Arhiva zilei: 13/11/2017

Urmările modificării Codului Fiscal: La Vaslui, prețurile au luat-o razna!

Aiureala prețurilor îi bagă în încurcătură pe vasluieni, care, odată ajunși la magazin, constată că pentru aceeași listă de cumpărături pe care au avut-o în urmă cu o săptămână trebuie să scoată din buzunar mult mai mulți bani.

Grevă spontană la Protecția Copilului: “Nu se poate trăi!”

Ce-ați spune dacă ați fi în locul meu? Nu sunt zmeul din poveste, ci un om care se zbate să rezolve o situație de criză. Trebuie să ne luptăm să rezolvăm această problemă. Așteptăm ședința de guvern de miercuri și poate atunci se va rezolva”, le-a declarat protestatarilor Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui. Liderul de sindicat, Gică Crețu, a atras atenția că oamenii vor ieși în stradă: “Salariații nu mai rezistă pentru că nu mai au cu ce acoperi cheltuielile. Așteptăm până joi. Ne-am primit banii, toată lumea își vede de treaba ei, nu primim banii, continuăm acțiunile de protest. Legal sau nelegal, spontan sau organizat!”.

Da, se poate și în Murgeni! “Ziua mulțumirii”

“Într-un oraș atât de sărac precum Murgeniul, clubul reprezintă pentru acești tineri unica posibilitate de a-și petrece adecvat timpul liber. Știm cu toții că părăsirea timpurie a școlii transformă copilul/tânărul într-o persoană vulnerabilă. De aceea, implicarea comunității este un factor decisiv în susținerea și formarea celor care vor deveni adulți”, declară Adina Mihalachiuța, PR “Star of Hope” România.

Nemulțumiri privind salarizarea: Sediul ISJ, pichetat de cadrele didactice

Sorin Țiplea

Peste o sută de profesori vor protesta, timp de trei zile, la sediul Inspectoratului Școlar Județean.

O nouă acțiune marca “Solidar”: Rechizite și dulciuri pentru elevii din Tătărăni

Voluntarii Asociației “Solidar” au dăruit copiilor din Bălțați  – Tătărăni ghiozdane cu rechizite și pungi cu dulciuri.

Director în anul 41 al existenței Liceului Teoretic “Emil Racoviță” Vaslui (Liceul de Chimie Industrială nr. 4): Profesorul doctor Daniel Hulubei

Daniel Hulubei

“Managementul înseamnă, în ultimă instanță, înlocuirea mușchilor și a forței cu puterea gândului, a obiceiurilor și a superstiților cu cooperarea. Înseamnă că răspunderea înlocuiește obediența față de manageri și că autoritatea performanței ia locul autorității funcției” – Peter Drucker.

”Școala altfel!” la Prefectura Vaslui

30 de elevi ai Liceului ”Emil Racoviță” au fost oaspeții Instituției Prefectului – județul Vaslui.

Provocările directoarei Spitalului Huși

Lucia Rotaru

Dr. Lucia Rotaru, cea care a câștigat un nou mandat ca manager al Spitalul Municipal Huși, are de rezolvat mai multe probleme cu care se confruntă untatea sanitară, printre ele numărându-se deficitul de personal.

Bârlădenii de pe 39 de străzi, fără gaz

Astăzi, timp de șase ore, locuitorii a 39 de străzi din cartierele Munteni și Podeni și din zona centrală a Bârladului nu-și vor putea folosi aragazele și centralele termice.

Ședință extraordinară la Primăria Huși

Pe ordinea de zi a întrunirii Consiliului Local figurează șapte puncte, printre care și rectificarea bugetului.

”Tirul social” al Asociației Iris Vaslui

Asociația Iris Vaslui a organizat conferința de închidere a proiectului ”Tirul social – acțiuni de informare și responsabilizare a tinerilor din județ”, cofinanțat de Consiliul Județean.

Peter Kelder și Berni Siegel – Străvechiul secret al izvorului tinereții (XVI): Instrucțiuni privind cele Cinci Ritualuri

Majoritatea oamenilor, indiferent  de vârstă și starea fizică, sunt capabili să efectueze cele Cinci Ritualuri într-atât de bine, încât să tragă cele mai bune foloase pentru sănătate, cu condiția să acorde suficient timp, răbdare și efort. Nimeni nu va putea să efectueze în mod corect toate Ritualurile din prima încercare sau să atingă perfecțiunea. Dacă starea nu vă permite să îndepliniți un anumit exercițiu, puteți să-l înlocuiți cu unul dintre cele pentru încălzire, pe care le-am descris anterior. Dacă nici acest lucru nu vă este cu putință, atunci continuați să efectuați ceea ce puteți și întoarceți-vă la îndeplinirea  acțiunii ritualice sau a înlocuitorului acesteia cât de repede posibil.

Dunărea Călărași – HC Vaslui 29-26 (15-12): Lipsiți de șansă

Vasluienii au făcut un meci bun la Călărași, ținându-se scai de gazde, care au obținut desprinderea decisivă abia cu 37 de secunde înainte de fluierul final. Elevii lui Bogdan Pralea și Alexandru Acsinte rămân pe locul 10, la trei puncte de locul 8, ocupat de CSM București.

Deja-vu! Amalia Puflea, patru titluri naționale din cinci posibile

Amalia Puflea

Gimnasta Amalia Puflea, din Bârlad, este noua campioană națională a categoriei Junioare II, nivel 3, la individual compus, paralele, bârnă și sol, iar la sărituri a obținut medalia de argint. Prestația sa de la Deva este similară celei din mai, de la Cupa „Andreea Răducan” Bârlad și Cupa „Petrom” Izvorani.

Sporting Juniorul – Juventus București 1-1 (1-0)

Sporting Juniorul a jucat cu trac în fața formației Juventus București. Din păcate, prudența ofensivă le-a adus puștilor vasluieni un singur punct.