Cărți pentru frații basarabeni

Hristache Sima

Primăria comunei Cozmești a inițiat un demers de suflet original: o donație de cărți pentru biblioteca din comuna basarabeană Chetrosu, cu care este înfrățită. Cei care vor să contribuie sunt așteptați la sediul ziarului Obiectiv.

Noi sau folosite, care vă prisosesc sau pe care le-ați lecturat deja, cărțile dumneavoastră sunt binevenite acolo unde nu există deloc. În biblioteca din comuna Chetrosu, raionul Anenii Noi, Republica Moldova, există o nevoie stringentă de carte românească. A putut-o constata Hristache Sima, primarul comunei Cozmești (înfrățită cu localitatea basarabeană), care s-a gândit că poate schimba lucrurile în bine.

“Sunt foarte puține cărți în limba română, iar cei mici, dar și maturii sunt doritori să citească. Acest lucru m-a determinat să demarez o campanie de colectare de cărți care să vină în sprijinul fraților noștri de peste Prut. Îi rog pe cei care doresc să ajute în acest demers de suflet să doneze la sediul ziarului Obiectiv sau la Primăria Cozmești”, ne-a declarat edilul.

Leave a Reply