Arhiva zilei: 08/11/2017

Un municipiu administrat fără greșeală: Vasluiul, premiat pentru excelența în amenajarea spațiilor verzi!

Primarului Vasile Pavăl i s-a decernat premiul de excelență în amenajarea spațiilor verzi, parcuri și locuri de joacă, în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România.

Mâncarea va deveni un lux: Prețul pâinii crește odată cu producția de grâu!

”Din nefericire, prea puțin se explică prin argumente economice această explozie a prețurilor produselor agroalimentare. Este adevărat, s-a scumpit furajul pentru animale pentru că producția de porumb a fost scăzută, însă aceste elemente de cost nu justifică scumpirile. Apare complet anormală creșterea prețului făinii cu 20 la sută, în condițiile în care în acest an producția de grâu a fost foarte mare. În același timp, prețul intern al grâului este sub media din Uniunea Europeană”, declară Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui.

S-au făcut bine în străinătate: Doi copii și doi adulți au fost tratați în Franța, Italia și Germania

“Acordarea tratamentelor necesare – de regulă, servicii medicale de urgență – în baza cardului european nu este neapărat gratuită. Sunt aceleași condiții ca și cele oferite asiguraților sistemului social de asigurări de sănătate din țara de destinație. Spre exemplu, dacă într-un stat se plătește o contribuție personală sau o coplată pentru spitalizare, atunci și beneficiarul de card european aflat acolo va achita din surse proprii aceeași sumă, fără ca aceasta să-i fie decontată de casa de asigurări de sănătate”, declară Mihaela Chitariu, directoarea CJAS Vaslui.

Vocea copiilor se face auzită: Consiliul Consultativ al Copiilor s-a întrunit la Vaslui

“Această primă întâlnire a fost una de inter-cunoaștere și înțelegere a rolului pe care ei, copiii, în calitate de reprezentanți ai comunităților, îl au în această structură”, a declarat Simona Mihai, coordonatorul național al sectorului Voce și Participare din cadrul fundației World Vision România.

Azi este mare sărbătoare: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Cei doi conducători ai cetelor de îngeri, păzitori ai oamenilor de la naștere și până la moarte și călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai sunt sărbătoriți astăzi de Biserica Ortodoxă.

Conferința Internațională ”Emil Racoviță”: Strănepoata secundului de pe Belgica vine la Vaslui

Timp de două zile, Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” organizează prima ediție a Conferinței Internaționale ”Emil Racoviță”. Evenimentul adună istorici, academicieni, cercetători și profesori din mediul universitar, precum și specialiști din Belgia și Norvegia. Printre oaspeții străini se numără Charlotte Rolin Jacquemyns, strănepoata secundului Expediției “Belgica” în Antarctica, căpitanul George Lecointe.

”Vremuri alese” în ”Cronici dejiste nefardate”

Paul Zahariuc

Să aduni o sală de oameni într-o după-amiază muncitorească de marți pentru o lansare de carte nu e puțin lucru. Să scormonești prin prăfuitele arhive și să aduci în prim-plan întâmplări trecute, puțini pot face asta. Ambele le-a reușit Paul Zahariuc, istoric, cercetător și jurnalist, care a umplut sala TinArt a Bibliotecii Județene la lansarea volumului “Cronici dejiste nefardate (1949-1965)”, cea de-a 15-a sa carte de istorie locală.

“Sezonul” disponibilizărilor colective

Pentru luna decembrie, un angajator vasluian a înștiințat Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) cu privire la efectuarea de disponibilizări colective. Este vorba despre concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din motive care nu țin de salariat, a unui număr de cel puțin zece angajați, dacă firma are între 21 și 100, a cel puțin 10% dintre salariați, dacă sunt între 100 și 300, sau a peste 30 de salariați, dacă numărul total trece de 300.

“Un million de stele”

“A aprinde o lumânare într-un spațiu public, în cadrul evenimentului, reprezintă gestul simbolic de a fi solidar cu o persoană aflată în dificultate”, au declarat reprezentanții Centrului Diecezan Caritas Iași. La Huși, campania “Un milion de stele” se desfășoară la Biserica Catolică “Sf. Anton”.

S-a mutat sediul pașapoartelor din Bârlad

După cinci ani în care bârlădenilor și locuitorilor din partea de sud a județului le-au fost eliberate pașapoarte de la un punct de lucru mobil, care funcționa în imediata apropiere a Cantinei de Ajutor Social Bârlad, de ieri, respectivele documente se eliberează la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP).

Judecătoria Vaslui a pierdut un magistrat

Din această lună, o judecătoare care a activat la Judecătoria Vaslui s-a pensionat, lăsând vacant postul. Este vorba despre Mihaela Ghintuială, care a ieșit la pensie începând cu data de 1 noiembrie.

Șeful Casei Județene de Pensii se întâlnește cu hușenii

Isabel Bogdan

Astăzi, de la ora 9, șeful Casei Județene de Pensii Vaslui, Isabel Bogdan, vine la Biblioteca Municipală “Mihai Ralea” din Huși pentru a ține audiențe. Cei interesați vor afla, printre altele, despre noile modificări legislative în domeniu, iar cei aflați în prag de pensie vor putea afla ce venit vor avea.

Ajutoare pentru mai multe familii din Berezeni

Zeci de pachete cu articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, cărți de citit și de colorat, atlase și dulciuri au ajuns la 15 familii cu 60 de copii din comuna Berezeni. Darurile au fost colectate de la mai mulți donatori și oferite de voluntarii hușeni ai Asociației “Solidar” Vaslui.

Vasluienii se tratează singuri

Schimbările frecvente de temperatură au permis răcelilor și virozelor să se răspândească în voie. Această situație se reflectă cel mai bine în farmacii, de unde vasluienii își cumpără din belșug medicamente anti-termice și anti-gripale.

O meserie pe care o puteți învăța gratuit!

AJOFM Vaslui organizează un curs gratuit de agenți de securitate pentru șomerii aflați în evidență.