”Astăzi nu s-a decis nimic!” “Sanitas” i-a dat șah guvernului


Prima rundă de negocieri purtate de sindicatele din sănătate și reprezentanții autorităților centrale s-a încheiat fără niciun rezultat palpabil.

Săptămâna trecută, a avut loc prima rundă de negocieri la Ministerul Sănătății, între reprezentanții Federației “Sanitas” și cei guvernamentali, respectiv trimiși ai ministrului sănătății și ministrului muncii.

Un prim subiect analizat fost cererea expresă a “Sanitas” de acordare a tichetelor de masă/normei de hrană pe tot parcursul anului viitor. În prezent, Legea 153/2017 prevede renunțarea, de la 1 ianuarie 2018, la tichetele de masă și acordarea unei indemnizații de hrană abia începând cu 1 decembrie 2018. Prevederea va genera, pe parcursul anului viitor, scăderi de venituri pentru mai multe categorii profesionale din sănătate și asistență socială, astfel că federația consideră această măsură ca fiind total inacceptabilă.

Surse din rândul sindicaliștilor vasluieni spun că partea guvernamentală a promis că va căuta soluții, dar nu și-a luat un angajament ferm.

Un alt subiect analizat a fost cel al bursei rezidenților, “Sanitas” primind asigurări că aceasta va fi plătită și în anul 2018, cel puțin în lunile ianuarie și februarie.

În ceea ce privește regulamentul de sporuri, s-a discutat o variantă de lucru care prevede ca sporurile să crească de la 1 ianuarie 2018 cu 25% raportat la valoarea din decembrie 2017, nivel la care vor rămâne pe tot parcursul anului viitor.

”Astăzi nu s-a decis nimic! Discutăm o posibilitate de creștere a sporurilor cu 25% raportat la valoarea din decembrie 2017, apoi conservarea lor la acest nivel pentru tot anul 2018. Deocamdată, sunt doar variante de lucru. Referitor la intenția guvernului de a crește norma orară de bază a medicilor, solicitarea noastră fermă este să se renunțe la suplimentarea numărului de gărzi obligatorii. Cerem să se păstreze numărul actual de gărzi, iar cele efectuate în plus să se plătească suplimentar, la fel ca și până acum”, au afirmat sindicaliștii vasluieni.

Federația “Sanitas” este, în continuare, nemulțumită de intenția guvernului de a trece contribuțiile sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului de la 1 ianuarie 2018, ceea ce va limita creșterile salariale promise pentru sănătate și asistență socială la doar 4%.

Sindicaliștii speră totuși ca partea guvernamentală să se încadreze în termenul convenit, astfel ca joi, 26 octombrie, Consiliul Național al “Sanitas” să decidă în cunoștință de cauză acțiunile viitoare.


Leave a Reply