CJP Vaslui primește cereri pentru bilete de tratament


Isabel Bogdan

Pensionarii care doresc să petreacă un sejur subvenționat în stațiunile balneo-climaterice din țară se pot deja adresa CJP Vaslui. Primele bilete vor fi alocate în luna martie.

Anul trecut, 4.500 de pensionari din județ s-au tratat în stațiunile balneare din țară. Pentru un tichet, vârstnicii achită jumătate din cuantumul pensiei, astfel că întotdeauna cererea a fost mai mare decât oferta. Pensionarii care doresc să obțină bilete de tratament pentru 2018 își pot depune deja cererile, însoțite de un cupon de pensie și recomandarea de la medic.

„Așteptăm să fie emise criteriile de acordare a biletelor pentru 2018, însă deja  înregistrăm cereri. În luna martie vom primi bilete pentru unitățile proprii, iar ulterior, la cele private”, a declarat Isabel Bogdan, directorul CJP Vaslui.

Anul trecut, cele mai solicitate stațiuni au fost Căciulata, Olănești, Herculane, Călimănești, Govora, iar în perioada verii, cele de pe litoral.


Leave a Reply

%d bloggers like this: