Arhiva Redactorului: Mihaela Manu

“Nu poţi să înveţi altceva decât bunul simţ al măsurii. Cu talentul vii de acasă”

MM_radu_GheorghiuSă-l ai în faţă pe Radu Gheorghe, să-i urmăreşti ochii negri ce se mişcă precum mărgelele pe şiragul sufletului tău, e ca şi cum ai sta la masă cu un Moş Crăciun al scheciurilor, care şi-a lăsat costumul acasă pentru a fi un altul, simplu şi nefardat. Fără vioară, fără vreun accesoriu de care să se prindă ca să devină un spectacol în spectacol, Radu Gheorghe vorbeşte despre el cu aceeaşi pasiune şi seriozitate cu care îşi face datoria pe scenă.

26 de ani de la inaugurarea Stadionului Municipal: Ziua când Naţionala a jucat la Vaslui

nationala la vasluiÎn ziua de 2 octombrie a anului de graţie 1989, a fost inaugurat Stadionul Municipal Vaslui. Peste 12.000 de iubitori ai fotbalului au primit atunci cu urale apariţia pe teren a echipei naţionale de fotbal a României, cea care a luat parte la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic – 1970. În poarta oaspeţilor a stat Rică Răducanu, iar în cea a echipei locale, Viitorul Vaslui, Mitea.

Valeriu Penişoară a venit să-i vadă pe cei dragi

MM_Penisoara_2“Există o legătură între cele două lumi, a noastră, şi cea de dincolo, iar cei dragi nouă comunică cu noi prin vise şi alte moduri care le sunt îngăduite. Sunt sigură că fluturele care vine la noi este sufletul lui Valeriu!”, spune Cecilia Penişoară.

A venit toamna şi la Duda-Epureni. Altădată, pe 26 septembrie, Valeriu Penişoară petrecea până în zori alături de prieteni. Acum, casa cantautorului este pustie.

Sărbătoare la Clubul “Femina”

pensionari_44Zilele acestea s-au împlinit zece ani de când, în fiecare zi de joi, membrele Clubului “Femina” Vaslui îşi desfăşoară activitatea în “noul” lor sediu, în speţă la Clubul Pensionarilor din strada Călugăreni.
Clubul “Femina” a existat la Vaslui aproape dintotdeauna, pentru că întotdeauna au existat femei care au vrut să ia atitudine împotriva cenuşiului din lume. Prin anii ’70, le avea ca membre, între altele, pe Maria Tănase, soţia fostului prim-secretar al judeţenei de partid, şi Elena Condrea, supranumită, datorită însuşirilor sale de lider care tăia şi spânzura, “madam cuţit”.

“Comoara Moldovei”

Peste 150 de copii din întreaga ţară s-au întâlnit pe scenă, pe parcursul a două zile de concurs, ca să câştige “Comoara Moldovei”.
Concret, sâmbătă şi duminică, la Casa de Cultură “George Tutoveanu” din Bârlad, s-a desfăşurat Festivalul Naţional de Muzică pentru Copii “Comoara Moldovei”, organizat de Asociaţia “Lira” Bârlad, în colaborare cu Consiliul Judeţean Vaslui.

Sub acoperământul Maicii Domnului

MM_maica_veronica_inscaunareNici nu se putea să vorbim mai bine despre minunile Maicii Domnului decât astăzi, cu o zi înainte de prăznuirea Sfântului său Acoperământ. Este o adevărată minune faptul că rubrica “Minuni de azi” vă aduce aproape felul în care Maica Domnului lucrează cu noi, pentru noi.
Mărturisesc, am învăţat de la Maica Veronica şi de la adevăratele maici de la Vladimireşti că pot să contez pe dragostea neţărmurită a Maicii Domnului. Vă doresc să faceţi şi dumneavastră, de acum, la fel ca mine.

“Prietenia adevărată e liantul vieţii”

romascu_scanat_2L-am căutat pe renumitul profesor de matematică Neculai Romaşcu la cabinetul său din imediata apropiere a Liceului “Mihail Kogălniceanu” (LMK), unde lucrează în particular cu elevii care dau admitere la facultăţi de top din ţară şi din străinătate. M-a întâmpinat alături de Niki, un bichon maltez imperial, primit în dar de ziua lui tocmai de la Torino, de la o fostă elevă. A acceptat să mă primească în împărăţia amintirilor din copilăria petrecută în tovărăşia lui Marcel Popescu, fostul director al Întreprinderii Mecanica Vaslui, cel de care ne-am despărţit în urmă cu câteva zile.

Interviu în exclusivitate: “Singurul segment din viaţa mea care a însemnat perfecţiunea a fost arbitrajul”

porumboiu_MM_4Dialog purtat cu ocazia zilei de naştere a lui Adrian Porumboiu – 27 septembrie.

L-am cunoscut pe Adrian Porumboiu pe vremea când tinereţea mea avea nebunia de a deschide uşi doar cu geamantanul de vise din inimă. De atunci, el a rămas pentru mine un munte pe cât de generos, pe atât de abrupt, de piscurile căruia n-am cutezat să mă apropii prea mult, deşi mi-am dorit în ascuns să privesc de la înălţimea lui de sfinx al unei lumi numai de el create şi stăpânite.

