Administrație

Reabilitarea unor drumuri, amânată pentru anul viitor

Vasile-Mihalachi_2341-1Niciodată Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui nu a dispus de fonduri pentru reabilitarea celor peste 300 de kilometri de drum din pământ de pe teritoriul judeţului. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, nu există localitate rurală care să nu aibă măcar o cale de acces din pământ. Autorităţile judeţene spun că din fondurile pe care le-au avut în 2015 şi din împrumuturile făcute la bancă le-au putut repara doar pe cele asfaltate.

Atenţie, huşeni! Dezbatere publică privind impozitele

primariahusiPână pe 5 noiembrie, persoanele interesate, asociaţiile de afaceri, precum şi alte organizaţii legal constituite pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii la sediul Primăriei Huşi, prin fax sau e-mail.

Primăria muncipiului Huşi a anunţat că propune spre dezbatere publică proiectele de hotărâre privind impozitele şi taxele locale pentru anul 2016, care urmează să fie supuse aprobării Consiliului Local. Astfel, până pe 5 noiembrie, persoanele interesate, asociaţiile de afaceri, precum şi alte organizaţii legal constituite pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii,

Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Huşi: Pâine şi circ

sedintahusiAleşii huşeni au votat, ieri, o rectificare de buget care presupune, printre altele, alocarea de fonduri pentru plata personalului a trei grădiniţe şi norma de hrană a poliţiştilor locali. De asemenea, s-au aprobat creditele de angajament pentru două proiecte care vizează străzile Şara şi Călăraşi.

Aleşii locali huşeni se reunesc astăzi în şedinţă: O nouă rectificare de buget

ioan_ciupilan 21sept2011 23Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Huşi se regăsesc cinci proiecte de hotărâre, toate fiind legate de finanţarea municipiului.

Primarul municipiului Huşi, Ioan Ciupilan, i-a convocat astăzi pe consilierii locali într-o şedinţă extraordinară. Pe ordinea de zi figurează cinci proiecte de hotărâre. Două dintre acestea se referă la aprobarea creditelor de angajament pentru acţiuni multianuale ale bugetului local,

CL Huşi se reuneşte astăzi în şedinţă

ioan_ciupilanPrimarul municipiului Huşi, Ioan Ciupilan, i-a convocat astăzi pe consilierii locali în şedinţă ordinară.
“Pe ordinea de zi figurează nouă proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără unul care presupune contractarea unui împrumut în valoare de până la 2.717.130 de lei şi un altul privind amenajarea unei platforme de stocare temporară a deşeurilor municipale, în suprafaţă de 12.585 de metri pătraţi, amplasată în zona Dric 3”, a declarat edilul.

Noi investiţii la Negreşti

primari_negresti_voicu_vasileLocuitorii oraşului Negreşti vor avea parte de câteva investiţii foarte importante. Este vorba despre demararea lucrărilor la noua piaţă agro-alimentară, continuarea asfaltărilor şi extinderea reţelei de energie electrică pe strada Sublocotenent Mitică Vasiliu. Primarul Vasile Voicu spune că, după o perioadă grea, în care oraşul s-a confruntat cu o serie de lipsuri financiare, a venit momentul ca treburile să reintre pe făgaşul normal.
“În Valea Mare, primăria va finaliza asfaltarea celor 2,2 kilometri de drum,

Sub cupola circului: Jongleriile ratate ale Consiliului Local Murgeni

murgeni1Şedinţă cu scântei a aleşilor din Murgeni! Deşi aveau de votat doar şase proiecte mari şi late, cu tot cu cele introduse peste ordinea de zi, timp de peste două ore ei nu au avut altceva mai bun de făcut decât panaramă. Şi totul pentru că fostul primar, Jenică Panica, şi amicii săi aveau chef de ceartă şi de… pauze pentru consultări.

Este o mare surpriză că actualul Consiliu Local Murgeni încă funcţionează şi că edilul Ioan Buta reuşeşte să mai facă una-alta pentru comunitate! De la ultimele alegeri locale, de acum trei ani, aproape că nu există şedinţă la care tabăra ex-primarului Jenică Panica să nu provoace scandal în plen, punând beţe în roate tuturor proiectelor edilitare. Chiar dacă pe ordinea de zi sunt doar câteva proiecte, „aleşii – Gică Contra” găsesc prilej de ceartă din orice şi lungesc întrunirile ore bune. O spune chiar secretarul oraşului, care admite că, atunci când trebuie dezbătute 10-15 proiecte, şedinţele ţin toată ziua.

Şedinţa Consiliului Local Huşi: Bani mai mulţi pentru funcţionari

campusSalarii mai mari cu 12% pentru angajaţii primăriei, acordarea normei de hrană pentru poliţiştii locali, începerea lucrărilor la canalizarea de pe strada Şara şi bani pentru racordarea la electricitate a Campusului “Cuza-Vodă”, acestea sunt doar o parte dintre proiectele de hotărâre aprobate joi de consilierii locali huşeni.

