Interviu

Interviu: Poveste din Vaslui

Bill_Apostu_18Lui Ioan Apostu, la Vaslui i se spune Bill, cei din Gura Bustei îl ştiu toţi de domnul Bebi, iar în copilărie a fost pentru toată lumea Bibi. Casa din Gura Bustei, în care trăieşte acum singur, la poalele pădurii, ca şi cele cinci hectare de pământ pe care i se întinde gospodăria par a fi raiul pe pământ.

Ioan Apostu pare a fi venit din altă lume. De fapt, chiar el mărturiseşte: “Cred că în altă viaţă am fost câine”. Are o relaţie specială cu animalele, şi asta nu pentru că întreaga viaţă a fost tehnician veterinar, ci pentru că îi sunt cei mai buni tovarăşi.

“Lumina pe care o văd este peste toată România”: Noul Ierusalim

mina_dobzeu_1Orb de peste şase ani, părintele Mina Dobzeu trăieşte, la cei 93 de ani, la Mănăstirea “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi. Este prezent în fiecare zi în biserică, la Sfânta Liturghie. “Lumina e ca un cort deasupra mea. Mântuirea noastră vine prin credinţă, har şi fapte bune. Lumina pe care o văd este peste toată România. Când am văzut lumina deasupra ţării, l-am înştiinţat şi pe patriarh. Este o binecuvântare pentru poporul nostru. La noi în ţară e Noul Ierusalim. Poporul nostru a luptat împotriva lui Antihrist », spune, cu convingere şi har, părintele Mina Dobzeu.

Interviu: “Eu nu sunt teatral, sunt Romeo!”

DSC_0169L-am întâlnit pe Romeo Zaharia pe străzile Vasluiului. L-am invitat pe o bancă din frumosul parc din zona Teatrul de Vară şi i-am propus acest interviu cu bucuria reporterului ce ştie că Romeo, alături de Adina de la Heaven, de Ioana Chiriac de la Blitz, de Ovidiu Botezatu şi poate de Andrei Ungureanu şi Cornel Puşcaşu, care împreună alcătuiau trupa “Flash”, este una din cele mai cunoscute şi mai iubite voci din noua generaţie a showbizul românesc de astăzi, pe care le-a dat Vasluiul.

Pe lângă faptul că a acceptat să vorbim, Romeo m-a dus pentru câteva ore, atât cât am stat împreună, în lumea lui. Veselia, exuberanţa şi spectacolul l-au transformat pe loc în cel mai potrivit medic pentru tristeţile provinciale ale celor din jurul nostru. Vasluienii aflaţi pe băncile de lângă noi au avut parte, ca şi mine, de mişcarea lui efervescentă, de scene haioase şi dialoguri ce au smuls hohote de râs.

Fotoreportaj: Trihirusa la Vaslui

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ a sosit, duminică, la Biserica “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Vaslui. Până joi dimineaţă, ora 10, credincioşii vor putea veni să se închine şi să se roage în faţa icoanei.
Maica Domnului ne cheamă pe toţi să-i atingem mâinile binecuvântate, să-i încredinţăm viaţa şi familia, să petrecem clipe de tainică şi apropiată trăire, priveghere, întâlnire, alături de Ea, pentru că de aceea a venit la Vaslui: să ne ridice, să ne aline pe toţi cei care vom vrea să-i alergăm înainte cu iubire.
În fiecare seară, de la ora 19, se vor săvârşi slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu.

“Sunt nişte costuri care trebuie plătite pentru europenizarea acestei ţări”

lazeaRomânia îndeplineşte pentru prima dată toate cele cinci criterii nominale necesare pentru adoptarea euro, inclusiv inflaţia, şi stă foarte bine şi la criteriile de convergenţă reală către zona euro, însă pe termen lung există riscuri care pot deteriora această situaţie, a declarat economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, într-un interviu acordat AGERPRES.
Oficialul BNR susţine că pentru redresarea capitalurilor este nevoie de accelerarea absorbţiei fondurilor europene şi de măsuri de stimulare a investiţiilor străine directe, forţa de muncă necesită politici pro-nataliste şi de imigrare eficiente, iar productivitatea nu poate creşte fără o reformă de substanţă în educaţie.

