Afecțiunile psihice, între mit și realitate: Viața dincolo de gardurile Spitalului Murgeni

Ionel Carp

În cei aproape 110 de ani de existență, Spitalul de Psihiatrie Murgeni a fost slujit cu devotament, dragoste și competență de un colectiv omogen, cu rezultate de înaltă valoare, care a situat această instituție printre cele mai eficiente și căutate din țară. “Ca să poți fi bun într-un asemenea așezământ, trebuie, în primul rând, să-ți alegi meseria din pasiune, iar ulterior să îndrăgești pacientul și chiar mediul în care lucrezi, în pofida faptului că uneori este ostil”, spune Ionel Carp, managerul unității.

Istoria psihiatriei vasluiene este lungă și extrem de interesantă, dar astăzi ne vom referi doar la cea a unității de profil din orașul Murgeni. Spitalul de aici a fost construit din ordinul și prin grija Regelui Carol I, fiind dat în funcțiune în anul 1908 și funcționând în trei pavilioane. Geografic, este situat în partea de est a județului, la o distanță de 40 de km de Spitalul Municipal Bârlad și de 80 de km de Spitalul Județean Vaslui. Ocupă un loc strategic în zonă deoarece este amplasat foarte aproape de granița cu Republica Moldova (la 6 km), deservind o arie de 34 de localități, care însumează aproximativ 45.000 de locuitori.

Dincolo de gardurile unității, găsești o lume aparte, cea a bolnavilor psihici aflați în diferite stadii ale afecțiunii. Uitați, câteodată, de familie, copii, părinți, soți sau soții, pacienții de aici se atașează de personalul medical.

Viața pacienților internați este monotonă, chiar robotică. Medicație la prima oră, spălat, masa de dimineață, apoi, în funcție de stadiul bolii, fiecare caută să-și ocupe timpul. Între timp, la ora zece, iau gustărica, apoi medicație, prânz, iar medicație, la patru gustarea, din nou medicație, cina și somnul. Același program zi de zi, lună de lună, an de an. Monotonia este spartă lunar de asistentul social al unității, care îi adună pe toți în curte și citește “catalogul” celor născuți în perioada respectivă sau care își aniversează onomastica. Apoi, le împarte pungi cu suc, dulciuri și prăjituri, cadoul oferit fiecărui bolnav de ziua sa de către personalul spitalului. O pată de culoare în amalgamul zilelor cenușii trăite în boală.

“În această unitate, alături de colegi, ne străduim cu toții ca lucrurile să decurgă normal și să fim permanent în slujba pacienților. Spitalul de Psihiatrie Murgeni este unicul de monospecialitate din județ și deservește întreaga zonă, inclusiv pacienți din județele limitrofe. În ultimii cinci ani, gradul de ocupare a spitalului a fost mult peste procentul maxim admis. În acest sens, am depus la Compania Națională de Investiții un proiect de extindere și reabilitare. Sunt foarte multe lucruri de făcut. Aș putea spune că și noi ne numărăm printre spitalele care sunt subfinanțate. Cu banii care ne revin în urma contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, putem spune că ne menținem pe linia de plutire pentru că nu putem acoperi toate nevoile, toate necesitățile. Ne chibzuim la nivelul unității cu toți factorii de decizie, luăm măsuri, avem în vedere în primul rând medicația, materialele sanitare pentru prevenirea infecțiilor și salarizarea personalului. Pentru a ne deservi cât mai bine pacienții, unitatea noastră asigură hrana în regim de internalizare. Avem o gospodărie anexă în care creștem porci, pe care îi sacrificăm atunci când e nevoie. Recent, am achiziționat și două capre de rasă, care asigură pacienților mai în vârstă câte o cană de lapte. Avem și un spațiu de depozitare pentru legume și fructe, pe care le vom folosi la iarnă. Toate acestea cântăresc foarte mult și astfel reușim să le asigurăm pacienților hrană adecvată”, declară Ionel Carp, managerul spitalului.

“Spitalul este a doua casă pentru mine”

Văzând cum stau lucrurile la Spitalul Murgeni, un lucru devine limpede: ca să poți fi bun într-un asemenea așezământ, trebuie, în primul rând, să-ți alegi meseria din pasiune, iar ulterior să îndrăgești pacientul și chiar mediul în care lucrezi, în pofida faptului că uneori este ostil.

De un sfert de veac, de când am venit în această unitate, am făcut totul cu plăcere, m-am dedicat pacienților, pe care îi consider marea mea familie. Totodată, am încercat să modelez și colectivul pentru a deveni o mare familie. Noi nu ducem lipsă de medici. Neavând ce să le oferim specialiștilor când vin, am luat hotărârea să plantăm în curtea spitalului câte un brad în prima zi de muncă a fiecăruia, în ideea de a lega omul de zona în care își desfășoară activitatea. Astfel, a luat ființă o mică pădure de brazi”, spune Ionel Carp.

Rodica Ghergheșanu

Ideea noastră este confirmată și de Rodica Ghergheșanu, medic specialist psihiatru: “Am ajuns la Murgeni printr-un examen național, și anume cel de rezidențiat, pe care l-am dat a doua oară special ca să-mi iau post la Murgeni. Am ales acest oraș pentru că aveam o colegă aici, care mi-a povestit despre condițiile și colectivul din spital. Consider că, indiferent de locul unde se desfășoară activitatea unui medic, atâta timp cât există pasiune pentru ceea ce face, se descurcă oriunde. M-am atașat foarte mult de spital și de pacienți. Spitalul este a doua casă pentru mine deoarece stau aici cinci zile pe săptămână, având în vedere că domiciliez în Iași. Aș avea multe cuvinte de laudă la adresa condițiilor din Spitalul de Psihiatrie Murgeni, eu având și experiența altor spitale”.

