Medical

Liber la manager!

Daniela Borș

Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a pornit iar în căutarea unui manager. Din luna mai, de când Angela Chirilă a demisionat, unitatea este condusă cu interimat.

De vineri, 29 septembrie, persoanele care doresc să ocupe funcția de manager al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad își pot depune dosarele la secretariatul unității. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului de Administrație (CA), ca urmare a faptului că în curând se împlinesc șase luni de când unitatea este condusă cu interimat.

Criză de tehnicieni veterinari

Medicii veterinari din județ duc lipsă de ajutoare, arată ultima analiză efectuată de Colegiul Medicilor Veterinari (CMV) Vaslui, care deja a luat măsuri pentru sporirea numărului tehnicienilor.

Dr. Ovidiu Bojog – ceaiuri miraculoase (III): Afecțiunile vasculare

– Folium Salviae (frunze de salvie). Infuzie dintr-o linguriță de frunze la 100 de ml de apă, cantitate care se bea în cursul unei zile.
– Folium Visci (frunze de vâsc). Macerat la rece din trei lingurițe de frunze, care se lasă opt ore într-o jumătate de litru de apă; se strecoară, se îndulcește și se bea în cursul unei zile. Pulbere: unu-trei vârfuri de cuțit pe zi.
– Fructus Cynosbati (fructe de măceș) – conțin vitamina P,

Ceaiurile lui Ovidiu (II) – acneea

Acneea este o afecțiune a pielii care se manifestă prin inflamarea glandelor sebacee, asociată adesea cu o infecție microbiană. În afară de tratamentul de bază (dezinfectante, antibiotice, autovaccin, tratament hormonal), se pot folosi ca adjuvante plante medicinale cu proprietăți antialergice și diuretice (în uz intern), precum și unele plante dezinfectante și cicatrizante (în uz extern). Se recomandă asocierea tratamentului extern cu cel intern.

Cadrele medicale ies în stradă: “Sanitas” a decis declanșarea acțiunilor de protest

“În condițiile în care, de luni de zile, guvernanții au mimat interesul și au continuat să acționeze în defavoarea angajaților din sănătate și asistență socială, ultima soluție rămasă este declanșarea programului de proteste”, declară cei de la “Sanitas”.

Consiliul Național al Federației “Sanitas” din România, întrunit joi, 14 septembrie, a decis programul acțiunilor de protest pentru această toamnă.
“Este un răspuns la tergiversările practicate de guvernanți față de problemele cu care se confruntă sănătatea și asistența socială din România. 14 zile le-am lăsat la dispoziție guvernanților pentru a răspunde la trei întrebări. Cum reacția lor nu a mai apărut deloc, am recurs la planul B”, spun sindicaliștii.

O lege a tuberculozei este dorită la Vaslui

Medicii pneumologi și asociațiile de pacienți cer urgentarea adoptării unei legi a tuberculozei. În prezent, România ocupă primul loc în Europa în privința îmbolnăvirilor și deceselor provocate de TBC.

Avem o legislație care reglementează tot ce ține de tratamentul tuberculozei, cu prevederi speciale pentru pacienți, dar acestea sunt rămase în urmă, sunt de părere pneumologii vasluieni. De aproape un an de zile, un proiect de lege vrea să schimbe situația, însă nu a depășit stadiul discuțiilor din Comisia Parlamentară pentru Sănătate și Familie.

Imunizarea de toamnă pentru copii

Când copilul are imunitatea scăzută, organismul său nu mai are putere să lupte cu diverse virusuri, bacterii, microorganisme și paraziți, obosește excesiv, mult mai repede ca altă dată, și își revine foarte greu, se reface foarte lent după o infecție sau o boală, fie ea una ușoară, trebuie să-i pregătiți o cură de imuno-stimulatoare.
„Fiecare dintre noi trebuie să-și fabrice un capital imunitar pentru sezonul rece.

Medici și pacienți, descurajați de „hârțogăraie“: Sănătatea este bolnavă de birocrație

“Pacientul trebuie să piardă foarte mult timp pentru ca medicul să stea să scrie, să intre în calculator, să noteze… Mai mult de jumătate din timpul consultației este consumat de activitatea birocratică!”, spun medicii de familie vasluieni.

