Arhiva zilei: 07/12/2017

Frigul s-a cam plictisit! A scăzut numărul virozelor și pneumoniilor

Săptămâna trecută, doar puțin peste 600 de vasluieni au fost diagnosticați cu viroze respiratorii și pneumonii, cele mai multe cazuri fiind la copii. Nu s-au semnalat cazuri de gripă în acest sezon.

Îndemn “părintesc” al polițiștilor: Puneți anvelopele de iarnă!

“Folosirea acestora reprezintă nu doar creșterea gradului de siguranță rutieră, atât a conducătorului auto, cât și a călătorilor, dar și respect pentru ceilalți participanți la trafic”, spun reprezentanții service-urilor auto.

HC Vaslui – Steaua, astăzi, ora 18: Vor în sferturi!

Vasluienii speră într-o calificare în sferturile Cupei României, meciul cu Steaua fiind o importantă revanșă după înfrângerea din campionat.

Angajări la Spitalul municipal Bârlad: Se va sfârși criza de medici?

Așa cum se întâmplă în multe unități sanitare din țară, spitalul bârlădean se confruntă cu un deficit de specialiști, astfel că va scoate la concurs nu mai puțin de 15 posturi de medici.

Refracții: Panegiric la moartea unui rege

Din nefericire, istoria a fost așa cum a fost și nimic nu se poate repara în mod retroactiv. De aceea, în perspectiva istoriei, Regele Mihai rămâne legat de toate marile drame pe care România le-a suferit în secolul XX

“Răspândirea bolilor la animale sau om se pedepsește conform legii”: Petreceți Crăciunul cu familia, nu cu trichineloza!

Inspectorii sanitar-veterinari vasluieni recomandă populației să nu cumpere carne de porc din locuri neautorizate. Cei care își sacrifică porcii din bătătură sunt sfătuiți să solicite examenul trichineloscopic.

“Fac voluntariat pentru că micuții cu probleme au nevoie de atenție”: Activitate de suflet la Biblioteca Municipală din Huși

Copiii cu grave probleme de sănătate care frecventează Complexul de Servicii Comunitare Huși, împreună cu părinții, și-au dat întâlnire cu reprezentanții instituției la Biblioteca Municipală. Cu această ocazie, cei mici s-au jucat și au primit cadouri de la Moș Nicolae, iar cei mari au primit consiliere și sprijin moral.

Din drag de Eminescu

Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui invită iubitorii de poezie la o activitate de suflet, lansarea celei mai recente cărți a eminescologului hușean Theodor Codreanu – ”Mihai Eminescu: O sută și una de poezii”. Vor purta dialoguri culturale invitați de seamă, precum academicianul Mihai Cimpoi, prof.univ.dr. Nicolae Georgescu și scriitorul Ion Filipciuc.

Iluminatul public din Bârlad, preluat de SC CUP SA

Pentru ca angajații Companiei de Utilități Publice SA, operatorul de salubrizare din Bârlad, să nu rămână pe drumuri după pierderea serviciilor de colectare, transport și depozitare a deșeurilor, autoritățile locale le-au oferit un colac de salvare. La cea mai recentă ședință a Consiliului Local, aleșii au votat ca societatea să preia iluminatul public din oraș.

15 libere în 2018

Anul viitor, conform Codului Muncii, vom avea 14 zile de sărbători legale nelucrătoare. Este vorba despre 1 și 2 ianuarie, care sunt luni și marți, apoi miercuri, 24 ianuarie, este Ziua Unirii Principatelor Române, iar pe 8 și 9 aprilie, duminică și luni, va fi Paștele.

Consilierii hușeni se reunesc într-o extraordinară

Primarul municipiului Huși, Ioan Ciupilan, i-a convocat pentru vineri dimineață pe aleșii locali, într-o ședință extraordinară. Consilierii vor trebui să analizeze și să voteze un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului cu suma de 510.000 de lei, reprezentând sume defalcate din TVA.

Obiecte de acum 2.600 de ani, expuse la Bârlad

Peste o sută de piese din ceramică, obiecte de podoabă și de toaletă datând din secolele VI-V î.e.n., descoperite în siturile arheologice din zona Bârladului și din județul Galați, vor putea fi admirate de public.

Burse pentru elevii sărmani

80 de elevi vor beneficia, pe parcursul acestui an școlar, de burse lunare prin programul social “Brațele părintești”.

Veste bună pentru pensionari

Isabel Bogdan

Drepturile bănești pe luna în curs ale pensionarilor vor fi acordate mai devreme cu câteva zile, astfel încât vârstnicii să-și poată face cumpărăturile necesare pentru sărbătorile de Iarnă. Decizia a fost luată în comun de Casa Națională de Pensii și Poșta Română.

Elevii hușeni de la Agro, invitați la proiectul “Math Games”

Dosarele de înscriere se depun până pe 14 decembrie. În urma testelor, vor fi selectați 14 elevi în grupul țintă și doi de rezervă.