Într-o asemenea unitate, marea problemă este că sănătatea mintală depășește granițele medicinei și implică responsabilități din partea societății și a comunității locale. Depresia, anxietatea au devenit probleme cotidiene, care adesea îi îndepărtează pe unii oameni de alții, de societate și de șansa de a avea o viață normală. În plus, tulburările psihice și de comportament sunt percepute a fi mai grave decât majoritatea bolilor, cu excepția cancerului.

“Natura și cauza bolilor mintale au pus în toate timpurile probleme foarte grele și foarte importante. Nu putem câtuși de puțin să apreciem că ele pun în joc, dacă nu prin originea lor, măcar prin manifestările lor și, în orice caz, prin întrebările pe care le suscită, cele trei dimensiuni ale ființei umane – cea fizică, cea psihică și cea spirituală, și asta într-un mod cu mult mai direct decât bolile trupului. Este important să înțelegem fenomenul și să luăm atitudine pentru a schimba ceva în bine pentru acești semeni loviți de soartă”, afirmă managerul spitalului.

“Peste o treime din populația lumii suferă de tulburări mintale, iar România nu face notă discordantă statisticii”, menționează dr. Rodica Ghergheșanu.

Istoric

Unitatea a început să funcționeze cu două secții, boli interne și contagioase, cu 25 de paturi și un singur medic. Primul medic și director a fost Constantin Velican, care a activat până în anul 1926, făcând o adevărată operă de pionierat sanitar. În perioada anilor 1927-1934, aici a funcționat medicul Ion Janet, care a mărit spațiul de spitalizare la 30 de paturi.

Între anii 1935-1938, s-au bus bazele secției Chirurgie de către dr. Ion Juvara, cel care avea să devină profesor universitar și membru titular al Societății europene de chirurgie cardio-vasculară. Spațiul de spitalizare ajunge acum la 40 de paturi. Ca ajutoare erau trei cadre medii. În 1938, medicul Constantin Petre înființează secția Pediatrie.

Odată cu intrarea României în război (1941), spitalul este preluat de armată și deservit de medici militari până în 1944. După terminarea războiului, spitalul funcționează cu aceleași secții, dar cu 50 de paturi. Director era medicul Salojan, ajutat de trei cadre.

De la 1947 la 1950, spațiul de spitalizare ajunge la 70 de paturi. Unitatea este încadrată cu trei medici și 12 cadre sanitare ajutătoare.

Directorul din 1952, dr. Nicolae Staicovici, mai apoi chirurg de seamă în București, înființează Casa de nașteri, iar în 1955, mărește spațiul secției Chirurgie prin construirea unei moderne săli de operații. Numărul de paturi se ridică la 80, iar al personalului sanitar ajutător la 20.

Între anii 1957-1958, director fiind dr. Virgil Tomescu, om de înaltă ținută profesională, dinamic și cu spirit de inițiativă, se aduc deosebite îmbunătățiri spitalului: se recondiționează pavilionul central, se construiesc uzina electrică, atelierele de tâmplărie și fierărie-auto necesare reparării mașinilor autosanitare. Ia ființă secția Maternitate, cu 20 de paturi.

Valoroase realizări s-au obținut și în anii următori, 1961-1965, atunci când spitalul a fost dotat cu încălzire centrală, s-au construit anexele pentru birourile administrative, triaj, gărzi etc. În clădirea fostului comisariat militar, s-au amenajat farmacia, magazia și locuințele medicilor. Tot în această perioadă se înființează cea de-a VI-a secție, Boli cronice, cu 50 de paturi, în localul fostului Sfat popular raional. Spitalul este deservit de patru medici și 30 de ajutoare, plus personalul elementar sanitar. Se înființează sera de flori. În această perioadă, spitalul a fost condus de dr. Didi Eidenfeld, care a stăruit cu mult devotament și pasiune nu numai în misiunea de medic, ci și în cea de director. A murit la datorie, în iunie 1965, în plină tinerețe, la 35 de ani.

În anul 1969 ia ființă secția Neuropsihiatrie copii, cu 50 de paturi. Se extinde încălzirea centrală la farmacia spitalului și la locuințele medicilor. Director era în acești ani medicul Constantin Vrabie, care urma tradiția de muncă, devotament și pasiune pentru sănătatea populației.

Atunci, se putea deja vorbi de un spital modern, cu 240 de paturi, distribuite în șapte secții: Interne, Chirurgie, Pediatrie, Contagioase, Obstetrică, Cronici adulți și Neuropsihiatrie copii. Avea farmacie proprie, găzduia o stație de salvare, dispunea de încălzire centrală, apă, canalizare, baie etc. De la 1 mai 2002, este spital de monospecialitate. În prezent, are o capacitate de 141 de paturi: secție de Psihiatrie cronici – 105 paturi, compartiment Psihiatrie acuți – 10 paturi, compartiment Interne – 16 paturi, compartiment Pediatrie – 10 paturi, laborator de analize, farmacie, ateliere de întreținere și reparație a instalațiilor și utilajelor, bloc alimentar, birouri, alte servicii.

În loc de final

Viața trepidantă, lipsa locurilor de muncă, stresul, lipsa resurselor financiare pot fi cauzele bolilor psihice. Instituțiile care ar trebui să rezolve aceste probleme au altele mai bune de făcut. Oameni de lângă noi dispar brusc din societate și mulți ajung în aceste spitale, unde viața lor continuă. La Murgeni există viață…

Leave a Reply