Învățământ

“FB” pe linie

Directorii unităţilor de învăţământ unde s-au înregistrat rezultate slabe la examenele naţionale nu-şi fac griji în privinţa notării activităţii manageriale.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a anunţat calificativele pentru capacităţile manageriale ale fiecărui director, pornind de la punctajul din fişa de autoevaluare. Chiar dacă sunt şi unităţi cu rezultate modeste la examenele naţionale, toţi directorii au primit “foarte bine”. Niciunul nu a obţinut însă punctajul maxim.

A expirat ultimatumul: Profesorii se pregătesc de grevă

greva5 octombrie a fost termenul limită până la care guvernul trebuia să ia o decizie cu privire la reîntregirea salariilor celor din învăţământ. Sindicaliştii sunt decişi să treacă la mişcări de protest.

Sindicaliştii din învăţământ strâng rândurile. Ei au dat un ultimatum Guvernului Ponta, după ce au trimis o listă cu revendicări, cele mai importante vizând reîntregirea salariilor.
„Nu este vorba despre o simplă stare de mulţumire în sistemul educaţional. Noi am înaintat o serie de solicitări Guvernului României şi am aşteptat până pe 5 octombrie un răspuns. Am cerut reîntregirea salariilor conform Legii 221/2008.

Elevii se mai şi întorc din străinătate: Mai bine acasă

eleviZeci de elevi au lăsat în urmă traiul greu printre străini şi au ales să-şi continue studiile în şcolile vasluiene. S-au întors fericiţi, cu o experienţă de viaţă. Ştiu foarte bine cel puţin o limbă străină, a ţării în care au copilărit forţat şi au crescut alături de oameni pe care nu îi înţelegeau.

Exodul elevilor vasluieni în străinătate continuă, dar, în premieră în acest an, numărul celor reveniţi acasă se apropie de al celor transferaţi „afară”. Astfel, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) a semnat 97 de cereri de plecare şi a reprimit în sălile de curs 77 de elevi. Cei mai mulţi reveniţi sunt din Italia şi provin din învăţământul primar.

Pe banii părinţilor

placintaisjPărinţii elevilor unei şcoli din Vaslui plătesc o firmă privată de pază.

Peste 90 la sută dintre unităţile de învăţământ din judeţ nu au paza asigurată din cauza blocării angajărilor pe posturile nedidactice. Potrivit unei statistici întocmite de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, doar 58 dintre cele 755 de unităţi de învăţământ de masă au angajaţi paznici pe statele de plată. O altă şcoală a încheiat un contract cu o firmă specializată, plătită din banii părinţilor, iar la patru unităţi paza este asigurată de săteni.

Pericol de incendiu în şcolile vasluiene

pompieri_scoalaPompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au efectuat în cursul acestui an mai multe controale tematice în unităţile de învăţământ. Au fost depistate 1.236 de încălcări ale normele de prevenire a incendiilor, drept pentru care s-au aplicat 933 de sancţiuni – 931 de avertismente şi două amenzi, în cuantum de 1.000 de lei.

Manuale, din buzunarele părinţilor

manualeLipsa manualelor pentru clasele I şi a II-a, cauzată de formularea unor contestaţii după derularea licitaţiilor organizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, este compensată de părinţi, care au pus mână de la mână şi au cumpărat manuale şi auxiliare.

Anul acesta, abecedarele noi nu i-au mai aşteptat în bănci pe copiii din clasa I în prima zi de şcoală. După acelaşi ”model”, nici manualul de matematică nu a fost de găsit la reîntâlnirea cu doamna învăţătoare. Motivul – celebra, deja, problemă cu licitaţia pentru desemnarea editurilor care să tipărească noile tipuri de manuale. Lipsa manualelor este valabilă şi în cazul elevilor din clasa a II-a.

Programul „Bani de liceu” continuă

bani-de-liceuProgramul social destinat elevilor de liceu, iniţiat de Ministerul Educaţiei în urmă cu zece ani, continuă şi în acest an şcolar. Pentru a putea primi bursa socială, elevii care provin din familii defavorizate trebuie să-şi depună dosarele până la data de 1 octombrie.

Elevii cu posibilităţi materiale reduse se pot înscrie în programul „Bani de liceu”, care este implementat şi în acest an şcolar de Ministerul Educaţiei. Bursa socială are o valoare de 180 de lei pe lună, iar de acest ajutor material pot beneficia elevii care provin din familiile ale căror venituri medii brute, pe membru, în ultimele trei luni anterioare celei în care a fost depusă cererea, au fost de cel mult 150 de lei.

Încă se caută profesori

profiDeşi a trecut o săptămână de la începerea noului an şcolar, în unităţile de învăţământ din judeţ au rămas catedre neocupate. ISJ a decis organizarea de concursuri în şcoli.

Şcolile vasluiene încă mai caută profesori, deşi a trecut o săptămână de la debutul noului an şcolar.

