Au venit rechizitele gratuite!

Peste 14.000 de elevi vasluieni vor beneficia de rechizite gratuite în anul școlar 2017-2018.

Peste 14.000 de elevi vasluieni cu posibilități materiale reduse vor beneficia de rechizite gratuite în anul școlar 2017-2018, cu aproape 3.000 mai puțini decât în 2016. Cele mai multe pachete sunt pentru clasele II-IV – 5.097 de beneficiari; la clasa pregătitoare sunt 1.548, la clasa I – 1.596, la clasele V-VII – 4.345, iar la clasa a opta – 1.417.

Pachetele cu rechizite gratuite vor fi acordate elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial, care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net pe membru realizat în luna iulie este de maximum 50 la sută din salariul de bază minim brut pe țară.

Leave a Reply