Interviu: “Nu apăr omul, ci opera lui”

Adrian-PaunescuDacă ar mai fi trăit, poetul Adrian Păunescu ar fi împlinit, la mijlocul acestei veri, 71 de ani. Pentru că l-am “prins” pe poetul şi publicistul Mihai Sultana Vicol venit acasă, la Bârlad, pentru câteva zile, am pornit cuminte acest interviu despre cel care i-a fost şi îi este model de viaţă, “Bardul de la Bârca”.
Şi Mihai Sultana Vicol este un dăruit al scrisului. Are acea doză de nebunie frumoasă a adevăraţilor boemi ai oraşelor, însă mă întreb cui îi aparţine el: Bârladului, Vasluiului, Bucureştiului, Chişinăului sau Sucevei, unde îşi duce astăzi zilele?
Şi-a riscat viaţa pentru idealuri măreţe. Este “un naţionalist eminescian care a îmbrăcat cămaşa morţii, dăruindu-şi viaţa ţării”, după cum mărturiseşte. A publicat 20 de cărţi, a obţinut premii, este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi din Republica Moldova. Scrie poezie, face publicistică şi trăieşte între “agonie şi extaz”, bucurându-se să-şi citească poezia în faţa celor care vor să i-o asculte. A fost corespondent de război al ziarului “România Liberă”, pe fronturile din Basarabia, Cecenia şi Serbia.

Cântecul Elenei Milea

elena_milea_aparat13_astaDeşi subţire şi înaltă ca o trestie, Elena Milea pare că se află mai degrabă în arenă, nu pe scena cântecului popular. Asta pentru că este pregătită mereu de luptă şi pentru că este singură. Nu-i poartă nimeni de grijă, decât Dumnezeu. “Am uitat să mă mărit. Timpul a trecut şi am rămas singură”, spune ea.
Trăieşte numai din cântat pentru că muzica este totul pentru ea. Are o voce caldă, curată ca sufletul şi chipul ei şi o demnitate care astăzi nu se prea mai poartă pe la noi, dar aşa au învăţat-o părinţii, Georgeta şi Dumitru, acasă, la Dodeşti. Atunci când cântă, Elena uită de toate. Pentru cântec trăieşte.
În 2009, a scos primul său album, intitulat “Fata de la Vaslui”, pe care l-a lansat la Televiziunea Favorit. Acum se află la cel de-al doilea album, pe care l-a înregistrat la Chişinău, cu Nicolae Botgros şi orchestra “Lăutarii”, şi se pregăteşte pentru următorul. Multe cântece aşteaptă cuminţi ca Elena să le definitiveze şi să le aducă la viaţă.

Patriarhul picturii vasluiene (II)

leteanu_george_1Am păşit alături de George Leteanu prin expoziţia sa retrospectivă de pictură şi prin viaţa lui, atât cât s-a putut, atât cât ne-a fost îngăduit să fim împreună. Artistului nu-i plac interviurile, crede că nu trebuie să vorbească despre el, dar aici, lângă tablourile sale, a trebuit să povestească.
Partea aceasta de interviu am scris-o la limita dintre normal şi anormal. Am insistat până în pânzele albe ale speranţei care până la urmă mi-a demonstrat că nu moare niciodată.
Alături de George Leteanu, am redevenit omul dornic să cunoască şi să iubească oamenii frumoşi care există pe lume. M-a făcut să redescopăr prietenia pe care o crezusem strivită de ghetele înnoroiate ale multor prezenţe triste din viaţa mea.
Nici nu se putea altfel. Artist cu destin de Demiurg, el înfrumuseţează lumea şi sufletele noastre, operează în ele cu măiestrie de chirurg, mângâie realitatea, construieşte punţi către raiul de sus, scări de flori pe care să urcăm în lumină. Despre amintirile sale vom vorbi astăzi. O parte din ele. Despre torentul de întâmplări şi trăiri ale sale, altădată.

Patriarhul picturii vasluiene (I)

George_leteanu 1Acum, când retranscriu interviul realizat cu George Leteanu, conştientizez că nu am reuşit mai deloc să-l “îmblânzesc”. Am descoperit că este mai gingaş şi mai înrădăcinat în cochilia lui de artist decât floarea pe care Micul Prinţ a reuşit să şi-o apropie. M-am lăsat mult timp purtată de realitatea sa, mai mult intuindu-i viaţa şi trăirile. Am avut de săpat mult până să ajung să-i smulg mărgăritarele amintirilor. Nu e uşor să-ţi găseşti lângă el locul potrivit pentru o asemenea cutezătoare îndeletnicire de a scotoci în inima-i, pe cât de blândă, pe atât de ermetic ferecată. M-a dus cu vorbele numai acolo unde a vrut el, nicidecum acolo unde am vrut eu.
Şi m-am străduit mult pentru acest interviu. I-am smuls, până la urmă, mărturisirile cu cleştişorul cu care îmi agăţ minunile primite în dar pentru bună purtare. Am primit ceea ce maestrul mi-a oferit cu bucuria copiilor cărora le face în dar portrete pe stradă şi am aşteptat cuminte să aibă starea de a povesti. Există acea graniţă pe care sufletele cu adevărat sensibile o apără cu dinţii pentru că dincolo de ea se ascunde comoara cea mai de preţ: trăirea ce nu trebuie trădată prin cuvinte. Am reuşit până la urmă să trec dincolo de ea.