Justiție

Dosare penale pentru tată şi fiu

tractorUn bărbat din Ciocani, care s-a răsturnat cu tractorul într-un şanţ şi a rănit o persoană, este cercetat pentru vătămare corporală şi conducere sub influenţa alcoolului. În aceeaşi zi, tatăl său s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, după ce s-a deplasat la locul accidentului cu intenţia de a remorca tractorul răsturnat.

Luni seară, pe raza comunei Ciocani, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Incidentul s-a produs pe DJ 245A.
Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bârlad au stabilit că, pe fondul consumului de alcool şi al neatenţiei, Costel Mardare (29 de ani), din Ciocani, care conducea un tractor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. Autovehiculul s-a răsturnat în afara părţii carosabile, într-un şanţ pluvial.

„Accidentul” face ravagii

În doar câteva zile, metoda „Accidentul” a făcut patru noi victime în rândul bârlădenilor naivi, suma totală cu care au fost înşelaţi ridicându-se la peste 7.000 de euro şi 10.000 de lei. Cei mai creduli au fost vârstnicii, care au transferat în conturile escrocilor toţi banii ceruţi. Cel mai recent caz s-a petrecut duminică, victima fiind un bârlădean de 63 de ani care a crezut că îl scapă pe nepotul său de dosar penal dacă îi încarcă telefonul „avocatului” cu 65 de euro şi plăteşte 2.000 de euro femeii „accidentate”.