Pacienții și medicii sunt nevoiți să lupte zilnic cu birocrația din sănătate. De multe ori, bolnavii sunt plimbați între cabinete până să primească tratamentul sau îngrijirile de care au nevoie. Informatizarea sistemului prin rețeta electronică, cardul de asigurat și dosarul electronic de sănătate trebuia să eficientizeze munca medicilor și să crească accesul pacienților la servicii.

A sărit în ajutorul gravidelor: Donație vitală pentru spitalul bârlădean

Un tânăr afacerist, administrator al câtorva farmacii din oraș, continuă șirul sponsorizărilor făcute spitalului bârlădean și, zilele trecute, a donat un monitor pentru funcțiile vitale ale gravidelor aflate în travaliu.

La finele săptămânii trecute, maternitatea Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a fost „ținta” unui nou act de omenie venit din partea unui tânăr întreprinzător din oraș, deținător al unui lanț de farmacii. Ștefan Constantinciu, farmacist și fost manager al unității spitalicești, a donat un monitor japonez pentru funcții vitale,

Tomograful bârlădenilor, dat în folosință

După două luni în care a funcționat numai câteva ore pe zi, de la 1 septembrie, computerul tomograf achiziționat de spitalul bârlădean funcționează 24 de ore din 24, investigațiile fiind efectuate de cinci medici.

În sfârșit, după zece luni de când a fost amplasat la parterul Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, începând cu 1 septembrie, computerul-tomograf (CT) achiziționat de la firma germană Siemens este folosit non-stop. Asta după ce, în lunile iulie-august, din cauza lipsei de personal specializat (medici radiologi și asistente cu competențe în CT), echipamentul a fost utilizat doar câteva ore pe zi.

Medicii și primarul caută soluții: Spitalul „Beldiman” Bârlad, într-un mare impas!

Nu mai puțin de trei ore au discutat, vineri, medicii Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad și o echipă din cadrul primăriei, în frunte cu edilul șef, pe marginea situației financiare dezastruoase a unității sanitare. În final, au stabilit… să se întâlnească din nou peste două săptămâni. În condițiile în care 97% din bugetul alocat reprezintă cheltuielile cu personalul, iar spitalul înregistrează datorii de peste nouă milioane de lei, “Sanitas” a amenințat cu instanța pentru neplata tichetelor de masă.

“Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet!”

Colegiul Medicilor din România (CMR) a lansat campania „Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet”, care are ca scop informarea și conștientizarea populației asupra riscurilor la care se expune atunci când internetul ia locul medicului. Potrivit CMR, pacienții care mai întâi apelează la sisteme neconvenționale riscă întârzirea unui diagnostic corect sau ratarea acestuia și ajung la medic într-o etapă avansată a bolii, fapt care poate reduce semnificativ șansa de vindecare și pentru care nimeni nu poate fi tras la răspundere.

Atenție la bolile de sezon! Ce facem când ne doare burta?

woman with stomach cramps

Infecțiile intestinale reprezintă una dintre marile probleme de sănătate din lumea întreagă, mai ales în sezonul cald. Au o mare răspândire pe glob. Boala este dată de o mare diversitate de germeni, cum ar fi bacterii, virusuri, protozoare, fungi. Indiferent cărei clase aparțin și ce denumire poartă, germenii infecțioși cauzează o diaree acută infecțioasă care se manifestă vizibil, prin scaune apoase frecvente, deshidratare în grade variate (ce reprezintă urgența principală în asemenea situații), vărsături și febră.

“Boala verii” poate fi fatală copiilor și vârstnicilor

Traumatismele sau rănile profunde, dar și cele mici, banale, pot produce o boală infecțioasă gravă, tetanosul, care poate avea un deznodământ fatal. Caracterizată ca fiind „boala verii“, aceasta face victime mai ales în rândul vârstnicilor care lucrează în gospodărie, dar și al copiilor, la locul de joacă, spun medicii. Singura cale de reducere a riscului îmbolnăvirii este vaccinarea.

Burse pentru medicii rezidenţi

Veşti bune de la Guvern pentru medicii rezidenţi vasluieni şi nu numai! Bursele acestora, în cuantum lunar de 670 lei, se vor plăti în continuare, după ce executivul a adoptat o ordonanță în ședința de săptămâna trecută.
“Potrivit actului normativ care modifică Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, bursa de rezidențiat se acordă până la data la care personalul respectiv beneficiază de salariul de bază/solda de funcție la nivelul reglementat pentru anul 2022 de Legea nr. 153/2017,