Internațional

Ce salarii au şefii statelor lumii

ObamaJurnaliştii de la CNN au realizat un clasament al celor mai mari salarii primite de şefii de stat sau de guvern în acest moment. Chiar dacă unele nume sunt previzibile, există şi câteva surprize.
China este cea mai populată ţară din lume, cu a doua economie de pe planetă, dar liderul de la Beijing nu se regăseşte în top 10 al celor mai bine remuneraţi lideri. În schimb, preşedintele Africii de Sud este pe locul 4, chiar dacă a câştigat alegerile din partea unui partid de stânga.

Recompensă uriaşă

recompensa uriasaSUA oferă până la trei milioane de dolari pentru informaţii care pot duce la arestarea lui Evgheni Mihailovici Bogacev, prezentat de justiţia americană drept unul dintre cei mai importanţi infractori informatici din prezent.
“Cunoscut şi sub pseudonimul de “lucky12345” şi “slavik”, Bogacev este acuzat că a fost administratorul unei reţele care a implantat un software pirat în peste un milion de calculatoare, fără autorizaţie”, a indicat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Premiile OSCAR 2015

birdmanGala celei de-a 87-a ediţii a Premiilor Oscar acordate de Academia Americană de Film a început la Dolby Theater, din Los Angeles, după ce invitaţii au defilat, rând pe rând, timp de două ore, pe covorul roşu şi au pozat în faţa sutelor de fotografi acreditaţi la acest eveniment şi a celor peste 700 de fani care au reuşit să obţină un loc în tribuna special amenajată la intrarea în clădire.

Gafă monumentală

O universitate americană a declarat admişi 800 de candidaţi respinşi.

Universitatea americană “Carnegie Mellon” a prezentat scuze unui număr de 800 de candidaţi pentru locurile la prestigioasele cursuri de informatică, după ce le transmisese, în aceeaşi zi, din greşeală, un mesaj de felicitare că au fost admişi. “Carnegie Mellon”, situată în Pittsburgh, Pennsylvania, a pus gafa pe seama unor “greşeli grave în procesul de trimitere a scrisorilor care anunţau admiterea”.

Şoc la nuntă

indiaO mireasă din India s-a căsătorit cu un nuntaş, după ce mirele a suferit o criză de epilepsie în timpul ceremoniei.

O mireasă din India s-a căsătorit cu un oaspete venit la nuntă, după ce mirele a suferit o criză de epilepsie în timpul ceremoniei, iar, în final, petrecerea s-a transformat într-o adevărată bătaie cu farfurii şi tacâmuri.
Cel care urma să devină soţ, Jugal Kishore, 25 de ani, s-a prăbuşit la pământ în timpul schimbului tradiţional de ghirlande de flori (“varmala”) la o nuntă organizată în oraşul Rampur, din nordul Indiei.

Opinii: Pe frontul de est nimic nou

ucraina_razboiCine a calificat Rusia drept un uriaş cu picioare de lut nu a greşit. Este o alcătuire statală mult prea vastă căreia, în ciuda atu-urilor de care dispune, îi lipseşte viabilitatea, fiabilitatea, coerenţa internă, dar care reuşeşte să existe, întreţinând o uriaşă forţă militară, exportându-şi resursele naturale aparent inepuizabile şi înarmând în mod constant ţări, popoare şi populaţii din lumea a treia, unde se perpetuează de multă vreme stări conflictuale care au costat până în prezent viaţa a milioane de oameni.

Uniunea Europeană sprijină integrarea tinerilor pe piaţa muncii

someriÎn perioada 1-5 februarie, la Birmingham, Marea Britanie, s-a desfăşurat a cincea întâlnire din cadrul proiectului “YES – Young Europeans Startup”, finanţat de Comisia Europeană prin Programul „Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii – Grundtvig Parteneriate pentru Învăţare”. Din România, au participat reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi Asociaţiei pentru Tineret “Emil Racoviţă” 2000 Vaslui.

Primul oraş din lume în care locuitorii vor călători prin aer

skytran_tel_avivLocuitorii din Tel Aviv ar putea călători curând cu “maşinile” prin aer, datorită unui sistem de vehicule pe levitaţie magnetică.
O “buclă”de 500 de metri va fi construită pentru început în campusul Israel Aerospace Industries (IAI), potrivit SkyTran, compania care creează inovatorul model. Dacă această primă linie va avea succes, oraşul, cu o densitate foarte ridicată a populaţiei, ar putea fi parcurs cu ajutorul acestor vehicule rapide, care vor atinge pentru început 70 de km/oră.

