Arhiva Redactorului: Ovidiu Munteanu

Peste 100 pe lună! Vasluiul, fruntaș la avorturi

Analizele Direcției de Sănătate Publică arată că în județul Vaslui se produc zilnic, în medie, patru avorturi. 80% dintre femeile respective sunt din zona rurală, iar 10% sunt tinere între 15-19 ani. Medicii de specialitate spun că multe dintre vasluiencele care recurg la avorturi nici nu știu la ce riscuri se expun.

Aici nu vor fi banii dumneavoastră! O banală centrală spulberă finanțarea Casei “Sturdza”

”Este un pic frustrant, dar nu am fost informați în prealabil despre cerințele Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, care ne-a refuzat proiectul pentru că imobilul ar avea înăuntru o centrală termică pe gaze. Ca să avem șanse de reușită, trebuie să schimbăm tipul de centrală, să nu mai fie pe gaze, ci pe curent electric”, declară Ciprian Trifan, vicepreședinte al CJ Vaslui.

Consiliul Județean se pregătește de iarnă

Ciprian Trifan

Săptămâna viitoare, Consiliul Județean Vaslui, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt”, va realiza un plan operativ de intervenție pentru iarna 2017-2018. Scopul este de evaluare a stocurilor de material antiderapant din primării și de identificare a problemelor pe care le întâmpină fiecare unitate administrativ-teritorială.

Mulțumim, guvern iubit! Așii șomajului

„Rata șomajului înregistrată la nivelul județului în luna august a fost de 10,45%. În evidențele AJOFM Vaslui sunt înregistrați  15.323  de  șomeri, dintre care  13.785 sunt neindemnizați”, declară Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al AJOFM Vaslui. Fără un program comun patronate – Inspectoratul Școlar Județean, învățământul nostru va pregăti în continuare viitori șomeri, în timp ce muncitorii calificați vor fi o raritate.

Intențiile naționale ale Ministerului Mediului se încâlcesc pe plan local: “Colectarea deșeurilor se face diferențiat, dar avem tarif unic”

Preocuparea Ministerului Mediului de introducere a tarifului diferențiat pentru colectarea selectivă a deșeurilor se lovește de posibilitățile societăților comerciale locale de salubrizare. Unii operatori spun că sunt îndeplinite condițiile legii, dar tariful la populație ar trebui să fie unic. “Fiecare persoană, de la bloc sau casă, achită anual prețul unui metru cub de deșeuri. Este adaptat pentru cerințele municipiului Vaslui, este bine pentru toată lumea”, declară Cătălin Bârleanu, directorul Goscom SA Vaslui.

De anul viitor, cu o perioadă de grație de șase luni, Ministerul Mediului dorește să implementeze tarifarea diferențiată a deșeurilor colectate de la populație, comunitățile locale având astfel posibilitatea de a-și spori veniturile.

Consens între specialiștii veterinari din județ: Drepturile animalelor sunt respectate!

Ziua internațională a animalelor este sărbătorită în fiecare an la 4 octombrie. Reprezentanții medicilor veterinari din județ spun că la noi viața animalelor este efectiv protejată și respectată.

Modificare legislativă de larg interes: Victimele accidentelor rutiere pot obține mai mulți bani în instanță

Raportul de expertiză psihologică judiciară a devenit obligatoriu în instanță, ca act care stabilește “potențialul victimal” al persoanei accidentate și în funcție de care se pot obține despăgubiri materiale pentru trauma suferită. Experții vasluieni sunt de părere că reglementarea este de un real ajutor victimelor accidentelor rutiere și atrag atenția că nu orice psiholog are dreptul de a realiza o expertiză judiciară. 

Criză de tehnicieni veterinari

Medicii veterinari din județ duc lipsă de ajutoare, arată ultima analiză efectuată de Colegiul Medicilor Veterinari (CMV) Vaslui, care deja a luat măsuri pentru sporirea numărului tehnicienilor.

Boala care răvășește vasluienii: Județul cu 1.000 de diabetici noi în fiecare an

Numărul total al suferinzilor de diabet se apropie de 21.000, reprezentând 5% din populația Vasluiului.

În ultimii ani, incidența cazurilor de diabet zaharat în rândul vasluienilor a crescut simțitor. Statisticile oficiale pentru județul nostru arată că de la cele câteva sute înregistrate anual, s-a ajuns acum la peste 1.000 de cazuri noi de diabet!
Astfel, în 2015 au fost cam 1.200 de cazuri noi, numărul total de bolnavi ajungând la 19.400, iar pentru anul trecut, rapoartele arată cifre asemănătoare.

Colegiul Medicilor Vaslui are un nou sediu

Medicii din județ vor putea face cursuri de pregătire și perfecționare la noul sediul al Colegiului Medicilor (CM), din strada Spiru Haret, fosta locație a Hidrotehnicii.
“L-am achiziționat recent și va fi disponibil la sfârșitul acestei luni. Ne-am dorit mult un loc spațios unde să putem ține cursurile. Încă suntem în plină activitate de renovare a spațiului. Sunt aproape 130 de metri pătrați, unde vom amenaja un loc pentru secretariat, unul pentru servicii juridice și o sală pentru activități”, a declarat dr. Viorica Stoian, președintele CM Vaslui.

Sute de copii au fost depistați cu paraziți: Păduchii, noii „elevi”

În urma triajului epidemiologic efectuat de medicii vasluieni în această lună, aproape 500 de copii din grădinițele, școlile și liceele județului au fost depistați cu boli transmisibile și parazitare. Cele mai multe cazuri sunt sunt cele de pediculoză – păduchi. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vaslui spun că este o “tradiție” ca la început de an școlar să apară copii cu paraziți, iar vinovați ar fi în special părinții cu o educație igienico-sanitară deficitară.

Imunizarea antigripală, amânată din lipsa vaccinurilor

Campania de vaccinare antigripală va fi amânată pentru cel puțin alte două săptămâni în județul Vaslui, cauza fiind lipsa dozelor necesare. Astfel, deși sezonul virozelor a început deja, imunizarea bate pasul pe loc, încâlcindu-se la Ministerul Sănătății, unde abia săptămâna trecută marile companii producătoare au fost chemate să-și depună dosarele pentru selecție. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui spun că este o situație generalizată la nivel național.

La rând, pentru sănătate! Cozi nesfârșite la laboratoarele de analize din județ

Vasluienii pot aștepta cu săptămânile pentru un set de analize gratuite sau cu lunile pentru un RMN la clinicile din județ. Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate spun că situația se datorează nu lipsei fondurilor, ca în alte județe, ci numărului redus de furnizori de servicii medicale de acest tip.

Salvările din județ au tras pe dreapta

Zeci de ambulanțieri din tot județul, raliindu-se colegilor din întreaga țară, au protestat, ieri, între orele 11-12, în curtea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, declarându-se nemulțumiți de scăderea salariilor preconizată pentru anul următor, lipsa personalului și uzura autosalvărilor.

Medicii vasluieni discută normarea muncii

Colegiului Medicilor Vaslui vor demara, în octombrie, o serie de întâlniri cu cadre din toate spitalele județului pentru a discuta modul actual de salarizare.
“Este vorba despre normarea muncii, o chestiune deranjantă pentru noi, în ce sens: medicii sunt plătiți în funcție de numărul de paturi din spital. Nu se iau în considerare anumite criterii pe specialitate și volum de muncă.