Arhiva Redactorului: Adriana Susnea

Oraşul „asediat” de pene de curent: Bârladul, terorizat de E-ON

stalp_electricÎn ultima perioadă, că era dimineaţă, amiază, seară sau noapte, bârlădenii au fost lăsaţi de multe ori fără energie electrică. Ultima pană, produsă ieri dimineaţă, era cât pe ce să provoace şi pagube considerabile, iar unul dintre furnizorii de internet s-a trezit cu sute echipamente date peste cap, timp de peste două ore.
Episodul petrecut la finele lui februarie, când o avarie produsă la reţeaua de distribuţie a energiei electrice a lăsat pe întuneric jumătate din Bârlad şi a ars sute de echipamente, pare să se repete periodic. Ieri dimineaţă, în jurul orei 9, o nouă pană la reţea a dus la sistarea furnizării curentului în mai multe cartiere din Bârlad.

13/14 cu ghinion

butelieUn tânăr de 22 de ani, din Zorleni, riscă până la şapte ani de închisoare după ce, în noaptea de 13/14 iulie, a furat o butelie din locuinţa unui consătean.
Postul de Poliţie Zorleni a efectuat cercetări în urma unei sesizări referitoare la comiterea unei infracţiuni de furt din locuinţă în noaptea de 13/14 iulie. În urma investigaţiilor efectuate, oamenii legii l-au identificat pe Ionel M. (22 de ani), domiciliat în satul Popeni, care intrase în curtea unui gospodar, sărind gardul. A pătruns fără drept într-o anexă a locuinţei şi a sustras o butelie, pe care a demontat-o de la aragaz. În aceeaşi noapte, a vândut-o unui consătean, pentru suma de 50 de lei.

Hoţul din maşini, după gratii

mihaela_straub140Bârlădeanul care, în urmă cu câteva nopţi, a spart două maşini parcate şi a furat o baterie-acumulator, roata de rezervă şi un cric, a fost arestat. Poliţiştii l-au prins în timp ce încerca să fure fier vechi dintr-o curte.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bârlad l-au identificat pe Vasile Mocănaşu (22 de ani), pe numele căruia au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la tâlhărie calificată. În noaptea de 9/10 iulie, individul a sustras mai multe bunuri din două autovehicule. Printre acestea se numără o baterie-acumulator, o roată de rezervă şi un cric. Maşinile erau parcate pe strada Tudor Vladimirescu.

După lupte seculare…: Consilier local nou la Bârlad

consilierii_PNL_ PDL_PPDD_consultariDupă un an şi jumătate de tensiuni, democrat-liberalii din cadrul Consiliului Local Bârlad au reuşit să îl schimbe pe chirurgul Octavian Marcu, în locul său fiind validat profesorul Andrei Huiban. Rocada a avut loc, marţi, după ce Marcu, agasat de tot scandalul creat în jurul său, şi-a dat demisia.
Pentru prima dată în mulţi ani, opoziţia din Bârlad a fost vizibilă şi chiar a funcţionat. Profitând de faptul că unul dintre consilierii PSD, în speţă viceprimarul Marin Bunea, a lipsit de la şedinţa ordinară de marţi, consilierii PNL (Dumitru Boroş, Ciprian Feraru şi Cezar Toporaş), cei ai PPDD (Mihai Petrov şi Marcel Vasilache) şi pedelistul Daniel Buzamăt le-au plătit-o cu vârf şi îndesat.

Cocktail de medicamente şi alcool

Un tânăr de 22 de ani, din comuna Zorleni, a ajuns la spital după ce a vrut să-şi pună capăt zilelor înghiţind un pumn de medicamente, pe care le-a dat pe gât cu alcool. Din fericire, a fost găsit înainte ca pastilele ingerate să-şi facă efectul şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad.