Şedinţa de joi a Consiliului Local (CL) Huşi s-a înscris, şi de această dată, în nota obişnuită: multe discuţii în contradictoriu, o parte pe lângă subiect, astfel că preşedintelui de şedinţă, Sergiu Boeru, i-a fost destul de greu să-şi ţină în frâu colegii. Dincolo de asta, aleşii au reuşit să aprobe mai multe proiecte importante. Unul dintre ele a fost mărirea cu 12% a salariilor personalului din primărie. Propunerea nu a fost însă lipsită de dispute.

Bani pentru reparaţii urgente la drumuri

drumuri„Necesarul de fonduri solicitat depăşeşte de zece ori sumele aflate la dispoziţia noastră pentru a fi repartizate pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale. Având în vedere sumele mici de care dispunem, am propus repartizarea sumei de 25.000 de lei fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. Excepţie face comuna Buneşti-Avereşti, pentru care am propus să repartizăm 100.000 de lei, având în vedere pagubele produse de ploi, care au provocat dislocări de piatră şi depuneri de aluviuni”, a spus Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, în şedinţa de joi.

Târgul Proiectelor Comunitare

Târgul Proiectelor Comunitare, ediţia a II-a, organizat la Centrul de Afaceri din Vaslui, în parteneriat cu Prefectura şi Consiliul Judeţean, s-a bucurat de participarea a peste 100 de beneficiari ai proiectelor de educaţie şi protecţia copilului, dezvoltare economică şi dezvoltare spirituală, desfăşurate de organizaţia neguvernamentală “World Vision România” în judeţul nostru.

Bugete proprii pentru cinema şi spa

cinematograf victoriaÎncă din septembrie, când vor intra „în pâine”, cele mai noi servicii din subordinea Direcţiei de Administrare a Pieţelor, Parcărilor şi Cimitirelor (DAPPC) Bârlad vor dispune de propriile bugete. Vorbim despre „Centrul de revitalizare corporală şi loisir Bârlad” şi „Centrul multimedia şi spaţiul expoziţional amenajat în Cinematograful «Victoria»”, care vor fi conduse de administratorii Vasile Cibotaru, respectiv Nelida Theona Bălan.

„Se lucrează foarte încet”: Primarul Ciupilan, supărat pe constructori

campusEdilul Huşului s-a declarat extrem de nemulţumit de ritmul lucrărilor la drumurile din oraş şi la campusul Colegiului Naţional “Cuza-Vodă”.

Primarul municipiului Huşi, Ioan Ciupilan, a declarat, ieri, că nu-i place cum se lucrează la infrastructura oraşului: “Sunt extrem de nemulţumit de ritmul în care se munceşte la drumuri. Se lucrează foarte încet, în condiţiile în care sunt atâtea drumuri care trebuie refăcute!”

Vin banii pentru drumurile judeţene şi comunale!

drumuriÎn cadrul şedinţei de guvern de miercuri, Vasluiului i-a fost alocată suma de 8.532.000 de lei pentru finanţarea lucrărilor la drumurile judeţene şi comunale. Banii urmează să fie repartizaţi pe localităţi, în funcţie de lungimea şi starea drumurilor, prin decizie a Consiliului Judeţean Vaslui, după ce hotărârea de guvern va fi publicată în Monitorul Oficial.

În total, guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru finanţarea lucrărilor la drumurile judeţene şi comunale din ţară.

Doamne, cum fac unii administraţie! CL Şuletea, la un pas de dizolvare

222_Consiliul_local_Suletea (3)Problema lipsei apei potabile şi forarea a două puţuri în comuna Şuletea au aprins rău spiritele în şedinţa de ieri a Consiliului Local (CL) Şuletea. Numai nu au sărit unii la gâtul celorlalţi, în rest, s-a urlat, s-a ameninţat şi chiar s-a părăsit sala. În final, după aproape o oră şi jumătate de circ, niciunul dintre cele trei proiecte de pe ordinea de zi nu a fost măcar supus la vot. Dacă „minunea” se va repeta, actualul CL ar putea fi dizolvat prin decizie a Instituţiei Prefectului.

Trei drumuri reabilitate

palat_administrativ_consiliul_judetean1Consiliul Judeţean vaslui a aprobat, în şedinţa sa de vinerea trecută, indicatorii tehnico-economici pentru trei obiective de investiţii care au în vedere reabilitarea unor drumuri. Este vorba despre DJ 207H, ruta DN 2F (Vaslui) – Fabrica ceramică – Chiţoc – Poiana Căprioarei – Tabăra de copii; DJ 246A, ruta DN 24 (Moara Domnească) – Fereşti – Bereasa; DJ 247, ruta Tătărăni – limita cu judeţul Iaşi – Siliştea – Huc – Plopoasa – Rafaila – Buda – DJ 207E (Oşeşti). Conducerea Consiliului Judeţean, prin vocea preşedintelui Dumitru Buzatu, a promis că modernizatrea celor trei drumuri va fi finalizată până la sfârşitul anului.