Arhiva Redactorului: Daniel Dragomirescu

Daniela Oatu, “Fantasmele versului rău”, Editura Timpul, Iași, 2017: Metaforele versului bun

Pentru postmoderniștii rupți de modalitatea de creație mai veche, arta poetică valabilă abrogă metafora și multiplele sensuri pe care le poate genera, pentru ca în loc să fie așezată metonimia, prozaismul deliberat, ingineria textualistă, al căror scop este să amuze și nu să emoționeze. Dar autoarea acestui volum preferă să rămână la estetica de mult consacrată de Poe, Rimbaud, Eminescu și descendenții lor (simboliștii, moderniștii și, într-o măsură, și avangardiștii).

Refracții: Anul 2017 din punct de vedere geopolitic

E greu de crezut că liderul de la Kremlin poate să facă, la scară geopolitică, atât de mult rău cât i se atribuie – nu fiindcă nu ar vrea să-l facă, dacă din asta ar rezulta un câștig pentru Federația Rusă, ci pentru că nu poate să facă tot ce i se atribuie. În fond, dacă stăm să ne gândim bine, printr-un curios efect de simetrie, Vladimir Putin a devenit la scară mondială, ca imagine a inamicului, reversul absolut simetric al lui George Soros.

Refracții: Panegiric la moartea unui rege

Din nefericire, istoria a fost așa cum a fost și nimic nu se poate repara în mod retroactiv. De aceea, în perspectiva istoriei, Regele Mihai rămâne legat de toate marile drame pe care România le-a suferit în secolul XX

Scriitori vasluieni: Cavalerism și artă poetică

Cătălin Al Doamnei, Întoarcerea cavalerului pelasg, editura PIM, Iași, 2016.

 Daniel DRAGOMIRESCU

Sunt poeți care își limitează discursul la câteva teme sau idei favorite. Poetul Cătălin Al Doamnei aspiră să cuprindă în creația sa întreaga lume și întreaga existență. Cartea sa de acum este un vast panopticum, din care mai nimic nu lipsește, în ordine universalistă, localistă și personală.

Moment de bilanț: Revista “Orizont literar contemporan” în 2017

Zilele Croației la București (octombrie 2016), reflectate pe website-ul oficial al Ambasadei Republicii Croația.

Tuturor colaboratorilor și prietenilor revistei le adresăm mulțumirile noastre pline de recunoștință.

Pe firul evenimentelor: Restul e teorie a conspirației

Ce s-a întâmplat în 22 noiembrie 1963 la Dallas arată destul de bine ca o execuție publică. Iar faptul că a fost asasinat cu atâta violență, în fața populației și a suporterilor săi texani, sugerează că președintele Kennedy trebuia să fie cu orice preț oprit să câștige al doilea mandat prezidențial. De ce și de către cine, îi vor lămuri, poate, istoricii pe strănepoții noștri.

Un deceniu de existență: De șaizeci de ori “Orizont literar contemporan”

După 60 de numere și aproape un deceniu de existență, revista “Orizont literar contemporan”, consolidată de aparițiile din “Bibliotheca Universalis” și servită de o echipă de colaboratori competenți și devotați, continuă să creadă în viabilitatea proiectului său intercultural și în posibilitatea de a reuni într-un mod cât mai relevant întreg mapamondul în paginile sale.

Refracții: Minciuna are picioare lungi

Sunt infinit mai multe cazurile, din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, precum și din stricta actualitate, în care opiniei publice i se servesc la nesfârșit minciuni prin omisiune, minciuni care inversează lucrurile, minciuni propagandistice, minciuni de toate culorile politice și ideologice care, prin repetiție și prin acreditarea lor oficială, sunt prezentate sub numele de adevăr.

Refracții: Metamorfoze politice în Europa

Nu doar Germania reprezintă Europa și UE. Tendința ei de a se impune într-un mod hegemonic și aspirațiile ei de a decide într-o chestiune sau alta în numele întregii Uniuni Europene, de a da tonul, nu au nici bază juridică, nici bază morală. Iar afacerea Volkswagen de anul trecut arată că nici corectitudinea germană nu mai este ce a fost cândva.

Mici controverse la o nouă aniversare Eminescu: Numele Poetului

Forma Mihail este o formă de tip arhaic, din epoca medievală, când în țările române se utiliza limba slavonă ca limbă scrisă, și este specifică în general popoarelor slave. Forma Mihai este specifică onomasticii generate de limba română, iar Eminescu întrupează spiritul național.

Refracții: “Rusofobia”

Ținem să subliniem în mod apăsat că românii n-au fost și nici nu sunt rusofobi. Acest lucru ar fi și împotriva naturii profunde a românilor, care de felul lor sunt un popor tolerant, prietenos, ospitalier. Noi, românii, am iubit și respectat întotdeauna tot ce au putut produce valoros, pentru sine și pentru întreaga umanitate, Rusia și poporul rus. Poate că în puține alte țări marile valori ale artelor, literelor și culturii rusești în general au găsit o mai generoasă prețuire și recunoaștere decât în spațiul românesc.

Pe firul evenimentelor: CEDO și noi

Mai pot oare să stea deținuții în dormitoare comune cu paturi suprapuse, precum soldații din cazarma de mai ieri? Evident că nu. Mai pot ei să suporte stresul de a merge cu toții la o toaletă comună, situată hăt departe în curte, precum școlarii de la sate? Evident că nu. Mai pot ei să stea câte doi în pat, riscând să facă infecții grave, precum pacienții din spitalele românești? Evident că nu.

Efigii vasluiene: Ion Enache, poetul nostru

Ca și alți poeți, mai mult sau mai puțin însemnați, Ion Enache a fost adesea citat și mai puțin citit, iar anecdotele despre boema sa literară au captat prea mult interesul publicului, și este păcat. Quadrigele sale, o veritabilă formă poetică de manufactură proprie, prin care sufletul și imaginația liricului vasluian au putut exprima o gamă largă de idei, sentimente și atitudini, rămân fără îndoială o contribuție originală la dezvoltarea poeziei românești contemporane.

Refracții: În mod normal…

În mod normal, de mult ar fi trebuit ca publicul să știe: cine au fost de fapt teroriștii din decembrie 1989 și cine au fost minerii din iunie 1990, și nu să fie năucit cu teorii ale conspirației extraterestre și după 27 de ani de la marile evenimente. În mod normal, somități trecute sau prezente, care beneficiază fie de condamnări cu suspendare, fie de nesfârșite amânări judiciare, ar fi trebuit de mult să compară în fața instanțelor de judecată pentru verdictul final și definitiv, și nu în fața camerelor de luat vederi ale televiziunilor, care zi de zi le ridică cota de popularitate.

Emile, fâ-te câ lucrezi! Președintele speranțelor pierdute

Emil Constantinescu a fâcut, din greșealâ sau nu, din slâbiciune în fața “Sistemului” sau dimpotrivâ, tot ce i-a stat în putințâ pentru a-și consolida imaginea de simplu succesor al lui Ion Iliescu. Restul a fost doar prestație artisticâ.

În 1992, atunci când s-a fâcut propunerea ca Emil Constantinescu (și nu Nicolae Manolescu) sâ candideze la președinție, am fost categoric contra, deși la vremea aceea imaginea sa era mult mai bunâ decât cea de azi. La congresul Alianței Civice din vara lui 1991 jucase rolul de moderator și fâcuse impresia unui om blajin,