Chiriașii nu au bani: Doar 55 de locuințe ANL puse în vânzare


După mai bine de trei ani și jumătate de la emiterea normelor metodologice privind modul în care pot fi cumpărate apartamentele ANL de către chiriași, doar 55 de locuințe dintre cele 743 existente în tot județul au fost scoase la vânzare, iar alte zece au fost deja vândute. Toate sunt din municipiul reședință. Niciunul dintre cele 160 de apartamente din Bârlad nu a fost scos la vânzare, deși au fost evaluate încă din vara lui 2015.

Pe 26 septembrie 2017, Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a actualizat lista localităților unde autoritățile au întocmit documentațiile necesare demarării procedurii de vânzare a apartamentelor ANL care sunt ocupate cu chirie. Dintre cele 12.046 de locuințe puse în vânzare în întreaga țară, doar 55 sunt din județul Vaslui. Asta chiar dacă, potrivit situației prezentate de ANL, în județul nostru figurează 743 de locuințe finalizate.

Mai mult, toate unitățile locative ce pot fi achiziționate de chiriașii vasluieni sunt din municipiul reședință, respectiv 11 în blocul C2 – tronson B, alte 18 în blocul C2 – tronson A și 26 în blocul I2 – tronson B^C. Până acum trecut, 65 de locuințe figurau pe lista celor scoase la vânzare, între timp, zece dintre ele fiind deja cumpărate de chiriași: opt în blocul C2 – tronson B, una în blocul C2 – tronson A și una în blocul I2 – tronson B^C. În cursul întregului an 2016, se vânduseră 12 apartamente ANL.

Evaluate, dar degeaba

În Bârlad, la acest moment, există patru blocuri ANL, cu un total de 160 de apartamente cu două și trei camere. Vorbim despre blocul de pe strada Lirei nr. 35, cu 40 de apartamente, blocul B2 de pe strada Trestiana, cu două scări și un total de 36 de apartamente, blocul B3 de pe strada Trestiana, cu 46 de locuințe distribuite în patru scări, și blocul de pe strada Vasile Pârvan nr. 4, cu 40 de apartamente.

Deși o firmă specializată a evaluat fiecare locuință în parte încă de la mijlocul lui 2015, iar consilierii locali au aprobat prețurile de vânzare calculate, nici până acum autoritățile nu au demarat procedurile de punere în vânzare a vreunui spațiu locativ. Și asta întrucât nu a fost primită nicio solicitare în acest sens din partea chiriașilor. Cel mai probabil, prețurile de pornire sunt prea mari pentru buzunarul lor.

Spre exemplu, în blocul de pe strada Lirei nr. 35, cel mai mic preț a fost stabilit pentru o locuință cu suprafața de 37,08 mp, respectiv 66.800 de lei, iar cea mai scumpă locuință îl va costa pe chiriaș 100.500 de lei și are o suprafață de 58,17 mp. În blocul B2 de pe strada Trestiana, cel mai mic preț este de 67.000 de lei, suprafața locuinței fiind de 59,61 mp. În schimb, cel mai mare preț calculat nu e direct proporțional cu suprafața locuibilă, ci a fost stabilit și în funcție de cât de bine a fost întreținut sau dacă a fost deteriorat de chiriaș. Astfel, pentru un apartament cu o suprafață de 100,92 mp, a fost calculat un preț de vânzare de 99.300 de lei, iar pentru o locuință de 100,86 mp a fost stabilit un preț de 127.500 de lei.

Informații utile

Potrivit legislației în vigoare, chiriașii ANL își pot cumpăra locuințele după cel puțin un an de contract, prin: achitarea de rate lunare, contractarea de credite ipotecare, Programul „Prima Casă” ori achitarea integrală a prețului din surse proprii. În cazul în care doritorii cumpără locuința în rate, atunci trebuie plătit un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare, după care diferența se achită în rate lunare, într-o perioadă de 15, 20 sau 25 de ani, în funcție de venitul mediu pe membru de familie.

Valoarea de vânzare a apartamentelor ANL reprezintă valoarea de înlocuire (în prezent – 1.600,20 lei/mp) multiplicată cu suprafața construită, inclusiv cotele indivize aferente, diminuată cu amortizarea calculată în conformitate cu prevederile legale. Chiriașii care vor să-și cumpere locuințele trebuie să încheie un antecontract de vânzare-cumpărare cu primăria, să înainteze documentația la bancă în vederea obținerii creditului și să semneze contractul de vânzare-cumpărare. Cumpărătorul va deveni proprietarul apartamentului ANL abia după achitarea integrală a prețului de vânzare.


Leave a Reply

%d bloggers like this: