Arta tradițională și muzica de calitate și-au dat mâna: “Zilele Hușilor”


În ciuda vremii specifice unei toamne care și-a intrat pe deplin în drepturi, mii de localnici au vizitat în weekend Târgul Meșterilor Populari organizat cu ocazia “Zilelor Hușilor”. Evenimentul așteptat de toți a fost concertul lui Smiley, din Piața Tricolorului.

 Produse din piele, bijuterii, artă naivă, sculpturi, toate lucrate manual de cei mai iscusiți meșteri populari, și-au găsit locul, timp de trei zile, pe aleea din fața parcului Rodina, acolo unde s-a desfășurat Târgul Meșterilor Populari din cadrul “Zilelor Hușilor”. Organizatorii nu i-au uitat nici pe copii sau pe pasionații de dulciuri și produse tradiționale, de-a lungul aleei găsindu-și loc atât vânzătorii de jucării, care mai de care mai vesele și mai colorate, cât și maeștrii produselor lactate și de carmangerie, de la pastrame și brânzeturi făcute după cele mai vechi rețete, până la cei care făceau pe loc, în fața hușenilor, celebri cozonaci secuiești. De toate pentru toți!

“Un eveniment drag nouă, hușenilor, pentru că se organizează de atâta timp și, prin el, acest oraș capătă parcă mai multă viață. Mi-au plăcut meșterii populari, chiar am rămas impresionată de munca lor făcută cu atâta drag și care presupune foarte mult efort. M-am oprit și la standul cu produse tradiționale, de unde am cumpărat câte ceva. Sper ca acest eveniment să aibă continuitate pentru că este foarte imporant să ne recunoaștem valorile și să le prețuim”, ne-a spus o hușeancă de 70 de ani.

“Să știți că, în vară, când a mai fost un astfel de târg, parcă erau mai mulți meșteri ca acum, dar atunci era frumos afară. Acum, toamna, mai și plouă, sunt puțini cei care fac un astfel de efort de a umbla prin țară la astfel de târguri. Nu ar fi rău dacă zilele orașului nostru ar fi mutate. Îmi place să văd și să cumpăr produse tradiționale, confecționate manual. Din păcate, nu știm să ne prețuim valorile, deși tradiția noastră populară este cea care ne-a deschis și ne deschide, în continuare, foarte multe uși în întreaga lume”, a completat o altă hușeancă.

“Pun mult suflet în lucrările mele!”

Mulți dintre meșterii populari veniți la Huși au văzut în familie cum se păstrează tradiția și au decis să o ducă mai departe. Printre ei, și o femeie de 63 de ani, din Văleni, venită la Huși împreună cu prietena sa de-o viață. În cortul lor, ștergarele și covoarele erau expuse la loc de cinste. Pe masă, așezate frumos, prosoape și șosete din lână, toate făcute manual.

“Fac ceea ce fac de când eram mică, mama m-a învățat. Printre muncile pe care le avem la câmp încerc să-mi fac timp și pentru a mai coase, a mai țese sau împleti câte ceva. Copiii mei au învățat și ei să facă ceea ce fac eu, nepotul la fel, la toți le place. Am mers la foarte multe astfel de târguri prin țară și, cât voi mai putea și voi avea cu ce, voi mai veni. La Huși vin de opt sau nouă ani, e foarte frumos aici. Să știți că lumea cumpără, mai am la vânzare doar ce se avede aici, pe masă. De acum, ne apucăm să lucrăm pentru la anul, dacă vom fi sănătoși”, ne-a spus femeia din Văleni, care, între timp, împletea și o pereche de șosete.

Câțiva pași mai încolo, am întâlnit-o pe Profira Mihai, din Valea Lupului, județul Iași, membru al Asociației Meșterilor Populari, care face artă naivă. Și-a descoperit acest talent după ce a ieșit la pensie, încurajată de o persoană de la Asociația Artiștilor Plastici: “Mi-a spus să fac tot ce mă înconjoară, tot ce este frumos în jurul nostru. Nu e ușor de făcut artă naivă, ba chiar este foare greu pentru că totul trebuie să aibă un înțeles în această artă, și dacă se poate, să fie un înțeles satiric. Fac și pictură, care cred că îmi iese ceva mai bine. Sunt pentru prima dată la Huși și îmi place foarte mult. Lumea mai cumpără, dar puțin, nu sunt bani. Dacă dau ceva, bine, dacă nu vând, la fel de bine. Nu e nicio problemă! Eu pun mult suflet în lucrările mele, lucrurile pe care le fac sunt precum copiii mei. Când dau o lucrare, să știți că mă desprind greu de ea. Se lucrează greu, nu e ușor, dar îmi place foarte mult ceea ce fac”.

Cei care au dorit să cumpere o bijuterie mai deosebită, lucrată manual, au putut trece pe la standul Domnicăi Robu Negru, din Republica Moldova: “Bijuteriile sunt cusute pe etamină și pe alte tipuri de pânză mai densă, cu fir subțire de mătase. Am încercat să povestesc, prin aceste bijuterii pe care le confecționez, despre cele mai des întâlnite motive tradiționale și despre semnificațiile lor. Clientele mele sunt doamnele trecute de 30 de ani care apreciază un lucru unicat, original, și care nu doresc să cumpere lucruri de duzină. Eu le povestesc clienților mei despre înțelesul simbolurilor, le dau și o plăcuță cu mesajul bijuteriei. Mama mea a cusut când eram eu mică. Mereu o vedeam cu acul în mână. Eu am crescut cu lucrul acesta în casă. Îmi plac mult motivele tradiționale! Lucrările mele se numesc Olivia accesorii, după numele fetiței mele. Dacă va dori să învețe, o voi învăța și pe ea să facă ceea ce fac eu. Durează cam două săptămâni să fac o astfel de bijuterie, cu tot procedeul necesar. Nu e ușor, dar e frumos!”

Ioan Ciupilan

Printre standurile care au mai atras atenția a fost și unul cu lavandă, frumos împachetată. Diana Ciobanu, din Roman, spune că este pentru prima dată când vine la Huși. Are o cultură de lavandă lângă Roman, în grădina bunicului său, care îi este și mentor: “Avem această cultură din anul 2014, iar acum este la maturitate. Mie îmi plac foarte mult florile și am decis să încep cu lavanda, e o afacere de familie. Mama mea mă ajută foarte mult. Un ajutor aparte îl am și de la bunicul, care recent a făcut 78 de ani. Vânzările merg destul de bine. Facem săculeți de mână, din bumbac românesc, în care împachetăm lavanda. De asemenea, avem diferite aranjamente, pentru toate vârstele și toate gusturile. În fiecare zi învățăm ceva nou de la această cultură! Nu folosim niciun fel de chimicale în cultura noastră, totul se face la mână. Nu este ușor, dar este foarte frumos!”.

Cel mai așteptat moment al Zilelor Hușilor a fost concertul lui Smiley, de ieri seară. Despre atmosfera din Piața Tricolorului și modul în care a fost primit întregul show de către hușeni, aflați din paginile cotidianului nostru de mâine.

Organizatorii Zilelor Hușilor au fost Primăria și Consiliul Local, în colaborare cu Casa de Cultură “Alexandru Giugaru”.


Leave a Reply