“Bucurii pentru copii, de sărbătorile de iarnă”


Până pe 18 decembrie, Grădinița nr. 2 din Huși derulează campania umanitară “Bucurii pentru copii, de sărbătorile de iarnă”, care face parte din proiectul interjudețean “Deschide-ți inima!”.

“Copiii dumneavoastră s-au bucurat primind jucării cu diferite ocazii, dar acum doresc altele. Dacă sunteți de acord să donați din aceste jucării, aflate în stare bună, le puteți aduce la grădinița/școala, la grupa/clasa de care aparține copilul dumneavoastră. Moș Nicolae se va bucura să aibă ajutoare ca să ducă daruri în cizmulițe, iar Moș Crăciun va ajunge mai ușor cu tolba plină la micuții care îl așteaptă cu nerăbdare. Poate aveți un brăduț pe care anul acesta îl schimbați, ornamente de brad, dulciuri, alimente neperisabile, îmbrăcăminte. Deschideți-vă inima, faceți un pachețel și sigur vor fi donate copiilor fără posibilități materiale”, au anunțat coordonatorii proiectului.

Cadourile donate în cadrul proiectului vor fi distribuite mai multor familii din zona Huși.

“Dorim să sprijinim 50 de copii cu dificultăți materiale, în mod deosebit să ajutăm o familie din Boțești în care sunt cinci copii a căror mămică este bolnavă de leucemie. Copiii au vârsta între opt luni și 17 ani”, au mai spus coordonatorii proiectului.


Leave a Reply