Spiritualitate

Osho – Meditația, calea perfectă (XIII): Nu vă izolați

Voi sunteți o picătură de apă. Lăsați-vă să cădeți în oceanul existenței și gustați frumusețea, armonia, realitatea acesteia. Vegheați să fiți lucizi în tot ceea ce faceți. Fiți conștienți de fiecare gest al vostru, de cel mai neînsemnat gând, de cea mai fină emoție. Încetați să fiți ca niște somnambuli. Atenția va face din spiritul vostru o oglindă pură.
Meditația sfârșește prin a cuprinde întreaga viață a celui care începe să existe total, al cărui comportament devine în întregime conștient. În curând, starea meditativă nu vă va mai părăsi nici ziua, nici noaptea.

Osho – Meditația, calea perfectă (XII): Conștiința este originea, sursa a tot ceea ce există

Dacă vreți să vedeți aceasta, plonjați sub valuri, transcedeți gândurile. Nu vă întindeți pe plajă. Kabir cânta: „Am plecat în căutarea Prea-Iubitului rămânând așezat prostește pe plajă”. Nu ezitați, faceți saltul. Plaja nu este decât o trambulină.
Se întâmplă ca un om să intre în apă și să se mulțumească să înoate. El nu este absolut diferit de cel care rămâne pe mal. Tot ceea ce vă împiedică să plonjați și să vă pierdeți echivalează cu plaja. Priviți-i pe cei care înoată în lumea gândurilor. Se visează deja plecați, se imaginează deja a fi departe de malurile obișnuite. Ce iluzie! Ei încă mai ignoră întreaga profunzime care susține suprafața.

Osho – Meditația, calea perfectă (XI): Cuvintele sunt simboluri

Cuvintele nu sunt adevărul, ele desemnează ceva în afara lui. Străduiți-vă să înțelegeți sensul cuvintelor, apoi aruncați-le. A colecționa cuvinte, fraze, citate este extrem de inutil. Cuvintele sunt degetele care arată spre Lună. Dacă vă concentrați asupra degetelor, nu mai vedeți luminatorul celest. Degetele își îndeplinesc menirea numai dacă vă țin departe de ele. Dacă, dimpotrivă, vă atrag atenția, atunci nu numai că sunt nefolositoare, ci devin chiar dăunătoare.

Osho – Meditația, calea perfectă (X): Iluzia este trădată zilnic de realitate

Voi căutați să dovediți în permanență altora și vouă înșivă că sunteți un om de bine, arătându-vă amabil în mod ostentativ, săritor, devotat, cinstit… ce sperați să obțineți? Imaginea voastră va rămâne ceea ce este: ceva fals și palid. Viața nu va circula niciodată în venele ei. Renunțați la această deghizare, vă strică viața. Eliberați-vă de ego și restabiliți contactul cu animalul pe care l-ați rănit, pe care l­-ați ținut închis, pe care l-ați făcut feroce. Calea de aici începe.

Osho – Meditația, calea perfectă (IX): Nu luptați împotriva voastră, descoperiți cine sunteți

Contradicțiile care vă torturează, luptele interioare care vă slăbesc provin din ignoranță și vor dispărea odată cu ridicarea conștiinței de sine, ca o ceață matinală dispersată de razele soarelui. Victoria asupra propriei ființe nu este câștigarea unei lupte, ci fructul cunoașterii. Împotriva cui veți lupta? Nu este nimeni care să trebuiască să fie învins. Nu este nimeni „altul” în voi, ci numai orbire, întuneric.

Osho – Meditația, calea perfectă (VIII): Religia nu este un fenomen social

Religia este absolut personală. Societatea nu are suflet, ca individul, nu are centru conștient. Ea este produsul tuturor relațiilor noastre. Religia autentică nu are nimic de-a face cu contactele pe care voi le întrețineți cu alții, ea este esența voastră. Ea exprimă descoperirea adevăratei voastre naturi.

Osho – Meditația, calea perfectă (VII): Sălbaticul

Omul decade în sălbăticie atunci când își coboară neputincios brațele și se abandonează instinctelor sale inconștiente. El încearcă disperat să găsească un fel de coerență, o stare aparte, de exemplu drogându-se sau îmbătându-se, însă, încercând să distrugă luciditatea care l-a îndepărtat de animalitate, el se sinucide deoarece nu poate refuza ceea ce este în mod profund – o ființă conștientă.