Dramă în teatrul bârlădean: Actorul Gruia Novac Jr. a părăsit scena vieţii

gruia_novac1Artiştii Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad sunt în doliu. Colegul lor, talentatul actor Gruia Novac Jr, a trecut în nefiinţă la vârsta de 54 de ani, fiind răpus de o cruntă maladie.
După 20 de ani în care a încântat publicul bârlădean prin prestaţiile sale de pe scena Teatrului „Victor Ion Popa”, ieri dimineaţă, actorul Gruia Novac Jr. a trecut în nefiinţă.
De-a lungul carierei, a jucat în drame, comedii şi compoziţii, interpretând roluri de juni primi şi bătrâni, personaje de basm, eroi legendari şi regi. Gruia Novac Jr. le-a realizat pe toate cu talent şi măiestrie artistică, bucurându-se de succes la public.
„Bârladul cultural este în doliu, după ce actorul Gruia Novac Jr. a părăsit această lume, la vârsta la care ar fi putut să mai bucure încă mulţi ani publicul pe care l-a iubit atât de mult… În 2005, când Teatrul «Victor Ion Popa» împlinea 50 de ani, Gruia Novac Jr. spunea despre sine, vorbind la persoana a treia, aşa: «La 45 de ani (moşneagule!), îşi mai aminteşte de o Facultate de Litere, pe vremea căreia cocheta cu Teatrul Studenţesc «Ludic» din Iaşi. Câteva roluri (principale sau nu) – Caragiale, Paler, Mazilu, Lovinescu – i-au marcat (de)busolarea viitoricească, ajungând, după profesoratul din învăţământ (destui ani), secretarul literar al Teatrului care, de fapt, l-a format – Teatru aniversar în 2005! Se cade să mă «divulg»: dacă la «Ludic», fiind mai tânăr, mi-am permis să-l interpretez pe Rică Venturiano, am crezut – cred – că mai pot şi alte cele. Cu voia Dumneavoastră, de-acum încolo, multe altele! Vă iubesc! Pasiuni? – Poetria!». Cu imensul regret al acestei despărţiri, colegii săi din teatru îi deplâng dispariţia”, a declarat Teodora Spînu, secretarul literar al teatrului bârlădean.

„Roma Caffe”, rasă de pe faţa pământului

demolare_terasa_roma_caffe4În al 12-lea ceas, „Roma Caffe”, una dintre cele trei terase de vară deschise fără a avea autorizaţii de la Primăria Bârlad, a fost demolată. „Galmondo” de lângă primărie s-a conformat somaţiei şi şi-a încetat activitatea, însă terasa de lângă Casa de Cultură continuă să funcţioneze.
Au trecut câteva săptămâni bune de când primarul Constantin Constantinescu anunţa că trei terase deschise pe timpul verii au fost amendate şi somate să-şi înceteze activitatea întrucât se aflau în ilegalitate. Este vorba despre „Roma Caffe”, amplasată la intersecţia de la Gura Leului, şi terasele „Galmondo”, una amenajată lângă Casa de Cultură, vizavi de Biserica Domnească, iar cealaltă aflată în curtea interioară a primăriei. La acel moment, edilul susţinea că proprietarilor li s-a pus în vedere că, până la obţinerea documentelor necesare intrării în legalitate, trebuie să şi le închidă, în caz contrar, terasele urmau să fie dărâmate.

Spitalele din judeţ, pe calea cea bună!

mihaela_vladaÎn urma unui control dispus de Ministerul Sănătăţii în aprilie-mai, doar conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui a fost „urecheată”.
La aproape două luni de la controlul dispus de Ministerul Sănătăţii pentru evaluarea stadiului remedierii deficienţelor constatate la verificările din luna martie şi a îndeplinirii măsurilor impuse, au fost făcute publice şi rezultatele. Dacă, în unele spitale din ţară, neregulile găsite au dus la aplicarea de amenzi în cuantum total de 21.900 de lei, în cazul spitalelor din judeţ nu au fost descoperite deficienţe semnificative. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui au constatat doar la Spitalul Judeţean de Urgenţă câteva mici probleme, sancţionate cu avertisment.

Au mers la pomană şi au ajuns la spital

femeie_muscata_de_caineO femeie de 50 de ani şi fiul ei de 13 ani au ajuns la spital cu multiple plăgi, după ce au fost sfâşiaţi de un ciobănesc german.

Ziua de duminică, 13 iulie, a fost cu ghinion pentru o mamă de 50 de ani şi fiul ei de 13 ani, din comuna Vinderei. În timp ce se aflau la o pomană, acasă la cumnatul femeii, cei doi au trăit clipe de coşmar, fiind atacaţi şi muşcaţi de un câine ciobănesc lăsat dezlegat.
Deşi la parastas se aflau zeci de persoane, doar adolescentul şi mama sa au căzut pradă colţilor animalului turbat de căldură. Imediat, gazda a sunat la 112 şi a solicitat o ambulanţă. Echipajul medical sosit la faţa locului a dezinfectat rănile celor doi şi i-a pansat, după care i-a transportat la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad, unde au rămas internaţi la Chirurgie Plastică.

