Absolvenții pot primi 1.500 de lei


De anul acesta, proaspeții absolvenți înregistrați la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) și care se încadrează în termen de 60 de zile de la încheierea cursurilor pot solicita o primă de inserție, în cuantum de 1.500 de lei.

“Prima de inserție se acordă în două tranșe, astfel: 50% din cuantumul stabilit, la data angajării; 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare. Nu beneficiază de prevederile menționate tinerii care, la data absolvirii studiilor, aveau raporturi de muncă sau de serviciu, nici cei care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă în ultimii doi ani. Persoanele care beneficiază de prima de inserție au dreptul la menținerea acesteia în situația în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator și se reîncadrează. Acest lucru trebuie, însă, să se întâmple în termen de 30 de zile, în condițiile în care încadrarea în muncă la cel de-al doilea angajator se realizează tot cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de un an”, a declarat Laura Toporăscu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vaslui.


Leave a Reply

%d bloggers like this: