Copii greu adoptabili

Autoritățile au înființat, anul trecut, Registrul copiilor greu adoptabili, astfel încât orfanii aflați în grija statului să primească o șansă în plus la o familie. În platforma respectivă au fost trecuți micuții cu vârsta mai mare de șapte ani, cei de etnie romă și cei care se confruntă cu probleme serioase de sănătate.
Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, inițiativa este destinată copiilor în cazul cărora, după nouă luni de la deschiderea procedurii de adopție, nu s-a reușit inițierea potrivirii practice, aceasta a eșuat sau sentința de încredințare în vederea adopției a fost revocată. Totodată, Registrul a fost destinat și copiilor pentru care, timp de trei luni, lista generată virtual nu conține niciun adoptator posibil.
“În județul Vaslui există un număr de 98 de copii pentru care instanța competentă a încuviințat deschiderea procedurii adopției, dintre care 86 greu adoptabili, în general, din segmentul de vârstă 8-13 ani. Majoritatea persoanelor care doresc să adopte un copil optează pentru grupa de vârstă 0-4 ani, iar preferința de gen înclină, la momentul prezent, în favoarea fetelor. Conform art. 54 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004, privind procedura adopției, republicată, copiii greu adoptabili sunt:
– cei pentru care, în termen de nouă luni de la rămânerea definitivă a sentinței de deschidere a procedurii de adopție, nu s-a reușit inițierea potrivirii practice;
– cei pentru care, în termen de nouă luni de la rămânerea definitivă a sentinței de deschidere a procedurii de adopție, deși a fost inițiată etapa potrivirii practice, aceasta a eșuat;
– cei pentru care, în termen de nouă luni de la rămânerea definitivă a sentinței de deschidere a procedurii de adopție, deși a fost pronunțată o sentință de încredințare în vederea adopției, aceasta a fost revocată”, a declarat Irina Cîmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Leave a Reply