Osho – Meditația, calea perfectă (VI): Sufletul eliberat de ego

Omul este un suflet învelit în ego, acoperit de vălurile ignoranței. Sufletul eliberat de ego, conștiința dezvăluită, este Dumnezeu. Nu există altă cunoaștere. Unde credeți că puteți găsi esența voastră, în ce direcție? Ascultați-mă, încetați să căutați în toate sensurile, singura direcție bună nu este o direcție. Este ne-direcția, negarea tuturor direcțiilor. Ea vă va conduce spre ceea ce nu ați părăsit niciodată: spre ceea ce sunteți, spre starea voastră naturală, spre ființa voastră originară.

Osho – Meditația, calea perfectă (V): Meditația, dhyana, este non-acțiune

Priviți, strâng pumnul. Aceasta este o inițiativă, un act voluntar. Pentru a-mi deschide mâna ce trebuie să fac? Nimic deosebit. Este suficient să nu mă străduiesc să o țin închisă. Ea își va relua în mod spontan poziția firească. Așadar, nu putem spune că a deschide mâna este o acțiune. Este o ne-intervenție a minții, o non-acțiune sau, dacă vreți, o absență a acțiunii. Numind meditația „ne-făptuire”, „non-acțiune”, vreau să subliniez că nu trebuie să fie considerată un sport, o activitate.

Osho – Meditația, calea perfectă (IV): Faceți cale întoarsă

Se se afle oare religia în conflict cu știința? Absolut deloc! Știința este incompletă. Într-un anumit fel, parcă ai montat lămpi peste tot în lume, menținând propria voastră casă cufundată în beznă. Asemenea cunoștințe parțiale, o asemenea știință limitată, care ignoră ființa umană, generează obligatoriu mizerie, duce la dezastru.
Pentru ca viața să înflorească în pace, în înțelegere, în plenitudine, nu este suficient să fie sondată materia. Dacă obiectele asigură efectiv o anumită prosperitate și procură fără nici o îndoială satisfacție,

Osho – Meditația, calea perfectă (III): Samsara

Scenele se succed, contextul se modifică, conținutul conștiinței se schimbă, însă instanța care „vede” rămâne identică. Totul este proces, schimbare permanentă, în afară de conștiință. Viziunea și numai ea este omniprezentă. Cel care vede este martorul impasibil și etern al tuturor metamorfozelor. Cunoscându-l, cunoașteți identitatea voastră reală. Tot restul vă este străin, este separat de voi. În afara martorului, totul este samsara, lumea formelor trecătoare.

Osho – Meditația, calea perfectă (II): Două tehnici de meditație

Dimineața, așezați-vă cu coloana vertebrală și ceafa în poziție perfect verticală, cu ochii închiși. Gura trebuie să fie închisă, iar limba lipită de cerul gurii. Respirați lent, profund. Concentrați-vă asupra ombilicului. Fiți atenți la ușorul tremur pe care respirația abdominală îl va provoca în regiunea ombilicală. Este tot ce aveți de făcut. Acest fapt liniștește mintea, domolește gândurile. Plecând de la această stare de calm, puteți merge mai departe în voi înșivă.

Osho – Meditația, calea perfectă (I): Treziți-vă, vă rog!

Ființa umană bâjbâie în întuneric. Ea este asemenea unei case în care nu mai strălucește nici cea mai mică flacără, asemenea unei case pierdute în ceață. Ceva s-a stins din interiorul ei. Cu toate acestea, focul se poate aprinde din nou din cenușă.
Ca o corabie aflată în derivă, omul și-a uitat destinația, nu mai știe ce să facă. Totuși, cunoașterea – acum moartă – poate fi reînviată din nou în sufletul său. Nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de disperare.

Eckhart Tolle – “Puterea prezentului” (XXXI): Când pare că nu există scăpare

Nu întoarceți spatele durerii, înfruntați-o. Simțiți-o complet, trăiți-o, nu vă gândiți la ea! Exprimați-o, dacă este nevoie, dar nu creați un scenariu mental în jurul ei. Acordați toată atenția sentimentului, nu persoanei, evenimentului sau situației care pare să o fi produs. Nu lăsați mintea să folosească durerea pentru a vă crea în jurul ei o identitate de victimă. Compătimindu-vă și spunându-le altora povestea dumneavoastră, veți rămâne blocat în suferință. Deoarece este imposibil să scăpați de sentiment, singura posibilitate de a-l schimba este să vă adânciți în el; altfel, nimic nu se va schimba.

Către impecabilitatea de sine

Măcar o zi nu-ți mai bate joc de ființa ta prin tot felul de glume proaste folosind la nesfârșit umorul depreciativ. Măcar o zi radiază entuziam și pasiune, decât să radiezi plafonare și invidie. Măcar o zi stai drept în fața vieții și nu te apleca în zadar în fața nimănui. Măcar o zi spune-ți de mai multe ori că te iubești, chiar dacă la început vei suporta mai greu senzația de penibil privindu-te ochi în ochi.