Arhiva zilei: 02/10/2017

Sute de copii au fost depistați cu paraziți: Păduchii, noii „elevi”

În urma triajului epidemiologic efectuat de medicii vasluieni în această lună, aproape 500 de copii din grădinițele, școlile și liceele județului au fost depistați cu boli transmisibile și parazitare. Cele mai multe cazuri sunt sunt cele de pediculoză – păduchi. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vaslui spun că este o “tradiție” ca la început de an școlar să apară copii cu paraziți, iar vinovați ar fi în special părinții cu o educație igienico-sanitară deficitară.

Vremea a ținut cu vasluienii: Weekend cu belșug, la Târgul de Toamnă

Primăria Vaslui a bifat o nouă acțiune reușită – Târgul de Toamnă, desfășurat în weekendul 29 septembrie – 1 octombrie. În cele trei zile, mii de vasluieni au animat parcarea Pieței Traian, de unde au achiziționat cele mai frumoase legume și fructe din recolta acestui an, precum și produse oferite de cel mai bun prieten al omului în sezonul rece – porcul.

Ziua Internațională a Persoanelor de vârsta a treia: Bătrânii din Albești, sărbătoriți de 1 octombrie

Ziua Internațională a Vârstnicilor a fost marcată și la Căminul Cultural Corni, comuna Albești, unde bătrânii locului au fost întâmpinați cu muzică și un dulce, convingându-se că nu sunt singuri, iar comunitatea încă are nevoie de sfaturile lor.

Mai mulți vârstnici au sărbătorit ziua internațională care le este dedicată la Căminul Cultural Corni, comuna Albești, unde au fost întâmpinați cu muzică și un dulce. În încercarea de a transforma ziua de 1 octombrie într-un prilej de mare bucurie, autoritățile au ținut să adune toți bătrânii din localitate pentru a le arăta că nu sunt singuri, iar comunitatea mare are nevoie de îndrumările lor.

Cine îi ia locul PS Corneliu? Sâmbătă se decide noul episcop

Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei i-a desemnat pe PS Ignatie Mureșeanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, și pe Arhimandritul Nichifor Horia, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și stareț al mănăstirii “Sfinții Trei Ierarhi”, candidați la scaunul de episcop al Hușilor. Decizia finală va fi luată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române pe 6 octombrie.

Ședința pe luna septembrie a CL Huși: Iar au sărit scântei!

În cadrul ședinței de joi, 28 septembrie, a Consiliului Local Huși, unii dintre aleși au stat aproape numai în picioare, efect al stării de tensiune existente între liberali și primarul Ioan Ciupilan. Chiar și așa, s-a făcut și administrație, în mai puțin de o oră fiind votate și discutate toate cele 20 de proiecte aflate pe ordinea de zi.

Ediția a XIV-a, fără nume mari: Sărbătoarea Toamnei Bârlad

Spre deosebire de anii trecuți, la ediția din acest an a Sărbătorii Toamnei, publicul bârlădean nu va mai avea ocazia să se delecteze cu muzica unor artiști sau trupe pop celebre. Pe scenă vor urca aproape numai interpreți de muzică populară și ansambluri folclorice.

Expoziție de arme

Muzeul Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui a organizat în premieră o expoziție ce reunește arme și elemente de armură din Preistorie și până în Evul Mediu.

Vasluienii sunt așteptați în această perioadă să admire una dintre cele mai inedite expoziții organizate de Muzeul Județean “Ștefan cel Mare” și găzduită de Sala Arta. Este vorba despre “Piese de luptă din Preistorie și până în Evul Mediu”, ce reunește arme și elemente de armură.

Astronomii bârlădeni sărbătoresc Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic

Pentru a marca Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic 2017, Asociația Astronomică „Sirius” Bârlad, împreună cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, a pregătit mai multe activități, care își propun să readucă în atenție două evenimente: lansarea primului satelit artificial al Terrei (4 octombrie 1957) și semnarea Tratatului asupra principiilor care guvernează activitățile statelor în explorarea pașnică a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești (10 octombrie 1967).

