Dacă alții nu ne laudă, ne descurcăm și singuri: “Județul Vaslui se dezvoltă!”

Aprobarea, prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, a sumei de 882 de milioane de lei pentru 256 de proiecte depuse de unitățile administrativ-teritoriale din județ îi dă motive de optimism președintelui Consiliului Județean. Dumitru Buzatu îi îndeamnă pe primari la mobilizare, efort, dar și răbdare.

În următoarea perioadă, ar trebui ca județul să se transforme într-un șantier. Prin recentul aprobat Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, Vasluiul urmează să primească 882 de milioane de lei pentru 256 de proiecte, care se referă la drumuri, aducțiuni de apă, rețele de canalizare, dispensare și școli. Este un motiv de optimism.
“PNDL a dat județului Vaslui o șansă mare de a continua modernizarea mediului urban și rural. Ideea inițială a fost de a generaliza aducțiunea de apă și canalizarea, de a gestiona conform standardelor deșeurile și de a moderniza unitățile de învățământ, dispensarele și tot ceea ce înseamnă asistența socială. La acestea s-a adăugat un program de modernizare (acoperire cu covor asfaltic) a tuturor drumurilor județene care fac legătura dintre drumurile naționale și centrele unităților administrativ-teritoriale. Ca urmare a derulării PNDL, am considerat că trebuie să adăugăm și un număr important de drumuri comunale și sătești”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui.
Modul în care s-a derulat PNDL 1, prin care au fost aprobate 414 proiecte în valoare de 479.977.845 de lei, se constituie într-o garanție a succesului pentru PNDL 2, în opinia lui Buzatu: “Experiența primei etape a PNDL ne-a arătat că ne-am apropiat foarte mult de finalizarea obiectivelor și că doar pentru 10-15% din construcții va trebui să solicităm prelungirea perioadei de execuție. PNDL 2, și valoric, și ca număr de obiective, este superior primului program și de aceea trebuie să ne mobilizăm atât noi, la nivelul județului, cât și administrațiile publice locale pentru a ajunge la execuția în timpul prevăzut de lege a tuturor obiectivelor”.
Eventualele impedimente, evidențiate de la început de președintele CJ Vaslui, ar sta în lipsa forței de muncă, dar și a firmelor mari de construcții, care să poată “lupta pe mai multe fronturi”: “Este adevărat că ne confruntăm cu un anumit gen de lipsă a mânii de lucru, dar din analizele făcute până acum, toți cei implicați au făcut pașii corespunzători pentru derularea celei de-a doua etape, adică au căutat și găsit executanți pentru procedurile care trebuie îndeplinite. Primul pas este depunerea documentației care să asigure derularea investițiilor și organizarea serviciilor de achiziție pentru investițiile aprobate. Interesul manifestat de autoritățile publice locale este foarte mare și el este la concurență cu dorința oamenilor de a se rezolva cât mai repede aceste probleme”.
Pentru ca proiectele să devină realitate este nevoie de mobilizare și efort, dar și de răbdare din partea primarilor, iar din partea locuitorilor, doar de răbdare.
“Noi știm că există o anumită nerăbdare, și lucrul acestea este reproșat autorităților locale. Trebuie să înțeleagă toată lumea că este vorba despre un efort financiar uriaș și niște proceduri legale care nu pot fi ocolite. Nu putem să realizăm investițiile mișcând bagheta magică. Trebuie să avem răbdarea necesară pentru a îndeplini toate obligațiile legale și pentru a asigura utilizarea efectivă pentru fondurile care au fost alocate. Vom informa periodic toți cetățenii în legătură cu evoluția PNDL 2”, a mai spus președintele CJ Vaslui.
Dumitru Buzatu susține că proiectele care urmează să fie finalizate, ca și cele anterioare, vor avea ca rezultat direct creșterea nivelului de trai al vasluienilor, iar pe termen lung, vor duce la schimbarea modului în care sunt priviți oamenii din județul nostru: “Noi evaluăm în permanență, atât cu mijloace statistice, cât și cu mijloace empirice, felul în care județul Vaslui evoluează în realitate, dar și în percepția publicului. Percepția este foarte importantă la un moment dat, creează reacții, indiferent că e corectă sau falsă. Trebuie să avem ochii minții larg deschiși și să constatăm aspectele pozitive în ceea ce privește gospodărirea unităților administrativ-teritoriale, în ceea ce privește economia județului Vaslui, cu componentele sale, agricultură, servicii, industrie, care sunt susținute de întreprinzătorii vasluieni și care evoluează pozitiv. Trebuie să constatăm că, urbanistic, localitățile noastre evoluează pozitiv, trebuie să constatăm, de asemenea, că felul în care oamenii își cheltuie veniturile evoluează și el pozitiv. Județul Vaslui se dezvoltă! Doar cei care nu vor să vadă nu văd acest lucru”.

Leave a Reply