai multe ONG-uri, fundații și asociații independente din județul nostru se zbat pentru a scoate din sărăcie și deziluzie copii cu handicap, bătrâni fără rude, femei abuzate, bărbați căzuți în patima alcoolului. Prin rubrica “Radarul inimii”, pe care o inaugurăm astăzi, vom încerca să prezentăm acești adevărați eroi din umbră pentru a fi exemplu de urmat.

Au brodit-o cu PNDL 2! Doi primari au stârnit invidie în județ

“Cred că sumele câștigate acum înseamnă, cumulate, bugetele proprii de investiții ale primăriei pe următorii 50 de ani!”, a declarat Vasile Novac, primarul comunei Ivănești. „Am avut curaj când am inițiat aceste proiecte și mi-am asumat și riscuri, dar sunt bucuros pentru că ele vor schimba fața orașului”, a menționat Ioan Buta, primarul de Murgeni.

Aritmetica nebună a bugetului local: Firmele bârlădene, datorii de peste patru milioane de lei!

În timp ce municipalitatea bârlădeană se laudă că, după primul semestru, gradul de încasare a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloacele de transport de la persoanele juridice a depășit 100%, suma datorată de firmele înregistrate local trece bine de patru milioane de lei.

Așa cum s-a aprobat la începutul lui 2016 în Consiliul Local Bârlad, periodic, pe site-ul primăriei se afișează lista cu persoanele fizice și juridice care nu își achită obligațiile fiscale în termenul legal. În cazul firmelor, “pomelnicul” cuprinde denumirea completă și cuantumul datoriei (debit, accesorii, total, necontestate, contestate).

Cadrele medicale ies în stradă: “Sanitas” a decis declanșarea acțiunilor de protest

“În condițiile în care, de luni de zile, guvernanții au mimat interesul și au continuat să acționeze în defavoarea angajaților din sănătate și asistență socială, ultima soluție rămasă este declanșarea programului de proteste”, declară cei de la “Sanitas”.

Consiliul Național al Federației “Sanitas” din România, întrunit joi, 14 septembrie, a decis programul acțiunilor de protest pentru această toamnă.
“Este un răspuns la tergiversările practicate de guvernanți față de problemele cu care se confruntă sănătatea și asistența socială din România. 14 zile le-am lăsat la dispoziție guvernanților pentru a răspunde la trei întrebări. Cum reacția lor nu a mai apărut deloc, am recurs la planul B”, spun sindicaliștii.

Din greșeală în greșeală… Rectificare pentru salarii

Ca urmare a creșterii deloc chibzuite a salariilor, o nouă premieră lovește bugetele: rectificările se fac de dragul cheltuielilor de personal. Consiliul Județean Vaslui se va întruni astăzi în ședință de urgență pentru a aproba hotărâri privind suplimentarea fondurilor de salarii ale instituțiilor din subordine, investițiile și dezvoltarea fiind total neglijate.

Bâlciul de la Huși a adunat mii de vizitatori: La distracție înainte!

Hușeni fără număr, dar și locuitori ai comunelor apropiate au venit să vadă care sunt noutățile iarmarocului anual. Ingredientele principale ale bâlciului au fost tarabele cu haine, tiribombele, jucăriile colorate, cărnurile la grătar, muzica dată la maximum, dar și praful…

Două noi puncte pentru colectarea selectivă a deșeurilor

După ce, în mai, s-a aprobat amenajarea a cinci noi puncte fixe de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile în cartierele de case din Bârlad, în curând vor fi amenajate alte două.

Consilierii locali bârlădeni au votat în favoarea unui proiect de hotărâre care vizează înființarea unor puncte de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile în zonele de case din oraș. Este vorba despre două amplasamente pe strada Crângului (stâlp IT) și pe strada Tutovei, fiecare urmând să aibă o suprafață de 19 metri pătrați.

Medicii vasluieni atenționează asupra țigărilor electronice

Unele persoane sunt atrase de e-lichide, adică țigările electronice, considerându-le o alternativă “sănătoasă” la fumatul normal. S-au scris maldăre de studii pro și contra acestor produse, însă nu au făcut decât să crească “misterul” care învăluie țigările electronice, dar și numărul de consumatori.
“Eu le recomand tuturor să nu fumeze deloc, nici țigări normale, nici țigări electronice. Unii specialiști sunt de părere că înlocuirea fumului clasic al țigărilor cu aburul țigărilor electronice ar fi mai puțin nociv.