Grupul E.ON, din nou pe podium la Trofeul Electricianului

Cei mai buni electricieni de la companiile de distribuţie a energiei electrice şi de la principalii prestatori de servicii în acest domeniu au participat, în perioada 8-10 iulie, la Tulcea, la cea de-a 35-a ediţie a fazei naţionale a concursului profesional Trofeul Electricianului. Competitorii au concurat în cadrul a şapte specializări, grupate în două secţiuni: distribuţie (cu specializările: exploatare staţii transformare, PRAM, exploatare reţele de distribuţie de medie şi joasă tensiune, măsurare energie electrică) şi mentenanţă (cu specializările: montare şi reparare echipamente primare în staţiile de transformare, defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune, montare şi reparaţii instalaţii de medie şi joasă tensiune). Concursul a cuprins, pentru fiecare specializare, trei probe: teoretică, practică şi proba cu public, la aceasta din urmă concurând primii cinci clasaţi după punctajul cumulat la primele două.

Producător de apă, închis de DSP

bidoane_apa_plataO unitate din judeţ care produce apă plată a fost închisă definitiv şi amendată cu 800 de lei. Producătorul funcţiona fără autorizaţie sanitară şi fără a fi notificat la Institutul Naţional de Sănătate Publică.
În intervalul 16-24 iunie, Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii a dispus organizarea, la nivel naţional, a unui control pentru verificarea respectării prevederilor legale în vigoare privind apele potabile îmbuteliate şi apele minerale naturale îmbuteliate.

Autorităţile aşteaptă o minune: Cât mai rezistă Spitalul din Bârlad?

spital_urgenta_beldiman_barladCu un buget care ajunge aproape numai pentru salariile angajaţilor, şi aşa prea puţini, şi cu conturile blocate la intervale regulate, conducerea spitalului bârlădean pare tot mai resemnată în faţa inevitabilului: colapsul total! În cadrul unei conferinţe de presă, managerul Ştefan Constantinciu a încercat să explice că era obligat să semneze contractul pe trimestrul al III-lea, chiar dacă bugetul asigurat este de numai 3,7 milioane de lei/lună. Unitatea a fost acţionată în instanţă de sindicatul „Sanitas” pentru neacordarea tichetelor de masă.

A cincea oară-i cu noroc?: PDL Bârlad nu se lasă

marcu_octavianRăzboiul dintre PSD şi PDL în Consiliul Local Bârlad continuă cu o nouă bătălie. Deşi sunt slabe şanse să câştige în faţa social-democraţilor, pedeliştii vor încerca încă o dată să îl elimine din acest for pe chirurgul Octavian Marcu.
PDL Bârlad perseverează! Pentru a cincea oară în câteva luni, formaţiunea care l-a propulsat pe medicul chirurg Octavian Marcu în politică (a fost ales consilier local în 2012) va încerca să îl elimine din Consiliul Local (CL). Asta după ce, în urma scandalului sexual în care a fost implicat doctorul, conducerea partidului i-a retras sprijinul politic şi l-a exclus din rândul membrilor săi.

S-a certat şi s-a spânzurat

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Iana, şi-a pus capăt zilelor după o ceartă cu iubita.
Descoperire macabră făcută, ieri, puţin după ora 13, de o bătrână din comuna Iana. Când a intrat într-o anexă a gospodăriei, şi-a văzut nepotul, în vârstă de numai 24 de ani, atârnând în ştreang. Femeia a strigat după ajutor la un vecin, care a sunat imediat la 112 şi a solicitat o ambulanţă. Din nefericire, echipajul cu medic sosit la intervenţie nu a putut face nimic pentru tânăr, ci a declarat decesul.

Obligaţie legală pentru fermieri: Protejaţi animalele de caniculă!

vaciPentru a nu pune în pericol sănătatea animalelor în condiţiile temperaturilor foarte ridicate din sezonul estival, deţinătorii trebuie să respecte mai multe reguli. „Este important să se asigure, în cazul în care animalele sunt ţinute afară, că există umbrare, precum şi jgheaburi de apă potabilă, iar dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, trebuie administrată apă manual, în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare”, a declarat medicul veterinar Traian Petcu, directorul executiv al DSVSA Vaslui.