Arhiva Redactorului: Sorin Saizu

Amnistie extinsă

Mamele şi pensionarii au primit o veste bună. Senatul a votat legile care îi iartă de la restituirea veniturilor obţinute incorect, din vina unor funcţionari. PSD a venit cu un cadou suplimentar: mamele care au returnat banii îi vor primi înapoi. Ce-i drept, nu imediat. Decizia finală depinde însă de votul deputaţilor şi de preşedintele ţării, care trebuie să promulge legea.

Centru de referinţă

Sorin_RaduLa Vaslui, se va înfiinţa primul Centru de referinţă pentru prevenirea şi depistarea bolilor de nutriţie şi metabolice în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară. Este unicul de acest gen din ţară şi se speră să aibă succes. Centrul va fi înfiinţat în cadrul unui proiect depus de Primăria Vaslui şi finanţat de Grupul Rompetrol, prin programul de responsabilitate socială corporativă «Împreună pentru fiecare». Parteneri sunt Direcţia de Sănătate Publică şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Spitalele alocă sume uriaşe pentru salvarea alcoolicilor: Misiune imposibilă

alcoolici_urgenteÎn spitalele din judeţul Vaslui, pe lângă pacienţii „obişnuiţi”, ajung şi persoane aflate în fază cruntă de beţie. Din nefericire pentru sistemul medical, majoritatea nu au asigurare de sănătate. Din fericire pentru beţivi, ei sunt asistaţi medical. Pentru un singur alcoolic se cheltuiesc circa 1.200 de lei, dar sunt şi consumuri mai mari, în funcţie de gravitatea cazului. La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui, într-o singură zi, sunt tratate, în medie, 15 persoane în stare de ebrietate.

S-a încheiat vacanţa parlamentară: Au revenit la muncă

parlamentromaniaCei 13 senatori şi deputaţi ai judeţului Vaslui s-au întors din vacanţă. Parlamentarii ar putea dezbate proiecte importante până la începerea campaniei electorale, asta dacă vor da pe la şedinţele din plen.

Senatorii şi deputaţii vasluieni şi-au reluat activitatea. După o vacanţă lungă, vine o sesiune parlamentară dintre cele mai scurte. Practic, dezbaterile vor ocupa numai o lună pentru că în octombrie începe campania electorală.

Trei focare de boală a limbii albastre

Autorităţile sanitar-veterinare vasluiene au confirmat, ieri, existenţa a trei focare de boală a limbii albastre. În urma probelor prelevate de medicii veterinari s-a confirmat prezenţa virusului la bovine din comunele Vutcani şi Bogdăniţa.
«Sunt două focare în comuna Vutcani şi unul în comuna Bogdăniţa (satul Coroieşti). Am înştiinţat toate instituţiile abilitate: primăriile din cele două comune, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, dar şi medicii veterinari concesionari din zonele afectate, în vederea luării tuturor măsurilor care se impun în astfel de cazuri», a declarat directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui, Traian Petcu.

Traseismul politic, reglementat de PSD: Ordonanţa nesimţirii

traseism_politicGuvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii pot schimba partidul pe listele căruia au fost votaţi, fără a-şi pierde mandatul. Actul normativ le oferă un timp de gândire mult mai mare decât se vehicula iniţial, adică 45 de zile în loc de 10, asta pentru ca alianţa PSD-UNPR-PC să aibă timp să racoleze cât mai mulţi aleşi locali. În judeţul Vaslui, jumătate dintre primării sunt deja controlate de actualul partid de guvernământ.

Preţul gazelor ajunge în instanţă

gaze_tot_la_fel_de_scumpeÎn ultimii doi ani, factura pentru gaz a unei familii s-a umflat cu 16% fără motiv, susţine o asociaţie de consumatori care vrea să dea statul în judecată şi să obţină scăderea preţurilor cu 20-30 de procente.

În ţara noastră, preţurile gazelor naturale au început să crească din septembrie 2012, deşi importurile de gaze, mai scumpe decât producţia internă, s-au redus ca preţ şi cantitate.
„La un nivel de consum de circa 2.400 de metri cubi pe an, adică pentru un consumator casnic, în 2013, am calculat că prejudiciul ar fi fost în jur de circa 400 de lei, iar în 2012, de circa 200 de lei”, susţin reprezentanţii Asociaţiei Consumatorilor de Utilităţi.

Cu ochii pe contribuabili

finante8Finanţiştii vasluieni monitorizează permanent contribuabilii pentru a-şi îndeplini obligaţiile declarative. Ca urmare, gradul de depunere voluntară a declaraţiilor fiscale, pe tipuri de impozite, a fost de 93,6% în primul trimestru al anului, mai mare faţă de perioada similară a anului 2013, când a fost 87,99%. Potrivit rapoartelor Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, gradul de realizare a programului de încasări bugetare (valori brute) a fost de 101,11%.

Situaţia şcolilor, în atenţia prefectului

scoala21Reprezentanţii Instituţiei Prefectului Vaslui au în atenţie, în această perioadă, situaţia unităţilor de învăţământ înainte de începerea noului an şcolar. Potrivit unui raport întocmit de Inspectoratul Şcolar Judeţean, o parte dintre unităţile de învăţământ nu au fost încă igienizate, iar altele nu au asigurat până în prezent combustibilul pentru încălzirea în sezonul rece.
“Se apropie anul şcolar, iar starea unităţilor de învăţământ din judeţ, cu câteva săptămâni înaintea începerii cursurilor, este o prioritate pentru noi. De aceea vom urmări situaţia autorizaţiilor sanitare şi motivele pentru care şcolile nu primesc avize. Aşteptăm bilanţul, în vederea rezolvării oricărei probleme care ar putea să apară, în aşa fel încât elevii să poată beneficia de condiţiile necesare, iar cadrele didactice să îşi poată desfăşura orele”, susţin reprezentanţii Prefecturii Vaslui.

Alertă în zootehnie

vaciPotrivit autorităţilor sanitar-veterinare vasluiene, mai multe animale din comuna Vutcani sunt monitorizate atent deoarece există suspiciunea că ar avea boala limbii albastre. Dacă se adevereşte, va fi jale în sectorul zootehnic din judeţ întrucât va trebui instituită carantina timp de doi ani de la eradicarea purtătorilor bolii.
“Sunt suspiciuni în zona Vutcani. Aşteptăm rezultatele de laborator, să vedem exact care este situaţia. Am luat măsuri de profilaxie şi restricţie a circulaţiei animalelor”, a declarat Traian Petcu, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui.

Medicamente online

capsulesFarmaciile autorizate vor putea vinde online medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală.

Într-un proiect de ordonanţă publicat pe site-ul Ministerul Sănătăţii, se prevede că farmaciile care vor fi autorizate vor putea să îşi facă site-uri pentru vânzare online, în anumite condiţii.
„Farmaciile vor avea cadru legal după ce se vor aproba şi normele de aplicare”, au anunţat oficialii Ministerului Sănătăţii.

Centrele « Respiro », tot Închise

handicap_scaun_mobilDin lipsă de personal, centrele pentru copiii cu dizabilități din județul Vaslui au fost Închise acum trei ani. Salariile prea mici au determinat sute de angajați să fugă din sistemul de protecție socială.

Cele două centrele „Respiro” ale Direcției Județene de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Vaslui unde putea-i să-ți duci copilul cu dizabilități În caz de nevoie au fost Închise. Potrivit conducerii DGASPC, salariile proaste din sistemul public și volumul mare de muncă a determinat tot mai mulți angajați din sistem să plece În străinătate. Astfel, o parte din activitatea istituției a fost paralizată.

Bani pentru sponsorii de partid: Sergiu Viziteu, abonat la banii statului

bani_euroConturile multora dintre aleșii noștri au fost și sunt umflate cu ajutorul contractelor cu Încredințare directă, deci fără licitație. Campion la acest capitol pare a fi deputatul UNPR, fost PDL, de Vaslui, Sergiu Vizitiu. Potrivit declarației de interese, el a obținut nu mai puțin de 18 contracte atribuite direct de diverse primării și instituții din mai multe județe.

Deputații PSD, PNL, UDMR și cei ai minorităților naționale au votat cu mare entuziasm ridicarea plafonului pentru contractele cu Încredințare directă de la 15.000 la 30.000 de euro. Ca să nu se mai organizeze obositoarele licitații chiar pentru orice ieftineală! Ce e sub plafon, să se dea direct cui trebuie!

Taxă de poluare pe centrala de apartament: Un nou bir se apropie

centrala termica 5Vasluienii care s-au debranșat de la sistemul centralizat și și-au montat centrală de apartament ar putea plăti o taxă de poluare.

Premierul Victor Ponta a anunțat că, Începând din 2016, familiile cu centrale termice de apartament urmează să plătească o «taxă de poluare». În timp ce Ponta a anunțat că această taxă este impusă de Uniunea Europeană, reprezetanții asociațiilor de proprietari spun că În unele țări din UE se acordă subvenție pentru montarea de centrale de apartament performante și numai cele Învechite sunt taxate. Despre această taxă se discută din 2011, iar 2015 este termenul-limită până când poate fi amânată.

Privatizarea – o soluție pentru sistemul de protecție socială

Șeful Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, Ionel Armeanu Ștefănică, a declarat că se așteaptă În perioada următoare la o privatizare parțială a sistemului de protecție socială din județ. El a precizat că, deși În țara noastră se vorbește destul de puțin despre posibilitatea concesionării unor centre care aparțin statului către investitori privați, În viitorul apropiat diverse asociații sau fundații vor trebui să preia anumite instituții de ocrotire.