„Ciudăţeniile” lui Putin

putinAflat de 15 ani la conducerea Rusiei, la Vladimir Putin au fost observate în timp diverse “ciudăţenii”, care au fost adunate de tabloidul german Bild.
Prima “ciudăţenie” a fostului ofiţer KGB Vladimir Putin este „relaţia foarte strategică cu Biserica Ortodoxă Rusă”. Putin a văzut un semn divin în faptul că a scăpat cu viaţă dintr-un incendiu produs la vila sa din suburbia Sankt Petersburgului. De atunci, Putin şi Biserica Ortodoxă Rusă se ajută reciproc: Biserica propovăduind supunere şi dragoste faţă de „tătuca ţarul”, iar Putin o fereşte de probleme cu rechinii afacerilor din Rusia.

Val de proteste în Turcia, după ce o studentă de 20 de ani a fost violată, ucisă şi arsă

vacanta_turciaMoartea lui Ozgecan Aslan, o studentă în vârstă de de 20 de ani care a fost violată, ucisă şi apoi arsă, a stârnit în Turcia un val de indignare care pune sub acuzare politica regimului islamo-conservator.
De la descoperirea cadavrului acestei tinere, vineri, în apropiere de Mersin (sud), mii de persoane, femei şi bărbaţi, au ieşit pe străzile marilor oraşe din Turcia pentru a-şi exprima furia şi pentru a denunţa recrudescenţa periculoasă a violenţelor împotriva femeilor. Ieri, asociaţiile feministe au cerut doliu naţional, iar reţelele sociale sunt pline de mesaje de revoltă care cer victimelor să rupă tăcerea.

Cele mai vizitate oraşe din lume

hong-kongAsia a devenit o destinaţie extrem de populară în ultimii ani, astfel că nu este de mirare că unele capitale de pe continentul asiatic domină topul celor mai vizitate oraşe din lume. Potrivit unui raport al Euromonitor International, primele cele mai vizitate trei oraşe din lume în anul 2013 se află pe continentul asiatic, numărul turiştilor ajunşi acolo fiind de aproximativ 45 de milioane. Din totul celor 20 de oraşe incluse în top, 11 se află pe continentul asiatic.

Cea mai frumoasă maşină a anului

jaguarÎn seara inaugurării celei de-a XXX-a ediţii a Festivalului Internaţional al Automobilului, desfăşurat în Franţa, a fost acordat titlul de „cea mai frumoasă maşină a anului 2014”, iar marele câştigător este noul Jaguar XE.
Încă de la începutul lunii decembrie, internauţii au avut posibilitatea de a-şi vota modelul preferat dintre cele opt aflate în concurs.

Cum a murit ultimul împărat al Chinei

imparatPu Yi, ultimul împărat al Chinei înainte ca acest stat să cadă sub regimul comunist al lui Mao Zedong, a avut o viaţă deosebit de interesantă şi un sfârşit greu de imaginat pentru un asemenea conducător.
Ultimul împărat la Chinei a fost, totodată, ultimul împărat al dinastiei manciuriene. El a ajuns pe tron în 1908, pe când avea doar doi ani, iar trei ani mai târziu, China a devenit republică. Noua putere i-a permis să-şi păstreze titlul şi o parte dintre prerogative. Ultimul împărat a trăit apoi în condiţii artificiale, în interiorul Oraşului Interzis din capitala Beijing.

Topul celor mai admirate personalităţi ale lumii

8_Bill_gatesActriţa Angelina Jolie şi Bill Gates, cofondator al companiei Microsoft, se numără printre cele mai apreciate personalităţi din întreaga lume, potrivit unui sondaj recent. Între cele mai admirate femei se mai regăsesc cancelarul german Angela Merkel, dar şi Regina Elizabeta a II-a a marii Britanii. Pe lista celor mai admirate personalităţi din lume se află şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, preşedintele Chinei, Xi Jinping, adolescenta pakistaneză MalalaYousafzai – un simbol al luptei pentru educaţia fetelor, şi fostul secretar de stat Hillary Clinton.

România, partener de nădejde pentru Moldova

moldovaUn grup de 20 de oameni de afaceri şi primari din judeţul Vaslui au participat la cel mai important târg de peste Prut, “Fabricat în Moldova”. Delegaţia noastră, condusă de Ionel Constantin, preşedintele CCIA, a fost prezentă şi la Forumul Mării Negre, o oportunitate de cooperare cu firmele basarabene.

“Fabricat în Moldova” s-a derulat sub semnul crizei de la Chişinău, dar a beneficiat de vizita unor viceminiştri, care au transmis mesajele lor de continuitate a politicilor economice, în ciuda instabilităţii politice din capitala Republicii Moldova.