Bilanț 2017: Spitalul, ultima destinație


Aproape 1.200 de persoane au murit în cursul anului trecut, în timp ce erau internate în spitalele din județ. Un calcul simplu arată că, zilnic, trei bolnavi au decedat înainte să fie externați. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui – 641 și la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad – 453.

În 2017, aproximativ 65.000 de pacienți internați în cele patru spitale din județ pentru diferite afecțiuni ori ca urmare a accidentelor au fost externați. Alți 1.184 nu au mai apucat să părăsească saloanele, murind în timp ce se aflau în grija medicilor. Cum anul are 365 de zile, reiese că, zilnic, trei persoane au decedat în spital, rezultând o rată a mortalității intraspitalicești de circa 1,8%.

Potrivit unei situații întocmite de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, cele mai multe decese s-au înregistrat la Spitalul Județean de Urgență – 641. Cele mai multe au avut drept cauze afecțiunile aparatului circulator (192 de cazuri), bolile aparatului digestiv (117), bolile infecțioase (91), bolile aparatului respirator (87), bolile aparatului nervos (60), tumorile maligne (35), simptome, semne și rezultate anormale ale investigațiilor clinice și de laborator (24). Au fost și pacienți care au murit ca urmare a accidentelor și a bolilor endocrine (diabet, gușă, obezitate), a tumorilor benigne, tulburărilor mentale, bolilor pielii, aparatului genito-urinar și a celor perinatale, dar și a malformațiilor congenitale.

Pe locul al doilea se situează Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, cu 453 de decese. În ceea ce privește cauzele, predomină bolile aparatului circulator (121 de cazuri), cele ale aparatului respirator (88), aparatului digestiv (64), cele infecțioase (60), ale sistemului nervos (40), tumorile maligne (32), accidentele rutiere (15), simptome, semne și rezultate anormale ale investigațiilor clinice și de laborator (14).

La polul opus, cele mai puține cazuri de pacienți morți în timp ce erau internați s-au înregistrat la Spitalul de Psihiatrie Murgeni – patru, cauzele fiind simptome, semne și rezultate anormale ale investigațiilor clinice și de laborator – trei și bolile endocrine – un caz.

La Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Huși au fost luate în evidență 86 de decese. Aici, predomină cele care au avut drept cauze bolile aparatului digestiv (21 de cazuri), aparatului respirator (18), aparatului circulator (15), sistemului nervos (10), bolile infecțioase, tumorile maligne și simptome, semne și rezultate anormale ale investigațiilor clinice și de laborator (câte șase).

Potrivit reprezentanților unităților medicale, numărul pacienților morți în spitale nu este relevant deoarece foarte mulți sunt aduși de aparținători prea târziu, când boala este prea avansată, iar medicii nu mai pot face nimic pentru a-i ține în viață.


Leave a Reply

%d bloggers like this: