Aniversări 2018: Maestrul Gheorghe Ilașcu – un coregraf de primă mărime


Gheorghe Ilașcu

Noi, dansatorii, coregrafii, pătrunși de acest adevăr, răspundem în cor: în adevăr, “dansul este graiul poetic al formelor omenești!” – Floria Capsali.

Din copilărie m-am simțit atras de muzică și de dans. Mergeam ziua în amiaza mare la mai toate nunțile din sat, mă apropiam cât mai mult de orchestră (uneori, fanfară) și priveam cum dansau tinerii și bătrânii în hore sau perechi. Mă impresionau mișcările pe care le făceau pe ritmul aceleași melodii.

Nu-mi aduc aminte să fi învățat vreodată să dansez. Dacă mă gândesc bine, cred că nici n-am învățat încă, dar dansez ori de câte ori se ivește prilejul și voi continua să dansez. Ador tot mai mult modul în care dansatorii își exprimă sentimentele prin mișcări, în locul cuvintelor. Când este vorba de spectacolul organizat, dansatorii mi se par a fi niște părți componente ale unui anume instrument la care interpretează coregraful.

Ca profesor de matematică, îi dau mereu dreptate lui Gigi Căciuleanu, care a afirmat: „Dansul e cel mai frumos drum între două puncte”. Dansul este ceva care nu se poate exprima în cuvinte și pe care îl simți, cu adevărat, în orice moment în care dansezi. Este cu siguranță un sport. Dansatorii sunt sportivi fenomenali, niște artiști. Toată ființa lor este implicată în actul dansat. Prin dans poți împărtăși celorlalți ceea ce simți. Frumusețea lui constă în puterea emoțiilor pe care le transmiți atunci când dansezi și a mesajului pe care îl faci cunoscut celor din jur.

De ce este nevoie să înșir toate acestea? Poate și pentru că dansul a fost și continuă să fie în inima vasluianului Gheorghe Ilașcu, distins maestru coregraf, culegător de folclor coregrafic și animator cultural de peste patru decenii. L-am cunoscut cu ani în urmă, când pregătea coregrafia Ansamblului „Doina Prutului” din actualul oraș Murgeni, județul Vaslui. Am participat la repetițiile acestui ansamblu, ca și la cele de pregătire a unui dans contemporan la Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, unde-mi desfășuram activitatea. Am asistat la zeci de spectacole a căror coregrafie era semnată: Gheorghe Ilașcu.

Am fost impresionat profund când am aflat că a absolvit cursuri de coregrafie la București, unde a avut ca profesori personalități coregrafice de excepție. Dintre aceștia amintesc doar pe maestra Floria Capsali, pe care prințul baletului românesc din anii ‘60-‘80, Ioan Tugearu (balerin, coregraf și regizor), o caracteriza astfel: „Floria Capsali – splendoarea aceea de femeie, de profesoară, de zeiță a baletului”. Drept urmare, nu este nimic surprinzător că pentru Gheorghe Ilașcu dansul este „poezia piciorului”, „muzica mișcării”, „limbajul ascuns al sufletului”. Maestrul crede în forța expresivității mișcării și și-a închinat aproape întreaga existență bucuriei de a o simți în dans și de a o transmite elevilor săi – dansatori ai ansamblurilor coregrafice pe care le-a înființat, le-a format și apoi a mers cu ele prin țară și în străinătate.

Gheorghe Ilașcu a fost preocupat în permanență să realizeze un dans în care să se vadă armonia și plasticitatea mișcărilor, expresivitatea brațelor, suplețea și aplombul corpului și plasamentul natural al capului. Și a reușit.

El însuși s-a dovedit a fi un foarte bun executant al elementelor tehnice ale dansului (indiferent de genul acestuia), capabil să redea mesajul artistic corespunzător temei abordate și să utilizeze în mod corect recuzita, având în atenție scopul precizat în partitura coregrafică și muzicală, ca și succesiunea momentelor coregrafice. Mereu a impresionat prin folosirea formelor de expresivitate artistică: limbaj corporal, expresivitate facială, atitudine generală și prin punerea în evidență a elementelor specifice zonei etno-folclorice de proveniență a dansului respectiv.

Întreaga mea admirație pentru modul în care maestrul Gheorghe Ilașcu își construia spectacolele. Și mai e ceva. Colegii de muncă au apreciat la domnia sa consecvența, seriozitatea, disponibilitatea pentru autoperfecționare, responsabilitatea, echilibrul emoțional, ingeniozitatea și rezistența la stres.

Că dansul face tuturor mult bine, ne-o dovedește și astăzi Gheorghe Ilașcu, prin aspectul fizic și prin pofta de viață. Cu toate că vârsta lui din cartea de identitate (80 de ani) pare amețitoare, nu se simte bătrân, corpul, mintea și sufletul său n-o simt. Fibra lui de moldovean (născut în apropierea Movilei lui Burcel) este în putere. Este încă apt să danseze și să-i îndrume pe cei ce doresc să învețe a dansa. Dansul a rămas viața sa. De altfel, Gheorghe Ilașcu se transfigurează cu totul ori de câte ori dansează ori îi învață pe alții să danseze. Mi-a mărturisit că el se vede frumos numai când dansează sau pregătește un spectacol.

Ajuns la 80 de ani, se bucură de roadele muncii sale de o viață. Desigur, nu în sensul material, ci al bucuriei pentru lucrurile bune pe care le-a făcut, care nu sunt deloc puține.

Gheorghe Ilașcu a scris cartea autobiografică „Viața ca un joc”, în care a semnat George Ilașcu; aceasta înseamnă că:

Lui Ilașcu, dansatorul,

Dacă stă ori dacă merge,

Îi place ca tot poporul

Să îl strige simplu: GEORGE

Felicitări, maestre!

La mulți ani buni și plini de sănătate!

(Profesor Dumitru APOSTOLACHE)


Leave a Reply

%d bloggers like this: