Cea mai bună junioară la cros


Diana Bogos este noua campioană națională la cros junioare 1. Performanța ei de la Craiova a contribuit decisiv la titlul de vicecampioană obținut de LPS Vaslui pe echipe.

Atletismul vasluian a fost la înălțime la Campionatul Național de cros, de la Craiova. Antrenoarele Viorica Pintilie și Elena Bogos au reușit să aducă atletele de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) pe podiumul competiției.

Diana Bogos

Cea mai importantă performanță a fost obținută de Diana Bogos. Vasluianca a fost cea mai bună în competiția rezervată junioarelor 1, devenind campioană națională la individual.

Rezultatul ei a contribuit la titlul de vicecampioană națională pe echipe, la aceeași categorie. Medalii de argint au mai primit Georgiana Nedelea, Ionela Vîrlan, Izabela Spiridon, Ionela Lungu și Monica Spînu.


Leave a Reply