Medical

Şoferii indisciplinaţi, o problemă pentru ambulanţieri şi pompieri

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui şi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) au atras atenţia asupra faptului că maşinile de intervenţie ajung foarte greu la solicitări din cauza traficului aglomerat şi a şoferilor indisciplinaţi, care parchează neregulamentar sau nu acordă prioritate autospecialelor.

ambulanta

Fără toxiinfecţii alimentare!

petcu_traian123

Pentru a preveni îmbolnăvirile pe fondul alterării produselor alimentare din cauza căldurii, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui sfătuieşte populaţia să consume alimente numai din spaţii autorizate şi să evite comerţul stradal. Tot în acelaşi scop, instituţia a organizat o instruire la care au fost invitaţi reprezentanţii unităţilor de alimentaţie publică din judeţ.

Măcinaţi de boli grave

Cancerul şi diabetul fac ravagii în rândul vasluienilor. În ultima lună, s-a constatat o creştre a consumului de medicamente în cadrul programelor naţionale.

Se golesc spitalele

ana_rinderManagerii spitalelor din judeţul Vaslui cer condiţii mai stricte pentru acordarea concediului fără plată. Asta pentru că tot mai mulţi medici şi asistente aleg să îşi ia liber un an de zile pentru a munci în străinătate. Din acest motiv, în spitalele din judeţul Vaslui există la această oră un deficit de personal foarte mare.