IPJ Vaslui a dat “Verde la educație pentru circulație”

Zeci de copii cu vârste între 4-10 ani, însoțiți de părinți și bunici, au fost prezenți, sâmbătă, în sectorul special amenajat din parcarea magazinului Lidl Vaslui, pentru a învăța de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte pe drumul către casă, școală și locul de joacă pentru a deveni pietoni exemplari.

Bătrânii vasluieni au fost sărbătoriți

Dacă la nivel central propunerile lor nu sunt luate în considerare, reprezentanții guvernului în teritoriu i-au sărbătorit pe bătrânii vasluieni de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.

1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, a venit anul acesta după desfășurarea unei ședințe importante, la Predeal, a Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, de la care reprezentanții bătrânilor vasluieni s-au întors dezamăgiți. Propunerile Comitetului Județean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Vaslui, respectiv eliminarea pensiilor speciale și a vârstei de pensionare sub 55 de ani, au fost primite cu indiferență de reprezentanții guvernului.

Muzeul vasluian, în sărbătoare!

Muzeul Județean “Ștefan cel Mare” a aniversat 40 de ani de când organizează Sesiunea Națională de Comunicări Științifice “Acta Moldaviae Meridionalis”.

Anul acesta, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice “Acta Moldaviae Meridionalis” a fost una de sărbătoare, conducerea Muzeului Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui dorind să marcheze împlinirea a patru decenii de când se desfășoară manifestarea.
“Este un eveniment de notorietate internațională. Este un moment important pentru noi, unul pe care îl considerăm de cotitură.

Dezvoltarea stă în asociere

Absorbția fondurilor europene și modalitățile de colaborare cu beneficiarii în privința implementării proiectelor au fost discutate în cadrul unei întâlniri organizate de CCIA Vaslui cu reprezentanți ai GAL-urilor, autorități locale și agenți economici.

Asocierea comunelor în grupuri de acțiune locală (GAL) trebuie să ducă nu numai la dezvoltarea infrastructurii și agriculturii, ci și a industriei, astfel încât din județul Vaslui să nu mai plece numai materie primă, ci și produse finite.

Imunizarea antigripală, amânată din lipsa vaccinurilor

Campania de vaccinare antigripală va fi amânată pentru cel puțin alte două săptămâni în județul Vaslui, cauza fiind lipsa dozelor necesare. Astfel, deși sezonul virozelor a început deja, imunizarea bate pasul pe loc, încâlcindu-se la Ministerul Sănătății, unde abia săptămâna trecută marile companii producătoare au fost chemate să-și depună dosarele pentru selecție. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui spun că este o situație generalizată la nivel național.

Joe Dispenza: Distruge-ți obiceiurile nocive! Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta (XLVII): Meditație asistată de repetiție mentală

A venit vremea să reinventați un nou sine, trecând într-o nouă stare de a fi care să reflecte noul dumneavoastră ideal. După ce faceți acest lucru, pregătind de funcționare o nouă minte și un nou trup, starea respectivă de a fi poate fi exersată în continuare. Eforturile de re-creare a aceleași stări cu care v-ați obișnuit vă vor transforma biologic creierul și corpul, înainte de materializarea noii experiențe.

HC Vaslui – CSM Focșani 28-23 (14-10): Maximum pe teren propriu!

HC Vaslui își continuă parcursul perfect în meciurile de acasă, ajungând la trei victorii din tot atâtea partide în fața fanilor. Cu Focșaniul a fost 28-23 pentru formația lui Sandu Iacob.

HC Vaslui se dovedește o nucă tare în fața propriilor suporteri. După CSM Focșani și Politehnica Iași, a venit rândul CSM Focșani să plece îngenuncheată din polivalenta vasluiană.