Arhiva zilei: 11/10/2017

Cum mai merg tranzacțiile cu terenuri agricole? Un leu pe metru!

Piața terenurilor agricole continuă să fie dinamică, deși nu mai are ritmul trepidant cu care ne obișnuise imediat după apariția Legii 17/2014. Prețurile, extrem de nervoase în urmă cu trei ani, au coborât până în 2016, după care au început să-și revină. În primele nouă luni ale acestui an, media a fost de un leu metrul pătrat.

Inspectorii silvici își fac treaba: Greu se mai opresc vasluienii din tăiat!

În întreg județul se aude sunetul neplăcut al defrișărilor ilegale, astfel că inspectorii silvici au tot timpul de lucru. Cel puțin așa arată cel mai proaspăt studiu Greenpeace, conform căruia județul Vaslui se situează pe locul 10 la nivel național în privința celor prinși la furat de lemne.

Conducerii CJ Vaslui îi e frică să spere: Se termină calvarul licitațiilor pentru platforma Roșiești?

Dumitru Buzatu

Conducerea Consiliului Județean anunță că a fost desemnat câștigătorul celei de-a patra licitații organizate pentru atribuirea contractului de gestiune a gropii ecologice de la Roșiești. Dacă nu vor fi contestații, în cel mult șase luni se va obține autorizația de mediu, iar spre finalul anului următor, platforma de gunoi va fi funcțională.

Dacă mai vreți conserve pentru iarnă, pregătiți portofelele! Cât investesc vasluienii în cămara cu bunătăți

“Unii vin și cumpără cu sacii pentru că pregătesc conserve și pentru copii, rude. Vânzările merg bine, nu pot să mint. Încercăm și noi să nu punem prețuri mari, mai ales dacă omul vrea să cumpere mai multe”, spun vânzătorii din piețe.

Psihologii vasluieni atenționează asupra ratei crescute a căsătoriilor desfăcute: Divorțul și consecințele sale

Mai multe studii arată că rata divorțurilor crește de la an la an, uneori la valori spectaculoase. De exemplu, o recentă analiză atestă o creștere de peste 15% în majoritatea județelor. La Vaslui, an de an, sute de divorțuri se consumă în sălile instanțelor.

Afecțiunea sezonului: Astenia de toamnă

Confundată cel mai adesea cu anxietatea, astenia de toamnă poate influența negativ sistemul imunitar.

Bătrânii din Gârceni, sărbătoriți cu fanfară

Peste 70 de bătrâni din comuna Gârceni au participat la petrecerea organizată de primărie cu ocazia Zilei Internaționale a persoanelor vârstnice.

Centrul Cultural Județean, din nou în corzile licitațiilor

Istoria lungă a înființării unui centru cultural visat de autorități în fosta Casă a Armatei din municipiul Vaslui se pare că va fi chiar extrem de lungă. Consiliul Județean (CJ) va reface caietul de sarcini pentru continuarea lucrărilor la obiectivul “Centru Cultural Județean Multifuncțional” deoarece fostul constructor a intrat în insolvență.

Șef cu acte în regulă

Catalin Moraru

După nouă luni în care Biroul Dezvoltare Locală și Integrare Europeană din cadrul Primăriei Bârlad a fost condus interimar, din această săptămână, postul a fost ocupat prin concurs.

Sedință extraordinară pe tema drumului strategic

La sfârșitul acestei săptămâni, consilierii județeni se vor întâlni în ședință extraordinară pentru a discuta adoptarea unui proiect de hotărâre care va finaliza documentația necesară implementării “drumului strategic”, adică modernizarea mai multor trasee județene. Pe ordinea de zi va fi adoptarea indicatorilor tehnico-economici și încheierea unui protocol între autoritatea județenă de administrație și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, care are în proprietate câteva segmente de drum.

Chiar se închid școlile din cauza lipsei autorizației de securitate la incendiu?

Aproape 150 de unități de învățământ din județ sunt în pericol să fie închise. Pe 30 septembrie a expirat termenul de grație prevăzut de Legea nr. 307/2006, cu modificările ulterioare, astfel că autorizația de securitate la incendiu a devenit obligatorie.

„Valsul Câinelui”, la Zilele Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani

Astăzi, opt dintre actorii Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad vor prezenta spectacolul cu piesa „Valsul Câinelui” în fața publicului din Botoșani, în cadrul Zilelor Teatrului „Mihai Eminescu”.

Un nou proiect european, lansat la Primăria Huși

Primaria Husi

Proiectul “Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală pentru zonele urbane marginalizate din municipiul Huși” își propune, printre altele, facilitarea dezvoltării unui parteneriat durabil pentru soluționarea problemelor socio-economice din oraș prin înființarea Grupului de Acțiune Locală.

Concurs pentru funcțiile de conducere de la instanțe

La finele lunii septembrie, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat organizarea, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii (INS), a concursului pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor la curțile de apel, tribunale, judecătorii, precum și la parchetele de pe lângă acestea. În total, au fost vacantate sau urmează să fie vacantate până la 15 decembrie nu mai puțin de 126 de funcții de președinte și vicepreședinte de instanță și 132 de procuror general, procuror general adjunct, prim-procuror și prim-procuror adjunct.

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic, sărbătorită la Bârlad

Asociația Astronomică „Sirius” Bârlad, împreună cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Societatea Științifică „Orion” Tulcea și Societatea Română pentru Astronomie Culturală Timiș, a desfășurat mai multe activități în cadrul Săptămânii Mondiale a Spațiului Cosmic. Prima, intitulată „Misiunea Cassini – O misiune spațială istorică”, a avut loc pe 4 octombrie, la Liceul „Eminescu”, și a fost coordonată de profesoara Ivona Măgdăliniș. În cadrul expunerii, au fost evidențiate rezultatele excepționale datorate misiunii, dar și premierele aduse de aceasta.