Cum să evitați toxiinfecțiile alimentare în perioadele caniculare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui sfătuiește populația să consume alimente numai din spații autorizate și să evite produse din „comerțul stradal”.

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în rândul populației, conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui recomandă ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să respecte câteva măsuri simple, dar foarte eficiente. În primul rând, cetățenii sunt sfătuiți să achiziționeze alimentele numai din spații sau unități înregistrate sanitar-veterinar deoarece le oferă garanția unor produse sigure, care sunt controlate de personal specializat și depozitate în condiții corespunzătoare de temperatură și igienă. Specialiștii DSVSA Vaslui mai recomandă populației ca, în cel mai scurt timp după cumpărare, alimentele de origine animală se fie introduse în frigider, unde se vor păstra astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte și ouăle la o temperatură de refrigerare între 0-4 grade Celsius și separat, în funcție de categoria de produs, iar carnea congelată, la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub -12 grade Celsius.
„Recomandăm ambalarea separată a alimentelor care urmează a fi depozitate în frigider și menținerea în decursul perioadei de valabilitate la temperaturile indicate pe ambalaj, ca și păstrarea alimentelor gătite în recipiente acoperite. De asemenea, nu trebuie să se recongeleze produsele care au fost decongelate, iar alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente, trebuie îndepărtate. Cetățenii sunt sfătuiți să spele bine fructele și legumele înainte de a le depozita în frigider și înainte de a le consuma”, anunță DSVSA Vaslui.
Reamintim că la nivelul DSVSA Vaslui funcționează un serviciu de permanență unde consumatorii pot sesiza nereguli în domeniul igienei și siguranței alimentelor: telefon 0235/421.121, fax 0235/421.278, e-mail office-vaslui@ansvsa.ro. Eventualele deficiențe pot fi sesizate și prin intermediul Call-Center-ului Autorității Naționale Sanitare Veterinare, consumatorii putând suna în mod gratuit la numărul 0800.826.787, apelabil din orice rețea de telefonie.

Leave a Reply