Baftă absolvenţilor de liceu!: Astăzi începe bacul


bacalaureatAproape 3.000 de absolvenţi de liceu sunt aşteptaţi la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care debutează astăzi şi se încheie pe 12 iunie.
De astăzi, absolvenţii de liceu trec prin mari emoţii. Ei intră în focurile examenului de bacalaureat, care debutează cu proba orală la limba română. Candidaţii vor extrage un bilet pe care vor găsi un text la prima vedere. Vor trebui să-l citească cu voce tare, apoi să răspundă la mai multe întrebări. Profesorii examinatori nu vor da note, ci calificative: utilizator de nivel mediu, utilizator experimentat, utilizator începător.Potrivit propunerii Comisiei Judeţene de Bacalaureat, în Vaslui vor fi organizate 19 de centre de evaluare a competenţelor digitale, 11 centre la probele scrise şi patru centre de evaluare.
“La evaluările digitale vor fi organizate centre de examen în toate liceele, mai puţin la Vladia, Fălciu, Vetrişoaia şi Liceul «Ioan Corivan» Huşi. La probele scrise, avem probleme în privinţa centrului de la Liceul «Petru Rareş» Bârlad, unde am mai avea nevoie de un candidat pentru a fi centru de sine stătător. Sperăm să rezolvăm problema în cel mai scurt timp”, a declarat Constantin Turcu, inspector şcolar, care face parte din comisia judeţeană de bac.
În acest an, doar 2.934 de candidaţi s-au înscris la bacalaureat, dintre care peste 400 provin din promoţiile anterioare. Cifra este cea mai mică din ultimii ani. Anul trecut, s-au înscris 3.375 de elevi, cu peste 400 mai mulţi faţă de sesiunea din această vară. Faţă de sesiunea din 2009, numărul candidaţilor este mai mic cu aproape o mie!


Leave a Reply

%d bloggers like this: