Atenție, părinți! Legea Vaccinării este pregătită


Proiectul de act normativ privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România a fost adoptat de guvern și mai are nevoie doar de votul Parlamentului. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor vor fi cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului și hepatitei B.

Proiectul Legii Vaccinării a fost adoptat de guvern în ședința de miercuri. Noul act normativ va institui obligația imunizării copiilor conform Calendarului Național de Vaccinare, precum și cu serurile administrate în situații epidemiologice speciale.
Mai exact, categoriile de vaccinări obligatorii sunt:
– cele cuprinse în Calendarul Național de Vaccinare pentru copii;
– cele impuse de situații care implică vaccinarea ca măsură de intervenție în vederea limitării epidemiilor;
– cele pentru personalul medical din unitățile sanitare publice și private;
– cele pentru personalul din unitățile publice și private care, prin natura atribuțiilor, este expus suplimentar la boli infecțioase sau poate reprezenta surse de infecție de natură să percliteze sănătatea publică, stabilite prin hotărâre de guvern.
“Răspunderea privind prezentarea copilului la vaccinare revine părinților, reprezentantului legal sau, după caz, persoanei care se ocupă de creștere și îngrijire în baza unei măsuri de protecție specială”, se spune într-un comunicat al Executivului.
În cazul vaccinării obligatorii, consimțământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat, iar refuzul de vaccinare a copilului se face în scris.
“La data înscrierii într-o colectivitate, instituția are obligația de a solicita prezentarea unei adeverințe, emisă de medicul de familie care are în evidența sa persoana respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului și hepatitei B”, se arată în comunicat.
De asemenea, proiectul de lege prevede înființarea în cadrul fiecărei direcții de sănătate publică a Comisiei de Vaccinare. Pentru responsabilizarea și asumarea atribuțiilor prevăzute în proiectul de act normativ, au fost stabilite “sancțiuni corecte și echitabile” pentru fiecare dintre actorii implicați în procesul de vaccinare: instituții publice, unități de învățământ, direcții generale de asistență socială și protecția copilului, furnizori de servicii medicale de vaccinare, părinți sau reprezentanți legali ai copiilor eligibili la vaccinare, producătorii și distribuitorii de vaccinuri.
“Statul român, prin Ministerul Sănătății, își asumă asigurarea condițiilor pentru diagnosticul și tratamentul optim al oricăror reacții adverse ale vaccinării, precum și compensarea oricăror efecte de durată, dacă sunt dovedite relațiile de cauzalitate”, se menționează în comunicat.
Normele de aplicare urmează să fie aprobate în termen de 12 luni de la data publicării legii în Monitorul Oficial. Actul normativ ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018. Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere și adoptare.


Leave a Reply