Au început mişcările de trupe: Pe cine va trimite PSD Vaslui la parlamentare?


p01_oo_Layout 2După alegerile din decembrie, judeţul nostru va avea din nou şapte deputaţi şi trei senatori. Este foarte probabil ca aceşti zece parlamentari să se împartă doar între social-democraţi şi liberali. Pentru PSD Vaslui, primele patru nume din lista de la Camera Deputaţilor şi primele două din lista de la Senat au un grad de siguranţă de 90% să ajungă în Parlament.

După scrutinul pentru locale, atenţia formaţiunilor politice din judeţ s-a îndreptat, încet, dar sigur, către alegerile parlamentare din decembrie. Având în vedere faptul că, începând cu legislatura viitoare, judeţul nostru va avea mai puţini parlamentari decât acum, lucrurile se complică pentru partide.
Concret, vasluienii vor trimite în Parlament zece parlamentari – în speţă, şapte deputaţi şi trei senatori – faţă de 13 în 2012. Întrucât se va vota iarăşi pe liste, bătălia cea mai importantă se va da pentru o poziţie cât mai în faţă, „eligibilă”, cum spun politicienii.
Dintre actualii parlamentari, este de aşteptat ca unii să nu se mai regăsească pe liste, din diferite motive: inactivitate, vârstă şi aşa mai departe. Strict în ceea ce priveşte stânga vasluiană, deşi social-democraţii sunt cunoscuţi ca fiind mai mult decât disciplinaţi, locurile considerate eligibile reuşesc să creeze discuţii. Cele mai multe, pe la colţuri, e adevărat, însă chiar şi aşa, au reuşit să agite spiritele.
Despre candidaţi se fac, deocamdată, speculaţii, însă, la nivel declarativ cel puţin, PSD Vaslui se pregăteşte, se pare, să schimbe cât de cât garda celor care s-au tot perindat pe holurile Parlamentului în ultimele mandate şi să vină în faţa electoratului cu figuri noi. Sigur este că membrii care doresc să participe la alegerile generale sunt aşteptaţi până pe 12 septembrie să-şi depună ofertele, adică CV-ul, un eseu în care vorbească despre motivaţia care stă la baza deciziei şi un angajament privind finanţarea propriei campanii electorale.
De asemenea, Biroul Permanent Judeţean al PSD Vaslui a stabilit care sunt criteriile pe baza cărora vor fi desemnaţi candidaţii.
„Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească sunt cele statutare, la care se adaugă cele privind relaţia bună cu cetăţenii şi o percepţie favorabilă atât în partid, cât şi în afara acestuia. Colegii care vor să participe la alegerile parlamentare trebuie să prezinte un curriculum vitae, un eseu în care să vorbească despre strategia pe care o au ca viitori parlamentari şi despre motivele care i-au determinat să candideze. Totodată, trebuie să semneze un angajament că îşi vor finanţa campania electorală. Pe 16 septembrie, candidaturile vor fi aprobate în cadrul Comitetului Executiv şi apoi trimise la Bucureşti pentru validare”, a declarat Ciprian Trifan, secretarul general al PSD Vaslui.

Cine candidează şi cine renunţă?

Printre candidaţii PSD la alegerile parlamentare din acest an nu se vor mai regăsi deputaţii Victor Cristea şi Toader Dima. Cristea, 67 de ani, a decis să se retragă din prim-planul vieţii politice şi să rămână un fericit pensionar, iar Dima a fost ales, pe 5 iunie, primar la Berezeni.
Victor Cristea a fost timp de 16 ani primar al Vasluiului şi a deţinut două mandate de parlamentar, calitate în care a luat cuvântul în Cameră de peste 100 de ori şi a avut zeci de propuneri legislative.
“Cred că experienţa acumulată în calitate de profesor, mai întâi, apoi de director de liceu şi primar timp de 16 ani, m-a îndreptăţit să fiu prezent în Parlament. Astfel de oameni ne trebuie, cu experienţă, care ştiu despre ce este vorba acolo, nu să fim la număr. Acum, las locul altor colegi”, ne-a declarat deputatul Victor Cristea.
De cealaltă parte, deputatul Adrian Solomon va candida aproape sigur pentru un nou mandat. În vârstă de 39 de ani, profesor de istorie, Solomon a fost viceprimar al municipiului Bârlad în intervalul 2004-2008, iar de atunci este în Parlament. În prezent, este preşedintele Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor. A devenit celebru la nivel naţional în noiembrie anul trecut, când a depus personal un amendament la legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 35/2015, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevedea majorarea cu zece procente a salariilor tuturor bugetarilor, începând cu 1 decembrie 2015. Proiectul a fost votat de nu mai puţin de 311 deputaţi dintre cei 319 prezenţi, înregistrându-se doar şapte abţineri şi un singur vot împotrivă! Votul a fost întâmpinat cu aplauze în plen, precum şi de sindicaliştii aflaţi în sală, la balcoane.
“Chiar dacă o zi şi o noapte am fost inamicul public numărul unu, am făcut ce trebuia”, declara atunci Adrian Solomon.
Şi deputatul Dan Bordeianu, 49 de ani, va cere sprijinul colegilor pentru un nou mandat. Este în Parlament din 2008, iar de atunci s-a remarcat prin colaborarea bună cu marea majoritate a primarilor din zona sa, Huşi.
“Este un om serios şi am rezolvat multe probleme cu ajutorul său. Este normal ca, atunci când apar dificultăţi, să cerem sprijinul celor care ne reprezintă la centru. Sper să reuşim în continuare”, ne-au spus mai mulţi edili vasluieni.
“Şi eu, la rândul meu, am fost ajutat de primari să câştig cele două mandate de parlamentar, obţinând scoruri foarte bune. Au fost alături de mine. Îmi pun speranţa că, din postura de deputat, voi putea ajuta în continuare judeţul Vaslui”, a declarat Dan Bordeianu.
Printre parlamentarii PSD care intenţionează să candideze din nou se mai numără deputaţii Ana Birchall şi Irinel Stativă, precum şi senatoarele Doina Silistru (aflată deja la al treilea mandat consecutiv!) şi Gabriela Creţu.


Leave a Reply