“Audioteca Șeherezadei” ajunge în școlile vasluiene

Din această lună, elevii mai multor unități de învățământ din Vaslui, Bârlad și Huși vor asculta fragmente din opere literare în lectura și interpretarea actriței Adriana Moca.

După ce a dus lectura în zece penitenciare din România, proiectul “Audioteca Șeherezadei”, inițiat de Asociația “Vis-a-vis”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, se extinde în școli și licee. Din această lună, elevi din Vaslui, Bârlad și Huși, vor audia fragmente din opere literare românești și universale în lectura și interpretarea actriței Adriana Moca, inițiatoarea proiectului.

O lege a tuberculozei este dorită la Vaslui

Medicii pneumologi și asociațiile de pacienți cer urgentarea adoptării unei legi a tuberculozei. În prezent, România ocupă primul loc în Europa în privința îmbolnăvirilor și deceselor provocate de TBC.

Avem o legislație care reglementează tot ce ține de tratamentul tuberculozei, cu prevederi speciale pentru pacienți, dar acestea sunt rămase în urmă, sunt de părere pneumologii vasluieni. De aproape un an de zile, un proiect de lege vrea să schimbe situația, însă nu a depășit stadiul discuțiilor din Comisia Parlamentară pentru Sănătate și Familie.

Concurs de poezie la Spitalul Murgeni

Bolnavii internați în Spitalul de Psihiatrie Murgeni sunt invitați să participe la cea de-a treia ediție a concursului de poezie „George Bacovia”. Competiția se va desfășura pe 22 septembrie pentru a marca împlinirea a 60 de ani de la trecerea în neființă a scriitorului și poetului George Bacovia.

Testări gratuite Babeș-Papanicolau la Huși și Vaslui

Scopul programului național de screening pentru cancerul de col uterin este depistarea bolii în stadii incipiente, vindecabile și îndrumarea pacientelor cu displazii pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

La sfârșitul lui 2017, se împlinesc cinci ani de la începerea Programului Național de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin. În acest context, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui informează populația feminină cu vârsta eligibilă, inclusiv cele care au beneficiat de evaluare prin formularul FS1 în urmă cu cinci ani, cu privire la continuarea programului. Acesta se adresează femeilor cu vârste între 25-64 de ani, indiferent de statutul de asigurat sau nu, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin.

Bonele nu mai lucrează la negru

Baby-sitting-ul a devenit legal, după ce, în urmă cu două zile, au fost publicate în Monitorul Oficial Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 147/2014, privind exercitarea profesiei de bonă.
Astfel, serviciile de îngrijire și supraveghere a copilului pe timpul zilei vor fi asigurate în baza unui contract individual, care se încheie între bonă și o persoană juridică acreditată ca furnizor de servicii sociale sau, direct, între bonă, care trebuie să fie persoană fizică autorizată, și reprezentantul legal al copilului.

Cum ne pregătim autoturismele pentru sezonul rece?

În această perioadă, comercianții vasluieni propun prețuri mai mici pentru anvelopele de iarnă.

Chiar dacă abia a început toamna, posesorii de autoturisme se pot gândi deja la echiparea cu anvelope de iarnă, ținând cont că pot face o economie serioasă dacă le achiziționează cu mult înaintea debutului sezonului rece. Conform statisticilor, majoritatea vasluienilor preferă să le cumpere abia când frigul își arată “primii colți”, când cererea este mare atât la cumpărare, cât și la montare, motiv pentru care prețurile sunt destul de piperate.

Joe Dispenza: Distruge-ți obiceiurile nocive! Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta (XXXVII): Pas cu pas spre un nou destin

Acum v-ați echipat cu cunoștințele necesare pentru a trece la meditație, următorul nostru subiect de discuție, tratat în partea a III-a, unde veți înțelege pe deplin ce veți face și de ce o veți face. Nu uitați că informațiile și cunoștințele sunt precursoarele experienței. întreaga informație pe care ați citit-o și-a găsit locul în carte ca să vă pregătească pentru o experiență revelatoare. Odată ce învățați tehnica meditației și o aplicați în propria viață, veți avea un feedback. În secțiunile care vor urma veți afla cum să puneți în practică toate acestea și veți face transformări măsurabile în orice domeniu al propriei vieți.