“Nu se va îngheţa la şcoală”

ISJ_placinta (1)Mai bine de 80 la sută dintre unităţile de învăţământ au raportat Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui că nu vor avea probleme cu asigurarea confortului termic la iarnă.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a anunţat că în iarnă nu vor fi probleme cu asigurarea confortului termic în şcoli. Mai bine de 80 la sută dintre unităţile de învăţământ susţin că au achiziţionat integral necesarul de combustibil. Alte 8% dintre şcoli apreciază că au pe stoc peste 50 la sută din cantităţile necesare şi sunt în curs de achiziţionare a diferenţei, 5,3 la sută dispun de mai puţin de jumătate din necesar, iar 6,6% nu au combustibil deloc.

Schimbări în programa şcolară

prima_zi_de_scoala_scolar_elevi_parintiPrograma şcolară 2014-2015 aduce o serie de modificări în învăţământ, mai ales la ciclul primar.
Astfel, la clasa pregătitoare se va studia o limbă modernă, o oră pe săptămână, care nu va mai fi opţională. La clasele I şi a II-a s-a introdus „Educaţie prin şah”, iar la clasa a II-a, noţiuni de geografie, fizică, biologie, nutriţie. Totodată, dispare disciplina „Educaţie tehnologică”, dar apar noţiuni de fracţii, tabla înmulţirii, ştiinţele naturii, precum şi disciplinele „Arte vizuale” şi „Abilităţi practice” – o oră în plus pe săptămână, precum şi încă patru ore pe săptămână de matematică.

ISJ Vaslui are soluţii

ISJ_placinta (1)Conducerea învăţământului vasluian le recomandă învăţătorilor de la clasele I şi a II-a, ai căror elevi nu au manuale, „să facă beţişoare şi dictare”.

Mii de elevi de clasele I şi a II-a din judeţ nu au primit manuale la debutul noului an şcolar din cauza blocajelor create de edituri. Învăţătorii sunt acum nevoiţi să-şi refacă programa şcolară pentru următoarea lună.
Oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui le recomandă cadrelor didactice care predau în primii doi ani de la ciclul primar „să facă beţişoare şi dictare cu elevii” până la sosirea manualelor.

15 septembrie, la Vaslui: O altă toamnă, un nou început de şcoală

ler vasluiPrima zi de curs a fost trăită în fel şi chip de elevi. Cei mai mici au fost încântaţi de pasul făcut, iar cei mari au trăit la intensitate maximă revederea cu colegii de clasă. «Le doresc mult succes elevilor şi îi asigur atât pe ei, cât şi pe dascăli că şcoala rămâne o prioritate pentru primărie şi consiliul local”, a declarat primarul Vasile Pavăl. În această vară, Primăria Vaslui a cheltuit peste un milion de lei pentru pregătirea unităţilor de învăţământ.

Vor învăţa acasă

casa_de_cultura_constantin_tanaseConducerea Casei de Cultură „Constantin Tănase” a pornit o serie de negocieri cu o universitate din Galaţi, astfel încât tinerii vasluieni să nu mai meargă neapărat la Iaşi pentru a urma studii superioare.

Absolvenţii de liceu din Vaslui au şansa să poată urma o facultate la ei acasă. Şi asta deoarece noua conducere a Casei de Cultură „Constantin Tănase” vrea să schimbe imaginea instituţiei şi să aducă tinerii aproape. Dacă acum aceştia nu trec pragul instituţiei decât pentru discotecă, noul director, Ionel Bordeianu, îşi doreşte să îi implice şi în altfel de activităţi. A început deja tratative cu o instituţie de învăţământ superior din Galaţi şi se doreşte ca, de anul viitor, o filială a acestei universităţi să funcţioneze şi la Vaslui.

A sunat clopoţelul! Un nou an şcolar, aceleaşi probleme

prima_zi_de_scoala_scolar_elevi_parintiSute de elevi din judeţ vor învăţa şi în noul an în clădiri improprii, în timp ce zeci de sedii noi de şcoli încă mai aşteaptă să fie finalizate. Unii vor întârzia la festivităţile de deschidere pentru că sunt nevoiţi să meargă pe jos kilometri în şir până în satele reşedinţă de comune, iar alţii vor mai avea de aşteptat până îşi vor cunoaşte dascălii. Inspectoratul Şcolar Judeţean încă mai caută profesori pentru a acoperi toate posturile.

Nu există studenţi fără diplomă de bacalaureat

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat că nimeni nu se poate înscrie la facultate şi nu poate dobândi statutul de student fără să fi absolvit bacalaureatul: «Nimeni nu se poate înscrie la facultate şi nu poate dobândi statutul de student, nicăieri pe teritoriul României, fără diplomă de bacalaureat sau adeverinţă care să ateste susţinerea şi absolvirea examenului de bacalaureat. Sintagma «colegiu», care apare în Ordonanţa de Urgenţă, are acelaşi sens cu acela de «şcoală postliceală», cu diferenţa că această formă de învăţământ poate fi organizată şi de universităţi“.