Dreptate pentru Maica Veronica (II)

MM-maica_veronica_scanDespre minunile dumnezeieşti de la Vladimireşti ar trebui să vorbească astăzi pietrele pentru că oamenilor li s-a pus pumnul în gură. Despre moartea Maicii Veronica, din 2005, nu a scris niciun ziar, nu a vorbit nicio televiziune. Au trecut de atunci zece ani de tăcere. Oare a venit vremea dreptăţii pentru Maica Veronica? Rugaţi-vă să citiţi, să înţelegeţi adevărul din ceea ce spun “filosofii” care analizează minunile în cărţi sau pe internet. Citiţi cu inima.
Minunile şi trăirea Maicii Veronica nu sunt pentru aceşti cârcotaşi care fac studii despre minuni. Minunile se trăiesc, se primesc, se simt, sunt daruri făcute din iubire oamenilor care le merită, care îşi doresc să-l ajute pe Dumnezeu în opera sa de readucere pe pământ a iubirii, a unei lumi fără păcat, numai cu flori înmiresmate, precum adevăratele maici de la Vladimireşti, cărora le sărut mâna. Blagosloviţi, frăţiile voastre, să se facă dreptate pentru Maica Veronica!

Bucurie mare pentru credincioşi: Papucelul şi moaştele Sfântului Efrem, la Draxeni!

efrim_papucel_393Biserica din Draxeni adăposteşte de luna aceasta papucelul şi o părticică din moaştele Sfântului Efrem cel Nou, supranumit “Sfântul Efrem cel Nou Taumaturgul” (făcător de minuni).

La Biserica cu hramul “Sfântul Nectarie” din satul Draxeni, comuna Rebricea, zeci de credincioşi din judeţele Vaslui şi Iaşi au participat, duminica trecută, la slujbele care au fost făcute în cinstea Sfântului Efrem cel Nou. Într-o atmosferă plină de har, s-au săvârşit Vecernia Mare şi Litia, apoi Utrenia, acatistul Sfântului Efrem cel Nou şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Performanţele unui compozitor vasluian: Festivalul Volare, “confiscat” de Marcel Iorga

1_iorga2După ce, în vara aceasta, piesele compuse de Marcel Iorga s-au aflat pe podium la Braşov, la Mamaia copiilor” şi în Bulgaria, el s-a întors de curând de la festivalul Volare cu cinci mari distincţii: trofeul festivalului, două premii I şi două premii II. “Sunt mândru că piesele mele se aud la fiecare festival de gen şi mă bucur întotdeauna când aud şi văd că mulţi copii, din toate colţurile ţării, îmi promovează melodiile”, spune Marcel Iorga.

Plecarea lui Marcel Popescu

CIMG2360Mai sunt oameni iubiţi pe lume şi de lume. Unul dintre ei este Marcel Popescu. Chiar şi eu am plecat, contrar programului de lucru care nu-mi permitea asta, să-i spun o vorbă de rămas bun joi, pe la ora 10. Am ales deodată gerbere roz şi o lumânare roşie, cu chipul Maicii Domnului pe ea, să-i îmbuneze plecarea, am intrat în sala în care se afla, i-am spus ce-am avut de spus, dar n-am mai putut pleca. Am rămas să fac parte din alaiul lui de înmormântare. Ceva de dincolo de mine şi de lume nu m-a lăsat să părăsesc locul.

Dreptate pentru Maica Veronica

MM_maica_veronicaIeri, 15 septembrie, a fost ziua în care s-au împlinit zece ani de când “Fecioara de la Vladimireşti”, maica stareţă Veronica, nimeni alta decât cea care a înfiinţat şi a condus soborul de peste 300 de maici fecioare de la Mănăstirea Vladimireşti, a plecat la cele sfinte. Cu sufletul ruşinat pentru că în acest deceniu nu am făcut mai mult pentru a-i cinsti memoria şi a spune adevărul despre cine a fost şi ce a făcut, daţi-mi voie să-mi asum rolul de avocat al apărării în procesul pe care îl deschid astăzi pentru reabilitarea morală a celei care a fost pe nedrept acuzată, prigonită, târâtă în temniţele comunismului, discreditată şi aproape uitată, Maica Veronica.

Cântecul lui Mihai Ciobanu

ciobanu2Mihai Ciobanu este o bucăţică din tremurul brazilor, din jalea doinelor ce răsună iarăşi cu putere prin satele noastre. Este un şablon după care generaţiile ce vin îşi vor putea croi curajos destinul artistic, este fruntea senină a tristei Basarabii ce încearcă să-şi vindece rănile şi să înveţe să zâmbească în braţele calde ale celor ce-o iubesc. Mă aplec să-i sărut mâna şi să-i pun alături de cununa de busuioc înlăcrimat ce-l face să ne fie musafir în inimi astăzi, fâşia noastră de tricolor, ca să o întregească pe a lui, cea pe care şi-o prinde mereu la rever.

Sărbătoarea Mugurelului

În urmă cu 15 ani, profesorii Maria şi Mihail Cornea s-au implicat profund în destinul învăţământului vasluian şi au creat grupul folcloric Mugurel. Rezultatele obţinute la concursuri şi festivaluri vorbesc despre astăzi despre o adevărată şcoală de folclor creată la Vaslui.
Mulţi dintre membrii Mugurelului de ieri sunt acum elevi ai liceelor de muzică, studenţi în domeniul muzicii, muzicieni de elită. Ei au venit acum acasă, să-şi sărbătorească începuturile.